ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2744/2011

Asupra

recursului penal de față;

Prin

încheierea din 5 iulie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2517/89/2010, în baza art. 160

b

alin. (1)

1

C. proc. pen., raportat la art. 300

2

C. proc.

pen.,

s-a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpaților P.I. și D.G.G.

În baza art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării

preventive a inculpaților P.I. și D.G.G., urmând a fi verificată până la

expirarea termenului de 60 zile.

S-a reținut că

baza factuală care constituie premisa arestării preventive a inculpaților nu

s-a modificat pentru aceasta existând probe și indicii temeinice care justifică

bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt

judecați în prezenta cauză, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.

Temeiul de

arestare inițial, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent și continuă să fundamenteze măsura arestării preventive a inculpaților,

atât sub aspectul duratei pedepsei prevăzută de lege cât și sub aspectul

pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a

inculpaților o reprezintă pentru ordinea publică, prezervarea ordinii publice

continuând să fie prevalentă datelor ce țin de persoana inculpaților

Pericolul

pentru ordinea publică se deduce din modalitatea și împrejurările concrete în

care se presupune că s-au săvârșit a faptele, modalitatea și circumstanțele

reale ale comiterii lor, natura și gradul de pericol social a acestora,

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, frecvența comiterii unor infracțiuni de

același gen.

Măsura

arestării preventive nu încalcă prezumția de nevinovăție a inculpaților în

comiterea infracțiunilor, elementele de fapt și de drept ce trebuie examinate

și analizate în cazul măsurilor preventive, nefiind aceleași cu cele care

trebuie examinate și care fundamentează faptele și vinovăția inculpaților,

în urma cercetării judecătorești și care

constituie obiect al judecății.

în cazul măsurii arestării preventive se

examinează indicii și probe care justifică bănuiala rezonabilă de comitere a

faptelor prevăzute de legea penală precum și incidența cazurilor de arestare

preventivă prev. de art. 148 C. proc. pen. care nu înfrâng prezumția de

nevinovăție.

Raportat la

durata arestării preventive a inculpaților, Curtea de Apel a reținut că

raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul penal cât și la complexitatea

cauzei, ansamblul probatoriu administrat și celeritatea desfășurării

procedurilor, aceasta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a

inculpaților.

Dispozițiile

art. 350 C. proc. pen. nu obligă instanța să pună în discuție măsura arestării

preventive, ci instanța de judecată are obligația de a se pronunța prin

hotărâre asupra măsurilor preventive.

Instanța de

fond s-a pronunțat prin sentința penală de condamnare asupra măsurii arestării

preventive a inculpaților în temeiul

disp.

art. 350

C. proc. pen., examinând această măsură preventivă

prin prisma dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., pe care a dispus-o după

condamnarea inculpaților și în interiorul termenului legal de 60 de zile,

menținerea măsurii arestării preventive dispunându-se la termenul de judecată

din data de 6 aprilie 2011.

Cum temeiul

inițial de arestare preventivă, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

subzistă și în prezent, nu s-a modificat și nu s-a schimbat așa încât să devină

incidente dispozițiilor art. 139 C. proc. pen. privind înlocuirea sau revocarea

măsurii preventive, temeiul de arestare preventivă impunând în continuare

privarea de libertate a inculpaților, pentru considerentele că prezervarea

ordinii publice continuă să fie prevalentă datelor ce țin de persoana

inculpaților, în desfășurarea procedurilor penale intervenind o hotărâre penală

de condamnare chiar nedefinitivă, temei al legitimei privări de libertate

conform art. 5 lit. a) CEDO, condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. fiind îndeplinite sub ambele aspecte, ca și dispozițiile art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Măsura

arestării preventive a inculpaților fiind menținută în cursul judecății cauzei

la fond nu mai târziu de 60 de zile, această

măsură

nu a încetat de drept conform dispozițiilor art. 140 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.G.G., solicitând revocarea

măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul nu mai prezintă pericol

pentru ordinea publică, astfel încât temeiurile avute inițial în vedere la

luarea măsurii nu mai subzistă și nici nu au apărut altele noi.

Recursul este

nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii de viol , constând în aceea că, în noaptea de 23/24 mai 2010, prin

exercitarea de violențe și amenințări, împreună cu coinculpatul P.I., a

întreținut acte sexuale cu minora M.G., în vârstă de 14 ani și jumătate,

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința.

Inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de

la 27 mai 2010,

fiind condamnat în primă instanță pentru fapta dedusă

judecății la o pedeapsă de 14 ani închisoare (s.pen. 73 din 1 aprilie 2011 a

Tribunalului Vaslui).

Curtea

constată că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpatului nu au încetat, ci dimpotrivă ele subzistă și

impun

în continuare privarea de libertate.

Este astfel de

observat că, prin pronunțarea unei hotărâri în

primă instanță, chiar nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o

presupunere

rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care

este cercetat, iar natura acesteia, împrejurările în care se reține că

ar

fi fost comisă (fiind vorba despre o infracțiune comisă prin violență, împreună

cu o altă persoană și împotriva unei minore), ca și datele ce caracterizează

persoana inculpatului, justifică

aprecierea

că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol

pentru ordinea

publică.

Măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție

de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii și nu

tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata arestării

nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil.

Cum, în intervalul scurs de la precedenta

verificare a măsurii

arestării nu au apărut date noi care să justifice

revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, legal

și temeinic instanța de apel, pe rolul căreia cauza se află în prezent, a

dispus în baza art. 160/b rap. la art. 300/2 C. proc. pen. menținerea stării de

arest a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat și va fi

respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea

recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.G.G. împotriva încheierii din

5 iulie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 2517/89/2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 iulie 2011.