ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4203/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel București în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților C.D. și I.I.J., constatând că menținerea arestării preventive a inculpaților este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a judecății, și totodată că durata acestei măsuri nu depășește limitele unui termen rezonabil, în raport de complexitatea cauzei, apreciind că luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului acesteia, neoferind suficiente garanții că lăsați în libertate inculpații nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva încheierii-au declarat recurs inculpații C.D. și I.I.J. și au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii-atacate, arătând ca la acest moment procesual nu prezintă un pericol pentru ordinea publica, avându-se în vedere poziția procesuala sinceră cât și circumstanțele reale și personale ale acestora. Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații C.D. și I.I.J. sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin Sentința penală nr. 428/F din 29 aprilie 2011 Tribunalul București - secția I penală a dispus: 1. În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C. pen. condamnarea inculpatului C.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 21 septembrie 2010 la zi. 2. În baza art. 3 alin. (1) și (2)din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. a dispus condamnarea inculpatului I.I.J. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 10 octombrie 2010 la zi. Prin aceiași sentință s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) și (2)din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. cu art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. condamnarea inculpatei B.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei și în baza art. 86 1 și 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii-arestări preventive luată față de inculpații C.D.

și I.I.J. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța - Curtea de Apel București - în mod temeinic, a apreciat că menținerea arestării preventive a inculpaților este necesară și a dispus menținerea acesteia. Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților C.D. și I.I.J. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpații-au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților art. 3 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ce sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată. (3 - 15 ani, 10 - 20 ani, 15 - 25 ani) Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpaților C.D. și I.I.J. este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de droguri poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale inculpaților ori din modul în care aceștia au acționat, chiar dacă au recunoscut faptele și au beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. La stabilirea pericolului social al faptelor săvârșite de inculpații C.D. și I.I.J., pentru care au fost deja condamnați chiar nedefinitiv - se ține seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în pericol, activitatea infracțională în care au fost implicați inculpații, ramificațiile transfrontaliere, structurile relaționare pe care le presupun astfel de activități, dar și consecințele pe care le-ar fi putut genera punerea în circulație a cantității mare de droguri traficate, inculpații fiind motivați de obținerea unor beneficii materiale pe această cale. De asemenea, înalta Curte apreciază că durata măsurii-arestării preventive, respectiv de la data de 21 septembrie 2010 în cazul inculpatului C.D.

și 10 octombrie 2010 în cazul inculpatului I.I.J. nu depășește limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei. În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpații C.D. și I.I.J. cu obligarea recurenților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.D. și I.I.J. împotriva Încheierii din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 7088/3/2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2011.