ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1929/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 37410/3/2010 (1229/2011), printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților S.A. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 154/U.P din 10 iunie 2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 28385/3/2010) și R.C. (arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 156/U.P din 10 iunie 2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 28385/3/2010). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv continuă să existe, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., în sensul că există probe că recurenții inculpați au comis faptele penale reținute în sarcina lor. De asemenea, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații R.C. și S.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt al recurentei inculpate R.C.

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.C. și S.A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I p enală, pronunțată în dosarul nr. 37410/3/2010 (1229/2011) Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2011.