ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4288/2011

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate printre alții, de inculpații C.V. și D.A.M.M. împotriva Sentinței penale nr. 445 din data de 06 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza art. 300 raportat la art. 160 b C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților. Instanța a reținut, în esență, următoarele: Verificând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prev. de art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. Astfel, până la acest moment procesual, s-a apreciat că nu a intervenit o schimbare a situației care a fundamentat luarea măsurii preventive, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc. pen. și este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică. în conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., evaluând existența pericolului pentru ordinea publică prin raportare la criteriile enunțate de dispoziția legală mai sus menționată, s-a apreciat că acest pericol este actual, având în vedere gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, modalitatea în care se reține că au acționat, precum și cantitatea mare de droguri presupus a fi traficată.

Cât privește durata arestării preventive, deși îndelungată, instanța a apreciat-o ca fiind rezonabilă, prin raportare la complexitatea cauzei, gravitatea faptelor și ritmul de desfășurare a procedurilor (inculpații au fost arestați la 19 mai 2010, instanța de fond a fost sesizată în luna august 2010 și a soluționat cauza la 06 mai 2011, instanța de apel fiind sesizată la 1 iulie 2011). Față de toate aceste aspecte, având în vedere și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, Curtea a considerat că, cel puțin la acest moment procesual, nu se justifică luarea față de inculpați de măsuri alternative la privarea de libertate. Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în temeiul art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și a fost menținută starea de arest preventiv a acestora. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recursuri inculpații, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursurile inculpaților nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că sunt incidente temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri, în cadrul unui grup infracțional organizat, pentru care s-a dispus trimiterea inculpaților în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Așa cum în mod corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite în concurs și în formă continuată, care au lezat mai multe valori sociale, cât și din urmările produse de astfel de fapte. Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența inculpaților, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea acestora în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Totodată, condamnarea inculpaților în primă instanță, la pedepse rezultante de 18 ani (pentru inculpatul C.V.) și 12 ani închisoare (pentru inculpatul D.A.M.), chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpaților și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate. Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului. Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenții inculpați C.V. și D.A.M.M. împotriva Încheierii din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.V. și D.A.M. împotriva Încheierii din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3*8462/3/2010 (2431/2011). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2011.