ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4153/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4153/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2011 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.
8187/2/2011 (3186/2011), în baza art. 300
2
C. proc. pen. raportat la
art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și
temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B.R.V., fiul lui R. și
V., A.C.T., fiica lui N. și E.M. și C.G., fiul lui G. și E., iar în baza art.
160
b
alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv
a inculpaților B.R.V., A.C.T. și C.G.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că prin Rechizitoriul nr. 177/P/2011 din
19 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - D.N.A., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.R.V.,
A.C.T., C.G., în stare de arest preventiv, A.E., A.E., S.V., V.E., față de care
pe parcursul urmăririi penale s-au luat măsuri privative de obligare de a nu
părăsi țara.
S-a reținut în
sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunilor, după cum urmează:
- trafic de influență
prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce-l
privește pe inculpatul B.R.V.;
- complicitate la
infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 C. pen. raportat la art.
257 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata A.C.T. și la
inculpatul C.G.;
- cumpărare a
influenței prev. de art. 6
1
din Legea nr. 78/2000 privind pe
inculpatele A.E., A.E. și S.V. și
- complicitate la
infracțiunea de cumpărare a influenței prev. de art. 26 C. pen. raportat la
art. 6
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata V.E.
S-a constatat că
rechizitoriul se fundamentează pe probatoriile incluse în cele 6 volume de
urmărire penală (3241 pagini), în care se regăsesc procese-verbale de redare
ale convorbirilor telefonice, ambientale, procese-verbale de percheziție, de
constatare tehnico-științifică, documente bancare, acte emanate de la A.N.R.P.,
declarații ale inculpaților, procese-verbale de confruntări, declarații de
martori, etc.
Examinând actele și
lucrările dosarului de urmărire penală, instanța a reținut că măsura arestării
preventive a inculpaților a fost dispusă prin Încheierile de ședință din 22
septembrie 2011 și din 06 septembrie 2011 de către Curtea de Apel București,
secția a II-a penală, privind pe inculpații B.R.V. și A.C.T. și respectiv C.G.
Instanța a constatat
că propunerile de arestare preventivă a fiecăruia dintre inculpați sunt
întemeiate, fiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 143 C. proc. pen. cu
referire la art. 68
1
C. proc. pen. și cele prevăzute de art. 148
lit. f) și d) C. proc. pen. (inculpatul B.R.V.), art. 148 lit. f) C. proc. pen.
(inculpata A.C.T.) și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. (inculpatul C.G.).
Prin Încheierea de
ședință din 22 septembrie 2011 din Camera de Consiliu, instanța, în temeiul art.
300
1
alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest a
fiecăruia dintre cei trei inculpați, constatând legalitatea și temeinicia
acestora măsuri, apreciindu-se că subzistă temeiurile avute la luarea măsurii,
că nu au intervenit modificări care să fi schimbat sau încetat aceste temeiuri.
Curtea de Apel
București, secția a II-a penală, a constatat că în cauză s-a dispus măsura
arestării preventive a fiecărui inculpat în considerarea îndeplinirii pentru
fiecare a condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum și a
dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. - săvârșirea unei infracțiuni
pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existenței
de probatorii care atestă că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică.
S-a apreciat astfel
că sunt îndeplinite condițiile legale, că temeiurile subzistă, inclusiv sub
aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică pe care l-ar
prezenta, în această fază procesuală primară a judecății, punerea în libertate
a inculpaților.
Fără a antama asupra
fondului, s-a reținut că există indicii temeinice, în sensul art. 68
1
C. proc. pen., cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina
fiecărui inculpat.
S-a apreciat că
pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, cu posibile repercusiuni
asupra celerității judecării cauzei, care se află în termenul de rezonabilitate
al instrumentării.
În ceea ce o privește
pe inculpata A.C.T., instanța a luat act de poziția sa procesuală, inclusiv de solicitarea
de a beneficia de dispozițiile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.,
reținându-se însă că acestea sunt aspecte cu relevanță la momentul judecării pe
fond a cauzei, dar care nu împiedică instanța să aprecieze în raport de
probatoriile existente, modul în care să asigure bunul mers al cercetării
judecătorești.
În același timp,
pentru temeiurile dezvoltate în motivarea soluției, curtea de apel a apreciat
că nu se justifică în această fază procesuală înlocuirea măsurii arestării
preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, în ceea ce privește pe fiecare
dintre inculpați.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata A.C.T., solicitând
revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de
libertate.
În subsidiar, a
solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, mai puțin
restrictivă.
Concluziile formulate
de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentei inculpate și ultimul
cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei
hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte,
examinând recursul declarat de inculpată, pe baza lucrărilor și a materialului
din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., instanța de
judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să
verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din
același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat
arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere
motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de
Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și
a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării
măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a
inculpatei.
Înalta Curte, în
raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea
în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,
așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ordinea publică
reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de
norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor
statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru
ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a
infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea
publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,
existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul
social al infracțiunilor de care este învinuită inculpata, din reacția publică
la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte
asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei
bănuiți ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima
instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual
condițiile prevăzute de art. 300
2
coroborat cu art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a
inculpatei.
Se reține, de
asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatei nu contravine
dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere
circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul
crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției
provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3
din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea
detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și
prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În același sens,
Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu
alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată
într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în
dispozițiile și limitele legii.
În ceea ce privește
solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură
alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la
elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpată, cât și la cele ce
privesc persoana acesteia. Aceste criterii consacrate de practică se analizează
în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care
a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc.
pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate.
Examinarea gradului
de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe
care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu
ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de aceasta, în acest sens
pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza C. vs.
România, L. vs. Franța și H. vs. Olanda).
Natura infracțiunilor
presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum
este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe
care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le
produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest
moment lăsarea în libertate a inculpatei.
Aceste considerente
justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive,
astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata
cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 RON, din care suma de 50 RON,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpata A.C.T. împotriva Încheierii din 18
noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în
Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011).
Obligă recurenta
inculpată la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 6 decembrie 2011.