ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4288/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4288/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 noiembrie 2011, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, învestită cu soluționarea apelurilor

declarate printre alții, de inculpații C.V. și D.A.M.M. împotriva Sentinței

penale nr. 445 din data de 06 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, a dispus, în baza art. 300 raportat la art. 160

b

C. proc.

pen., menținerea stării de arest a inculpaților.

Instanța a reținut,

în esență, următoarele:

Verificând actele și

lucrările dosarului, instanța a constatat că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una din

condițiile alternative prev. de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, până la acest

moment procesual, s-a apreciat că nu a intervenit o schimbare a situației care

a fundamentat luarea măsurii preventive, fiind îndeplinite condițiile prev. de

art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc. pen. și este incident

cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai

mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă un

pericol concret pentru ordinea publică. în conformitate cu dispozițiile art.

136 alin. (8) C. proc. pen., evaluând existența pericolului pentru ordinea

publică prin raportare la criteriile enunțate de dispoziția legală mai sus

menționată, s-a apreciat că acest pericol este actual, având în vedere

gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, modalitatea în care

se reține că au acționat, precum și cantitatea mare de droguri presupus a fi

traficată.

Cât privește durata

arestării preventive, deși îndelungată, instanța a apreciat-o ca fiind

rezonabilă, prin raportare la complexitatea cauzei, gravitatea faptelor și

ritmul de desfășurare a procedurilor (inculpații au fost arestați la 19 mai

2010, instanța de fond a fost sesizată în luna august 2010 și a soluționat

cauza la 06 mai 2011, instanța de apel fiind sesizată la 1 iulie 2011).

Față de toate aceste

aspecte, având în vedere și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă

instanță, Curtea a considerat că, cel puțin la acest moment procesual, nu se

justifică luarea față de inculpați de măsuri alternative la privarea de

libertate.

Constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C.

proc. pen., în temeiul art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen.

privind scopul măsurilor preventive, s-a constatat legalitatea și temeinicia

arestării preventive a inculpaților și a fost menținută starea de arest

preventiv a acestora.

Împotriva încheierii

sus-menționate, au declarat recursuri inculpații, pentru motivele expuse în

partea introductivă a hotărârii.

Examinând actele

dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursurile

inculpaților nu sunt fondate.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în

mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților,

prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive,

ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea

acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit Codului nostru

de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor

europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe

probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare

expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată

că sunt incidente temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv sunt

îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au

săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest

temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că

detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal

planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in

concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi

infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri, în

cadrul unui grup infracțional organizat, pentru care s-a dispus trimiterea

inculpaților în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea acestora în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa cum în mod corect

a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din

natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite în concurs și în formă

continuată, care au lezat mai multe valori sociale, cât și din urmările produse

de astfel de fapte.

Pe de altă parte,

natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate

relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența

inculpaților, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea

acestora în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea

publică.

Totodată, condamnarea

inculpaților în primă instanță, la pedepse rezultante de 18 ani (pentru

inculpatul C.V.) și 12 ani închisoare (pentru inculpatul D.A.M.), chiar dacă nu

înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestora, oferă

indicii cu privire la vinovăția inculpaților și constituie un temei care

justifică în continuare privarea de libertate.

Drept urmare, se

constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta

impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării

adevărului.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenții inculpați C.V. și

D.A.M.M. împotriva Încheierii din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

recurenții inculpați C.V. și D.A.M. împotriva Încheierii din 5 decembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

3*8462/3/2010 (2431/2011).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 decembrie 2011.