ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor penale de

față;

Prin

încheierea de ședință din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a inculpaților M.M., M.G.N., Z.M., C.C., C.M. și s-a menținut starea

de arest preventiv a inculpaților.

Pentru a

pronunța această soluție prima instanță a reținut că probatoriul administrat,

contrar celor susținute de inculpați, nu a făcut să înceteze presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, fiind

îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen. De altfel, relevanță

sub acest aspect are și faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare a

inculpaților în primă instanță pentru faptele pentru care au fost trimiși în

judecată.

În

acest sens, relevante sunt procesele verbale de redare a declarațiilor

martorului colaborator cu nume de cod „M.C.",

procesele verbale de redare a

rapoartelor întocmite de investigatorul

sub acoperire „D.I.", procesele verbale de redare a discuțiilor în mediu

ambiental cu ocazia tranzacțiilor privind drogurile, concluziile rapoartelor de

constatare tehnico-științifice, inclusiv declarațiile inculpaților care au

recunoscut comiterea faptelor.

Curtea

a reținut ca fiind incidente și dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina

inculpaților este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea acestei

ultime condiții, Curtea a avut

în vedere

natura și gravitatea infracțiunilor presupus a fi fost comise de inculpați

(trafic

de droguri de mare risc), modalitatea concretă de săvârșire a acestora,

frecvența pe care o înregistrează în prezent aceste tipuri particulare de

infracțiune și urmările nefaste pe care le produc asupra sănătății publice și

siguranței persoanei, având în vedere predispoziția consumatorilor și

traficanților de droguri de a comite infracțiuni, de cele mai multe ori în

scopul obținerii sumelor de bani necesare procurării de droguri, modalitatea de

comitere a faptelor, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile

ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor

societății civile și împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai

frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, amploarea

activității desfășurate pe o perioadă de timp îndelungată, precum și datele ce

caracterizează persoana inculpaților - care au un nivel redus de școlarizare,

deși au avut un loc de muncă, au acționat în cadrul unui cerc relațional

specific și propice comiterii unor astfel de fapte, circumstanțele personale

ale inculpaților - inculpații C.C. și C.M. fiind cunoscuți cu antecedente

penale, faptele reținute în prezenta cauză fiind comise în stare de recidivă

postexecutorie și respectiv postcondamnatorie, care demonstrează pericolul

pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., avut în

vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent și

determină menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, existând

suficiente date care justifică temerea rezonabilă că, puși în libertate,

aceștia ar relua activitatea infracțională în vederea obținerii mijloacelor

materiale necesare întreținerii și procurării de droguri pentru consumul

propriu.

În

privința circumstanțelor personale ale apelanților inculpați, invocate de

apărare respectiv, faptul că au recunoscut

comiterea faptelor și au colaborat cu

organele de cercetare, situația

familială, faptul că au în întreținere copii minori și au avut un loc de muncă

înainte de luarea măsurii arestării, Curtea a apreciat că nu pot fi evaluate,

cu privire la necesitatea menținerii arestării preventive, decât

în contextul gravității concrete a faptelor și al

scopului urmărit prin privarea în

continuare de libertate, după cum

prevăd și dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Or,

în cauză faptele inculpaților M.M., M.G.N., Z.M., C.C. și C.M. prezintă, în

concret, o gravitate sporită și au o puternică rezonanță

negativă în rândul opiniei publice, conduita

antisocială a acestora reclamând o

reacție fermă din partea

autorităților.

Pe

de altă parte, datele personale - pretins a fi favorabile ale celor 5 inculpați

apelanți nu constituie argumente pertinente care să justifice reconsiderarea

necesității privării de libertate, conduita socială avută înainte și după

comiterea pretinselor fapte ori situația familială, pot fi avute în vedere la

individualizarea pedepselor, de altfel aceste aspecte au și fost evaluate de

către instanța de fond.

Curtea

a constatat că durata arestării preventive în ceea ce îl privește pe inculpatul

Z.M. (măsura fiind luată față de inculpat la data de 28 aprilie 2010) nu

depășește limitele unui termen rezonabil, sub acest aspect reținând că, deși

cauza are un grad de complexitate ridicat determinat de numărul mare de

persoane implicate, natura infracțiunilor cercetate, urmărirea penală și

judecata în primă instanță s-au finalizat deja, iar în desfășurarea procesului,

până în prezent, nu s-au înregistrat perioade de inactivitate ale organelor

judiciare.

Împotriva

acestei încheieri au formulat recurs inculpații M.M., M.G.N., C.C. și C.M.

criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând punerea în

libertate.

Înalta

Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât și din

oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

C. proc. pen. constată că

acestea sunt nefondate.

Inculpații

au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare

risc în formă agravată, infracțiuni pentru care au fost condamnați de tribunal.

Curtea

constată că în cauză există probe de natură să formeze convingerea unui

observator independent că faptele reținute în rechizitoriu au fost comise de

inculpați, o asemenea convingere fiind întărită și de soluția de condamnare a

primei instanțe.

Gravitatea

faptelor comise justifică aprecierea că și în prezent inculpații prezintă

pericol pentru ordinea publică, circumstanțele personale constând în faptul că

au copii, iar inculpatul C.C. avea un loc de muncă la data săvârșirii faptei,

nu sunt de natură să înlăture concluzia privind pericolul pe care inculpații îl

prezintă pentru ordinea publică.

Înalta

Curte constată că în raport de complexitatea cauzei, de numărul inculpaților

trimiși în judecată precum și de gravitatea concretă a faptelor comise nu se

poate vorbi de o depășire a termenului rezonabil privind durata arestării

preventive, având în vedere că de la luarea măsurii preventive au trecut 10

luni de zile.

Având

în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile formulate, motiv pentru care în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga la cheltuieli judiciare către

stat pe recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de inculpații M.M., M.G.N., C.C. și C.M. împotriva

încheierii din 14 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 24719/3/2010.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor

desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi

5 ianuarie 2011.