ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1177/2012

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 75638/3/2011 (362/2012) s-a menținut starea de arest a inculpaților G.M.F. și N.G. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, prelungirea și menținerea acestei măsuri nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații G.M.F. și N.G., solicitând judecarea în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precum și pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.

Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte reține că inculpații G.M.F. și N.G.

au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere de droguri de mare risc, fără drept pe teritoriul României și de deținere și transport de droguri de mare risc, fapte prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că au deținut cantitatea de 199,28 grame cocaină, drog pe care l-au deținut, transportat și introdus fără drept pe teritoriul României deplasându-se pe ruta Spania (Madrid) - România. Prin sentința penală nr. 873 din 14 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților G.M.F.

și N.G., după cum urmează: În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 la pedepse de câtre 4 ani închisoare pentru fiecare și în baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 la pedepse de câte 5 ani închisoare pentru fiecare inculpat. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpaților, urmând ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de câte 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București și inculpații G.M.F.

și N.G. au declarat apel împotriva sentinței penale mai sus menționate, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru soluționarea apelurilor declarate de Parchet și de cei doi inculpați. Procedând la verificarea legalității arestării preventive, în mod corect Curtea de Apel București a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților, reținând, de asemenea, că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. La dosar există probe și indicii temeinice că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor, fiind în acest mod incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen. Și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., sunt întrunite în cauză cumulativ atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă cei doi inculpați se constată că în mod corect Curtea a avut în vedere modalitatea și împrejurările concrete săvârșite a faptelor presupus a fi comise de fiecare dintre inculpați, gravitatea acestor fapte, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte ce impun și justifică o reacție fermă din partea autorităților statului.

Faptul că în cauză, a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în continuare privarea de libertate a inculpaților pentru buna desfășurare a procesului penal. Față de considerentele arătate, apreciind că soluția adoptată este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.M.F. și N.G. împotriva încheierii din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 75638/3/2011 (362/2012). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2012.