Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 628/2011

HOTĂRÂRE
17.02.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 628/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 01 februarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 47380/3/2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpaților C.F., M.G.F. și S.M.G., reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații C.F., M.G.F. și S.M.G. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate. Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpații C.F., M.G.F. și S.M.G.

au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și deținerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu (inculpatul C.F.), întrucât, în perioada 24 iunie 2010-15 iulie 2010, în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au vândut împreună sau separat diferite cantități de droguri de mare risc (heroină, methadonă), iar inculpatul C.F. a deținut heroină pentru consumul propriu. Inculpații C.F., M.G.F. și S.M.G. au fost arestați preventiv prin încheierile de ședință din 18 august 2010, 24 august 2010 și, respectiv, 31 august 2010 ale Tribunalului București, secția a II- a penală, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc.

pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați. La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a inculpaților C.F., M.G.F. și S.M.G. , Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale acestora, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se constată că inculpații C.F., M.G.F. și S.M.G., deși se bucură de circumstanțe personale favorabile, sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora (în mai multe rânduri au vândut droguri de mare risc), precum și din urmarea produsă (lezarea valorilor sociale care ocrotesc sănătatea cetățenilor) și recrudescența faptelor de acest gen. In plus, chiar dacă au trecut 6 luni de la arestarea preventivă a inculpaților C.F., M.G.F.

și S.M.G., se justifică în continuare menținerea acestora în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive. Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpaților C.F., M.G.F.

și S.M.G. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpații C.F., M.G.F. și S.M.G. În raport de soluția ce se va pronunța, instanța îi va obliga pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

MOTIVE

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.F. , M.G.F. și S.M.G. împotriva încheierii din 01 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr. 47380/3/2010 (219/2011). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 17 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3218/2011
Asupra recursului penal de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 7088/3/2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut, în temeiul dispozițiilo
ÎCCJ 2011-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1929/2011
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 37410/3/2010 (1229/2011), printre altele, în baza ar
ÎCCJ 2011-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2166/2011
Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. 27285/3/2010, Curtea de Apel București, secția I p enală, a menținut, în temeiul dispoziți
ÎCCJ 2011-01-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2011
Asupra recursurilor penale de față; Prin încheierea de ședință din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților M.M., M.G.N., Z.M., C
ÎCCJ 2011-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4288/2011
Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate printre alții, de inculpaț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă