ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4619/2010

Asupra recursurilor

penale de față:

Prin încheierea din 30 noiembrie 2010, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpaților S.R.T., S.F.,

R.N., R.T., C.R.C., R.L. și D.Ș.C.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială

a apelanților inculpați S.R.T., S.F., R.N., R.T., C.R.C., R.L. și D.Ș.C. se

mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, în cauză,

există indicii temeinice, în sensul art. 68 C. proc. pen. raportat la art. 143

alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații

au săvârșit infracțiunile pentru care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare,

în fond, a acestora, indicii temeinice ce rezultă din probele administrate pe

parcursul procesului penal până în prezent.

Pe de altă parte, se

constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care

inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de patru ani și există

probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și

gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpaților, din

modalitatea și împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, din gradul

ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, precum

și în raport de circumstanțele personale ale acestora.

De asemenea, Curtea a

apreciat că nu s-a încălcat principiul rezonabilității prevenției pentru

inculpați, având în vedere că, până la acest moment, au fost administrate probe

atât de către organele de urmărire penală, cât și de către instanța de fond,

ținând seama și de împrejurarea că cerința Convenției Europene a Drepturilor

Omului ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil trebuie

raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii

penale, complexitatea procesului, comportamentul autorităților și al părților.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal au declarat recurs inculpații S.R.T. și R.T.,

solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile care au

stat la baza luării acesteia nu mai subzistă în prezent.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate

pentru considerentele ce urmează:

Recurenții inculpați

au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv dispusă în baza art.

148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și, respectiv, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen., art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (iulie - septembrie 2008); art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 7

mai 2008); art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. (fapta din data de 07 mai 2008), cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

Prin Sentința penală

nr. 375 din 21 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

inculpatul S.R.T. a fost condamnat la 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., iar

inculpatul R.T. la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare și 10 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța de prim

control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpaților conform art. 300

2

C. proc. pen., a menținut starea de

arest a acestora, constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii

subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Astfel, în cauză,

există probe că inculpații au comis infracțiunile ce li se rețin în sarcină,

pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare

de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor

comise, modalitatea de săvârșire a acestora, forma continuată a infracțiunilor

de trafic de droguri, riscul ca puși în libertate inculpații să-și reia

activitatea infracțională, inculpatul R.T. fiind și recidivist.

Pe de altă parte,

împotriva inculpaților a fost deja pronunțată o hotărâre de condamnare,

detenția acestora fiind legală, conform acestei hotărâri, chiar dacă inculpații

au exercitat calea de atac a apelului.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate de

inculpați.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații S.R.T. și R.T. împotriva

încheierii din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

2975/3/2009.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 decembrie 2010.