ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3218/2011

Asupra recursului penal de față, în

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

9 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 7088/3/2011,

Curtea de Apel

București, secția

I

penală, a menținut, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a

inculpaților I.I.J. și C.D., reținându-se, în esență, că în cauză există

suficiente

indicii temeinice din care

rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au comis faptele

pentru care sunt cercetați, totodată, fiind

îndeplinite cumulativ și cele două condiții

stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile de

trafic de droguri de mare risc și trafic

internațional de droguri de mare risc este

închisoarea

mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol

pentru

ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și modalitatea de

săvârșire a acestora.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpații solicitând cercetarea lor în stare de libertate întrucât

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în

continuare privarea de libertate, în condițiile în care au recunoscut faptele.

Analizând

încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din

oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt

nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpații I.I.J. și C.D.

au fost trimiși

în judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și

trafic

internațional de droguri de mare risc, întrucât în cursul lunii octombrie 2010,

respectiv septembrie 2010

au fost depistați după ce au introdus în țară diferite cantități de heroină.

Inculpatul C.D. a

fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din

21 septembrie 2010 a Tribunalului

București, secția

I

penală, iar inculpatul I.I.J.

prin încheierea de ședință din 10 octombrie

2010 a aceleași instanțe, constatându-se incidența

în cauză a

dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și ale

art. 148 lit. f ) C. proc. pen.

Înalta Curte

constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare

privarea de libertate a inculpaților.

Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării

preventive, precum

și

pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă,

nu

au fost de natură a înlătura concluzia

inițială, aceea a existenței probelor cu caracter

temeinic care justifică presupunerea rezonabilă

că cei doi inculpați au săvârșit faptele

pentru care sunt cercetați.

La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă

lăsarea în

libertate a

inculpaților I.I.J. și C.D., Înalta Curte are în vedere

natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale

acestora, dar și

rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se

constată că inculpații, deși se bucură de circumstanțe personale favorabile,

sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol

social ridicat, rezultat nu numai din limitele

mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă

de comitere a acestora (infracțiuni prin care se

aduce atingere relațiilor sociale care ocrotesc sănătatea persoanelor),

precum și din

urmarea produsă și recrudescența faptelor de acest gen.

In plus, chiar dacă a trecut aproape 1 an de la arestarea preventivă a

inculpaților

I.I.J. și C.D., se justifică în continuare menținerea acestora în

arest,

rară ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care

beneficiază pe

durata

procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția

provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în

raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual

caracterul rezonabil al detenției preventive.

Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi

de la

pronunțarea

hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin

restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a

menținut sarea de arest a inculpaților I.I.J. și C.D.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va

respinge ca nefondat recursul formulat de

inculpații I.I.J. și C.D.

În raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe

inculpații la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de inculpații I.I.J. și C.D. împotriva

încheierii din 9 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I

penală, în dosarul nr. 7088/3/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 25 lei reprezentând

onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor

aleși, se vor avansa din fondul

Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22 septembrie 2011.