ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1527/2011

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin încheierea din 04 aprilie 2011 a Curții de

Apel București, secția

a II-a penală, pronunțată în dosarul nr.

297472/2010(840/2010) s-a

menținut starea de

arest a inculpaților F.F., arestat în baza

mandatului de arestare

preventivă nr. 1/UP din 11 februarie 2010, emis de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, G.P., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/UP/F

din 17 februarie 2010, emis de Curtea de Apel București, secția

I

penală, și G.F., arestat în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 6/UP din 23 martie 2010, emis de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală.

S-au respins, ca nefondate, cererile de înlocuire

a măsurii arestării

preventive.

Pentru a

hotărî astfel, s-a reținut că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

întrucât temeiurile inițiale nu s-au schimbat,

există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, iar în

raport de

natura și gravitatea

infracțiunilor săvârșite(trafic de droguri de mare risc,

respectiv, complicitate pentru inculpatul F.F.)

s-a apreciat că lăsarea acestora în libertate, prezintă pericol concret pentru

ordinea

publică.

S-a apreciat că deși a trecut mai mult de un an de

când cauza se află

în faza de cercetare judecătorească dar s-a apreciat

că instanța se încadrează într-un termen rezonabil de soluționare a cauzei dat

fiind complexitatea acesteia.

De asemenea s-a arătat că în cauză sunt incidente

prevederile art. 5

paragraf 1c din CEDO.

S-a mai apreciat că în cauză sunt întrunite

dispozițiile art. 160/b alin. (3)

C. proc. pen. astfel că se impune

menținerea arestării preventive a inculpaților fiind îndeplinite și cerințele

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. ca temei de drept avut în vedere

la momentul arestării și al trimiterii în judecată a inculpaților.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații F.F., G.P. și G.F.

criticând-o ca fiind netemeinică, întrucât perioada arestării preventive a

depășit durata rezonabilă, iar în prezent nu mai

subzistă temeiurile care

au

determinat luarea acestei măsuri, întrucât lăsarea în stare de libertate

nu

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a solicitat admiterea recursurilor formulate,

casarea încheierii

atacate și, în

rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive și

punerea de îndată

în libertate a inculpaților.

Recursurile

inculpaților sunt nefondate.

Analizând hotărârea recurată, actele și lucrările

dosarului prin prisma

motivelor

invocate dar și a dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

cu

referire la art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1), (3) C.

proc. pen., constată că

aceasta este legală

și temeinică, urmând a o menține ca atare.

Recurenții inculpați au fost trimiși în judecată

prin Rechizitoriul nr.

292/DP/ 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și

Justiție - DIICOT

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în

cauzele în care inculpatul este

arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, procedând

conform art. 160

b

C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, în cauza

dedusă judecății, a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive și

constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privare de libertate, a dispus

motivat,

prin încheierea recurată, menținerea arestării preventive a

inculpaților

recurenți.

Instanța a reținut, în mod corect, că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. respectiv, că

la data verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a

inculpaților cauza se află în stadiul cercetărilor judecătorești, că probele

administrate, până la acest moment procesual, nu fac să înceteze presupunerea

rezonabilă,

că inculpații au săvârșit faptele de natură penală pentru

care au fost trimiși în judecată.

Astfel,

apreciind că faptele respective constituie în cazul fiecăruia dintre inculpați,

câte o infracțiune pedepsită de lege cu închisoare mai

mare de 4 ani, instanța a constatat legal și temeinic că lăsarea în

libertate a acestora prezintă un pericol pentru ordinea publică, pericol ce

decurge

din împrejurarea că inculpații sunt acuzați de fapte cu consecințe sociale

foarte grave( în contextul de notorietate al

recrudescenței

traficului și consumului de droguri) săvârșite din interes

material,

astfel că există un risc ridicat ca, aflați în stare de libertate, să

comită și alte fapte antisociale, posibil chiar

de aceeași natură cu cele ce

fac obiectul judecății.

În raport de stadiul procesual al cauzei, s-a

constatat în mod just că,

arestarea

preventivă a inculpaților este în continuare necesară pentru a

asigura buna desfășurare a judecății și că durata

acestei măsuri nu

depășește limitele unui termen rezonabil.

Referitor la depășirea termenului rezonabil de

judecare al unei cauze

penale, cu referire la încălcarea dispozițiilor

art. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor

Omului, precum și a art. 23 din Constituție, se constată că termenul rezonabil

invocat de recurenții-inculpați nu a fost

depășit și nici durata măsurii

arestării preventive.

Cum nici din

oficiu nu s-au invocat motive de ordine publică care să atragă casarea

hotărârii recurate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de

inculpații recurenți împotriva încheierii din 4 aprilie

2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, vizând dispoziția de

menținere a stării

de arest preventiv a

inculpaților, încheiere pe care o menține ca legală și

temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează a dispune

obligarea recurenților inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

recurenții inculpați

F.F., G.F. și G.P. împotriva încheierii din 04

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 2974./2/2010.

Obligă recurentul inculpat F.F., la plata sumei de

100lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă

recurenții inculpați G.F. și G.P. la

plata

sumei de câte 200lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 aprilie 2011.