ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2011

Asupra recursurilor penale de față; Prin încheierea de ședință din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților M.M., M.G.N., Z.M., C.C., C.M. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că probatoriul administrat, contrar celor susținute de inculpați, nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen. De altfel, relevanță sub acest aspect are și faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare a inculpaților în primă instanță pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

În acest sens, relevante sunt procesele verbale de redare a declarațiilor martorului colaborator cu nume de cod „M.C.", procesele verbale de redare a rapoartelor întocmite de investigatorul sub acoperire „D.I.", procesele verbale de redare a discuțiilor în mediu ambiental cu ocazia tranzacțiilor privind drogurile, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifice, inclusiv declarațiile inculpaților care au recunoscut comiterea faptelor. Curtea a reținut ca fiind incidente și dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea acestei ultime condiții, Curtea a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor presupus a fi fost comise de inculpați (trafic de droguri de mare risc), modalitatea concretă de săvârșire a acestora, frecvența pe care o înregistrează în prezent aceste tipuri particulare de infracțiune și urmările nefaste pe care le produc asupra sănătății publice și siguranței persoanei, având în vedere predispoziția consumatorilor și traficanților de droguri de a comite infracțiuni, de cele mai multe ori în scopul obținerii sumelor de bani necesare procurării de droguri, modalitatea de comitere a faptelor, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societății civile și împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, amploarea activității desfășurate pe o perioadă de timp îndelungată, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților - care au un nivel redus de școlarizare, deși au avut un loc de muncă, au acționat în cadrul unui cerc relațional specific și propice comiterii unor astfel de fapte, circumstanțele personale ale inculpaților - inculpații C.C.

și C.M. fiind cunoscuți cu antecedente penale, faptele reținute în prezenta cauză fiind comise în stare de recidivă postexecutorie și respectiv postcondamnatorie, care demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent și determină menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, existând suficiente date care justifică temerea rezonabilă că, puși în libertate, aceștia ar relua activitatea infracțională în vederea obținerii mijloacelor materiale necesare întreținerii și procurării de droguri pentru consumul propriu.

În privința circumstanțelor personale ale apelanților inculpați, invocate de apărare respectiv, faptul că au recunoscut comiterea faptelor și au colaborat cu organele de cercetare, situația familială, faptul că au în întreținere copii minori și au avut un loc de muncă înainte de luarea măsurii arestării, Curtea a apreciat că nu pot fi evaluate, cu privire la necesitatea menținerii arestării preventive, decât în contextul gravității concrete a faptelor și al scopului urmărit prin privarea în continuare de libertate, după cum prevăd și dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. Or, în cauză faptele inculpaților M.M., M.G.N., Z.M., C.C. și C.M. prezintă, în concret, o gravitate sporită și au o puternică rezonanță negativă în rândul opiniei publice, conduita antisocială a acestora reclamând o reacție fermă din partea autorităților.

Pe de altă parte, datele personale - pretins a fi favorabile ale celor 5 inculpați apelanți nu constituie argumente pertinente care să justifice reconsiderarea necesității privării de libertate, conduita socială avută înainte și după comiterea pretinselor fapte ori situația familială, pot fi avute în vedere la individualizarea pedepselor, de altfel aceste aspecte au și fost evaluate de către instanța de fond. Curtea a constatat că durata arestării preventive în ceea ce îl privește pe inculpatul Z.M. (măsura fiind luată față de inculpat la data de 28 aprilie 2010) nu depășește limitele unui termen rezonabil, sub acest aspect reținând că, deși cauza are un grad de complexitate ridicat determinat de numărul mare de persoane implicate, natura infracțiunilor cercetate, urmărirea penală și judecata în primă instanță s-au finalizat deja, iar în desfășurarea procesului, până în prezent, nu s-au înregistrat perioade de inactivitate ale organelor judiciare.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații M.M., M.G.N., C.C. și C.M. criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând punerea în libertate. Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 C. proc. pen. constată că acestea sunt nefondate. Inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă agravată, infracțiuni pentru care au fost condamnați de tribunal. Curtea constată că în cauză există probe de natură să formeze convingerea unui observator independent că faptele reținute în rechizitoriu au fost comise de inculpați, o asemenea convingere fiind întărită și de soluția de condamnare a primei instanțe.

Gravitatea faptelor comise justifică aprecierea că și în prezent inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică, circumstanțele personale constând în faptul că au copii, iar inculpatul C.C. avea un loc de muncă la data săvârșirii faptei, nu sunt de natură să înlăture concluzia privind pericolul pe care inculpații îl prezintă pentru ordinea publică. Înalta Curte constată că în raport de complexitatea cauzei, de numărul inculpaților trimiși în judecată precum și de gravitatea concretă a faptelor comise nu se poate vorbi de o depășire a termenului rezonabil privind durata arestării preventive, având în vedere că de la luarea măsurii preventive au trecut 10 luni de zile. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. recursurile formulate, motiv pentru care în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat pe recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.M., M.G.N., C.C. și C.M. împotriva încheierii din 14 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 24719/3/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 5 ianuarie 2011.