ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2700/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția II penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.V. și D.A.M.M. și în baza art. 160/b raportat la art. 300/2 C. proc. pen. și art. 5 paragraf 1 lit. a) CEDO a menținut starea de arest a inculpaților C.V. și D.A.M.M., constatând că sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ce rezultă din natura și gravitatea faptei presupus comise de urmarea produsă.

Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații C.V. și D.A.M.M. și au solicitat revocarea măsurii arestării preventive arătând ca nu mai subzista temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu prezintă un pericol concret. Totodată, au mai solicitat să se constate că măsura arestării preventive a încetat de drept datorită calculării termenului greșit. Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații C.V. și D.A.M.M.

sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin sentința penală nr. 445 din 6 mai 2011 Tribunalul București, secția I penală, a dispus : În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat. În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic ilicit de droguri de mare risc.

În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. comb. cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă la trafic ilicit internațional de droguri de mare risc. A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. A făcut aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 (paisprezece) ani închisoare, la care a adăugat un spor de 4 (patru) ani, în final 18 (optsprezece) ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului aflat sub puterea M.A.P. nr. 143 /UP din 19 mai 2010 , emis de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 25065/3/2010. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la data de 19 mai 2010 la zi. În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, a condamnat pe inculpatul D.A.M.M.

la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat. În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc. În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. comb. cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la trafic ilicit internațional de droguri de mare risc.

A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. A făcut aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani, în final 12 (doisprezece) ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului aflat sub puterea M.A.P.

nr. 144 /UP din 19 mai 2010 , emis de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 25065/3/2010. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la data de 19 mai 2010 la zi. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpații C.V. și D.A.M.M. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța - Curtea de Apel București - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpaților. Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților C.V.

și D.A.M.M. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a acestora. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, Înalta Curte constată că în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpații au săvârșit faptele ce li s-au reținut în sarcină.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 – în sarcina inculpatului C.V.

și art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26, art. 20 C. pen. combinat cu art.13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în art. 2, art. 3 din Legea nr. 143/2000 în sarcina inculpatului D.A.M.M. sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impune menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind inițierea, aderarea la un grup infracțional organizat și traficul de droguri poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, cât și din circumstanțele personale ale inculpaților ori din modul în care aceștia au acționat. În cauza de față, stabilirea pericolului social al faptelor și persoanelor asupra căreia s-a conturat cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că inculpații au comis infracțiunile, pentru care au fost deja condamnați chiar nedefinitiv – are în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în pericol și rezonanța faptelor.

De asemenea, sunt avute în vedere și circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la inculpați și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva acestora și cu scopul urmărit, astfel că Înalta Curte apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților C.V. și D.A.M.M. În ceea ce privește cererea recurenților inculpați prin care s-a invocat încetarea de drept a măsurii arestării preventive datorită calcului greșit, analizând actele dosarului, Curtea, constată că au fost respectate dispozițiile legale prevăzute de art. 160/b C. proc.

pen., în sensul că instanța a verificat periodic și nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 140 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la încetarea de drept a măsurilor preventive. În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpații C.V. și D.A.M.M., cu obligarea recurenților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.V. și D.A.M.M. împotriva încheierii din 2 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția II penală, pronunțată în dosarul nr. 38462/3/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iulie 2011.