ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4203/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4203/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 noiembrie 2011 Curtea
de Apel București în temeiul art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților C.D. și
I.I.J., constatând că menținerea arestării preventive a inculpaților este
necesară pentru a se asigura buna desfășurare a judecății, și totodată că
durata acestei măsuri nu depășește limitele unui termen rezonabil, în raport de
complexitatea cauzei, apreciind că luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi
suficientă pentru realizarea scopului acesteia, neoferind suficiente garanții
că lăsați în libertate inculpații nu ar impieta buna desfășurare a procesului
penal.
Împotriva
încheierii-au declarat recurs inculpații C.D. și I.I.J. și au solicitat
admiterea recursurilor, casarea încheierii-atacate, arătând ca la acest moment
procesual nu prezintă un pericol pentru ordinea publica, avându-se în vedere
poziția procesuala sinceră cât și circumstanțele reale și personale ale
acestora.
Analizând recursurile
declarate, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de
legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385
9
alin. (3)
C. proc. pen., combinat cu art. 385
6
alin. (3) și art. 385
14
din același cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații
C.D. și I.I.J. sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în
continuare:
Prin Sentința penală
nr. 428/F din 29 aprilie 2011 Tribunalul București - secția I penală a dispus:
În baza art. 3
alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320
1
C.
proc. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C. pen.
condamnarea inculpatului C.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C.
pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4
ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320
1
C. proc.
pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. a condamnat pe
inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C.
pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4
ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 - 34
C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. A
făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 350 C.
proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.
pen. a dedus prevenția de la 21 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 3
alin. (1) și (2)din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320
1
C.
proc. pen. art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. a dispus condamnarea
inculpatului I.I.J. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C.
pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4
ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320
1
C. proc.
pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. a condamnat pe
inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C.
pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4
ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare
cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul va executa
pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C.
proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.
pen. a dedus prevenția de la 10 octombrie 2010 la zi.
Prin aceiași sentință
s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) și (2)din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea
art. 320
1
C. proc. pen. cu art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen.
condamnarea inculpatei B.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea
drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă
de 4 ani, după executarea pedepsei și în baza art. 86
1
și 86
2
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un
termen de încercare de 6 ani.
Procedând la
verificarea legalității și temeiniciei măsurii-arestări preventive luată față
de inculpații C.D. și I.I.J. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța -
Curtea de Apel București - în mod temeinic, a apreciat că menținerea arestării
preventive a inculpaților este necesară și a dispus menținerea acesteia.
Înalta Curte, pornind
de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării
preventive a inculpaților C.D. și I.I.J. se reține că potrivit art. 148 alin.
(1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.
143 din același cod și dacă inculpații-au săvârșit o infracțiune pentru care
legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de
4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.
În ceea ce privește
temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care
subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea
cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată
că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege
menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că
infracțiunile reținute în sarcina inculpaților art. 3 alin. (1) și (2) și art.
2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ce sunt sancționate cu pedepse ce
depășesc limita arătată. (3 - 15 ani, 10 - 20 ani, 15 - 25 ani)
Analiza actelor și
lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în
art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,
în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în
libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu
dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului
și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul
la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul
la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană
nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă
există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,
în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat,
o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în
vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când
există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există
motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o
infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În materia privării
de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la
aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției
obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să
se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea
națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției
și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată
că menținerea arestării preventive a inculpaților C.D. și I.I.J. este
justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni caracterizate
de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările
comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției
provizorii.
Din această
perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret
pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de droguri poate fi dedus
atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât și din
circumstanțele personale ale inculpaților ori din modul în care aceștia au
acționat, chiar dacă au recunoscut faptele și au beneficiat de dispozițiile
art. 320
1
C. proc. pen.
La stabilirea pericolului social al faptelor
săvârșite de inculpații C.D. și I.I.J., pentru care au fost deja condamnați
chiar nedefinitiv - se ține seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care
au fost comise, importanța valorilor puse în pericol, activitatea infracțională
în care au fost implicați inculpații, ramificațiile transfrontaliere,
structurile relaționare pe care le presupun astfel de activități, dar și
consecințele pe care le-ar fi putut genera punerea în circulație a cantității
mare de droguri traficate, inculpații fiind motivați de obținerea unor
beneficii materiale pe această cale. De asemenea, înalta Curte apreciază că
durata măsurii-arestării preventive, respectiv de la data de 21 septembrie 2010
în cazul inculpatului C.D. și 10 octombrie 2010 în cazul inculpatului I.I.J. nu
depășește limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea
cauzei.
În consecință, Înalta
Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea
măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru
care, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge recursurile declarate de inculpații C.D. și I.I.J. cu obligarea
recurenților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpații C.D. și I.I.J. împotriva
Încheierii din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - secția I penală,
pronunțată în Dosarul nr. 7088/3/2011.
Obligă recurenții
inculpați la plata sumei de câte 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 8 decembrie 2011.