ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4619/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4619/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor
penale de față:
Prin încheierea din 30 noiembrie 2010, Curtea
de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de
familie, în baza art. 300
2
rap. la art. 160
b
alin. (3) C.
proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpaților S.R.T., S.F.,
R.N., R.T., C.R.C., R.L. și D.Ș.C.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială
a apelanților inculpați S.R.T., S.F., R.N., R.T., C.R.C., R.L. și D.Ș.C. se
mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, în cauză,
există indicii temeinice, în sensul art. 68 C. proc. pen. raportat la art. 143
alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații
au săvârșit infracțiunile pentru care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare,
în fond, a acestora, indicii temeinice ce rezultă din probele administrate pe
parcursul procesului penal până în prezent.
Pe de altă parte, se
constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care
inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de patru ani și există
probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru
ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și
gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpaților, din
modalitatea și împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, din gradul
ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, precum
și în raport de circumstanțele personale ale acestora.
De asemenea, Curtea a
apreciat că nu s-a încălcat principiul rezonabilității prevenției pentru
inculpați, având în vedere că, până la acest moment, au fost administrate probe
atât de către organele de urmărire penală, cât și de către instanța de fond,
ținând seama și de împrejurarea că cerința Convenției Europene a Drepturilor
Omului ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil trebuie
raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii
penale, complexitatea procesului, comportamentul autorităților și al părților.
Împotriva acestei
hotărâri, în termen legal au declarat recurs inculpații S.R.T. și R.T.,
solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile care au
stat la baza luării acesteia nu mai subzistă în prezent.
Examinând legalitatea
și temeinicia hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate
pentru considerentele ce urmează:
Recurenții inculpați
au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv dispusă în baza art.
148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2
alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și, respectiv, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea
art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 37 lit. a) C. pen., art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu
aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (iulie - septembrie 2008); art. 2 alin. (1)
și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 7
mai 2008); art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37
lit. a) C. pen. (fapta din data de 07 mai 2008), cu aplicarea art. 33 lit. a)
C. pen.
Prin Sentința penală
nr. 375 din 21 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală,
inculpatul S.R.T. a fost condamnat la 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., iar
inculpatul R.T. la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare și 10 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru
infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
Instanța de prim
control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a
inculpaților conform art. 300
2
C. proc. pen., a menținut starea de
arest a acestora, constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii
subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Astfel, în cauză,
există probe că inculpații au comis infracțiunile ce li se rețin în sarcină,
pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare
de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret
pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor
comise, modalitatea de săvârșire a acestora, forma continuată a infracțiunilor
de trafic de droguri, riscul ca puși în libertate inculpații să-și reia
activitatea infracțională, inculpatul R.T. fiind și recidivist.
Pe de altă parte,
împotriva inculpaților a fost deja pronunțată o hotărâre de condamnare,
detenția acestora fiind legală, conform acestei hotărâri, chiar dacă inculpații
au exercitat calea de atac a apelului.
Față de
considerentele expuse, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate de
inculpați.
Văzând și disp. art.
192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpații S.R.T. și R.T. împotriva
încheierii din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.
2975/3/2009.
Obligă recurenții
inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile
apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 22 decembrie 2010.