ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4153/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011), în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B.R.V., fiul lui R. și V., A.C.T., fiica lui N. și E.M. și C.G., fiul lui G. și E., iar în baza art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților B.R.V., A.C.T. și C.G.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Rechizitoriul nr. 177/P/2011 din 19 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.R.V., A.C.T., C.G., în stare de arest preventiv, A.E., A.E., S.V., V.E., față de care pe parcursul urmăririi penale s-au luat măsuri privative de obligare de a nu părăsi țara. S-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunilor, după cum urmează: - trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce-l privește pe inculpatul B.R.V.; - complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 C. pen.

raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata A.C.T. și la inculpatul C.G.; - cumpărare a influenței prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 privind pe inculpatele A.E., A.E. și S.V. și - complicitate la infracțiunea de cumpărare a influenței prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata V.E.

S-a constatat că rechizitoriul se fundamentează pe probatoriile incluse în cele 6 volume de urmărire penală (3241 pagini), în care se regăsesc procese-verbale de redare ale convorbirilor telefonice, ambientale, procese-verbale de percheziție, de constatare tehnico-științifică, documente bancare, acte emanate de la A.N.R.P., declarații ale inculpaților, procese-verbale de confruntări, declarații de martori, etc. Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța a reținut că măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă prin Încheierile de ședință din 22 septembrie 2011 și din 06 septembrie 2011 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpații B.R.V.

și A.C.T. și respectiv C.G. Instanța a constatat că propunerile de arestare preventivă a fiecăruia dintre inculpați sunt întemeiate, fiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68 1 C. proc. pen. și cele prevăzute de art. 148 lit. f) și d) C. proc. pen. (inculpatul B.R.V.), art. 148 lit. f) C. proc. pen. (inculpata A.C.T.) și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. (inculpatul C.G.). Prin Încheierea de ședință din 22 septembrie 2011 din Camera de Consiliu, instanța, în temeiul art. 300 1 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest a fiecăruia dintre cei trei inculpați, constatând legalitatea și temeinicia acestora măsuri, apreciindu-se că subzistă temeiurile avute la luarea măsurii, că nu au intervenit modificări care să fi schimbat sau încetat aceste temeiuri.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat că în cauză s-a dispus măsura arestării preventive a fiecărui inculpat în considerarea îndeplinirii pentru fiecare a condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum și a dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. - săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existenței de probatorii care atestă că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-a apreciat astfel că sunt îndeplinite condițiile legale, că temeiurile subzistă, inclusiv sub aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta, în această fază procesuală primară a judecății, punerea în libertate a inculpaților.

Fără a antama asupra fondului, s-a reținut că există indicii temeinice, în sensul art. 68 1 C. proc. pen., cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina fiecărui inculpat. S-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, cu posibile repercusiuni asupra celerității judecării cauzei, care se află în termenul de rezonabilitate al instrumentării. În ceea ce o privește pe inculpata A.C.T., instanța a luat act de poziția sa procesuală, inclusiv de solicitarea de a beneficia de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., reținându-se însă că acestea sunt aspecte cu relevanță la momentul judecării pe fond a cauzei, dar care nu împiedică instanța să aprecieze în raport de probatoriile existente, modul în care să asigure bunul mers al cercetării judecătorești.

În același timp, pentru temeiurile dezvoltate în motivarea soluției, curtea de apel a apreciat că nu se justifică în această fază procesuală înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, în ceea ce privește pe fiecare dintre inculpați. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata A.C.T., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, mai puțin restrictivă. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentei inculpate și ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuită inculpata, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpată, cât și la cele ce privesc persoana acesteia. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de aceasta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza C. vs. România, L. vs. Franța și H. vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpatei. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 RON, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.C.T. împotriva Încheierii din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2011.