ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin încheierea din 28 iunie 2011 Curtea
de Apel Alba Iulia, secția penală, în temeiul art. 160
8
alin. (1) C.
proc. pen. raportat la art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. a admis în
principiu cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de
inculpații D.V. și B.I.A.
În baza art. 160/8a alin. (2) C. proc. pen. a admis
cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații D.V.
și B.I.A. și a dispus punerea în libertate provizorie a inculpaților de sub
puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 10 din 13 ianuarie 2010,
respectiv nr. 3 din 13 ianuarie 2010 emise de Tribunalul Alba, secția penală,
în dosarul nr. 257/107/2010, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
În temeiul art. 160/2 alin. (3) C. proc. pen. a impus
fiecărui inculpat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele
obligații:
a) să nu depășească teritoriul țării; b) să se
prezinte la organele de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte
ori sunt chemați; c) să se prezinte la organul de poliție din cadrul I.P.J. Hunedoara,
desemnat cu supravegherea de instanță, conform programului de supraveghere
întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; d) să nu își
schimbe locuința fără încuviințarea instanței; e) să nu dețină, să nu folosească
și să nu poarte nici o categorie de arme;
A desemnat Poliția municipiului Orăștie cu
supravegherea respectării obligațiilor impuse inculpatului B.I.A. și respectiv
Poliția municipiului Deva cu supravegherea respectării obligațiilor impuse
inculpatului D.V.
A atras atenția fiecărui inculpat asupra dispozițiilor
art. 160/10 C. proc. pen. referitoare la revocarea liberării provizorii sub
control judiciar, precum și asupra faptului că, în caz de încălcare cu
rea-credință a obligațiilor care le revin, va institui față de aceștia măsura
arestării preventive.
A constatat că în cauză nu există date că inculpații
ar mai săvârși fapte de natură penală, iar acuzațiile aduse inculpaților nu
vizează comiterea unor fapte cu violență. A mai avut în vedere stadiul actual
al procedurilor, faptul că majoritatea inculpaților din cauză au fost deja
audiați în apel, precum și aspectele de ordin personal ale inculpaților (lipsa
antecedentelor penale în cazul inculpatului B.I.A., antecedente care nu atrag
starea de recidivă, în cazul inculpatului D.V.), care sunt în măsură să
consolideze garanțiile pe care autoritatea judiciară trebuie să le aibă în
vedere în momentul admiterii unei atare cereri, în vederea realizării unui
control judiciar ferm și eficient a considerat că, în cauză, lăsarea în
libertate a inculpaților poate fi supusă unor garanții reale și care să asigure
prezența lor la proces, precum și limitarea posibilităților de a influența
derularea procedurilor.
Împotriva încheierii din 28 iunie 2011 a Curții de
Apel Alba Iulia a formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, D.I.I.C.O.T. Alba Iulia și solicitat admiterea recursului având in
vedere ca inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea a trei infracțiuni
respectiv, aderare la un grup infracțional, trafic de persoane si proxenetism,
fiind condamnați de instanța de fond la pedepse de câte 6 ani închisoare. A
susținut ca la data de 7 iunie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia a menținut starea
de arest a acestora, iar la data de 28 iunie 2011, fără sa fi intervenit vreo
schimbare a temeiurilor, a admis cererile formulate de cei doi inculpați și a
dispus punerea in libertate a acestora. Singurul aspect ce a intervenit in
acest interval de timp a fost faptul ca cei doi inculpați au dat declarații
prin care au spus ca nu recunosc săvârșirea faptelor deduse judecății, ceea ce
nu e suficient pentru admiterea cererilor acestora si pentru a se aprecia cu
privire la oportunitatea punerii lor in liberate.
A susținut ca se impune admiterea recursului si
respingerea cererilor inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de
recurs invocate, a probelor administrate cât și din oficiu, conform art. 385
9
C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T.
Alba Iulia este fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 42 din 2 martie 2011
Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului B.I.A.
,
la 4
ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup infracțional nestructurat,
prev. de art. 8 alin. (1) rap. la art. 2 lit. a) teza 2 și b, pct. 9 și 12 din
Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen.,
4 ani
închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de
proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin.
(1) și (2) C. pen.
cu aplic. art.41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale)
și 6
ani închisoare
și
3 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)
C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art.13 alin.
(1) din Legea nr. 678/2001.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin.
(3) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului
pedeapsa cea mai grea de 6 ani
închisoare și 3 ani
interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.
pen.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.
de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prev.
de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut
măsura arestării preventive și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata
reținerii și arestării preventive de la data de 12 ianuarie 2010 până la data
de 02 martie 2011.
A condamnat și pe
inculpatul
D.(fost L.)V., la 4 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de
constituire grup infracțional nestructurat, prev. de art. 8 alin. (1) din Legea
nr. 39/2003, rap. la art. 2 lit. a) teza 2 și b), pct. 9 și 12 din Legea nr.
39/2003 și art. 323 C. pen.,
4 ani închisoare și 3
ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.
pen. pentru săvârșirea infracțiunii de
proxenetism în
formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin.
(2) C. pen. (4 acte materiale) și 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din
Legea nr. 678/2001.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin.
(3) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului
pedeapsa cea mai grea de 6 ani
închisoare și 3 ani
interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.
pen.
A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor
prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile
prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut
măsura arestării preventive și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata
reținerii și arestării preventive de la data de 12 ianuarie 2010 până la data
de 02 martie 2011.
Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea de Apel
Alba Iulia a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar ale
inculpaților D.V. și B.I.A. având în vedere că îndeplinirea condițiilor
prevăzute de art. 160
2
alin. (1) si (2) C. proc. pen. nu conduc în
mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala
reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă și
reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care
urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea
preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi
asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce
se impun la liberare de către instanță. De asemenea, instanța de judecată
trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii
măsurii arestării preventive și să aibă în vedere toate circumstanțele cauzei,
nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc.
pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau
cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori
pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea
penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de
acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a
nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea
preventivă.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie
poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii
arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri –chiar dacă sunt de
natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal
în ansamblul său.
Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc.
pen. corelate cu art. 160
2
C. proc. pen. rezultă că pentru a se
putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții
pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la aceea că
liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca
neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție vizează natura și gravitatea
infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate
acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul
infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu
depășește 18 ani”.
Înalta Curte constată că infracțiunile pentru care
sunt cercetați inculpații D.V. și C.I.A., legea prevede pedepse cu închisoarea
sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererile
inculpaților sunt admisibile.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpaților
și perspectiva acestor comportamente după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 160
2
C. proc. pen. se arată
că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care
nu există date din care ar rezulta necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau
inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau
experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date”
nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații,
situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana
inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească
temerea, să o justifice.
Detenția provizorie poate fi menținută atunci când
instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată
durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și
gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor
Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau
deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul
articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în
cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care
să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu
poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia
a depășit o limită rezonabilă.
Raportându-ne la datele speței, Înalta Curte,
apreciază că în acest moment procesual, există „date”, în accepțiunea dispozițiilor
art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpații
D.V. și B.I.A. vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere
circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al
măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a
procedurii judiciare cu privire la inculpați și față de caracterul proporțional
al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva acestora și cu
scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 136 alin. (1) C.
proc. pen.
S-a reținut în esență că inculpații D.V. și B.I.A.,
împreună cu ceilalți coinculpații au constituit un grup infracțional
nestructurat specializat în comiterea infracțiunilor de proxenetism și trafic
de persoane, în orașul Geoagiu și municipiul Orăștie o perioadă îndelungată de
timp; în perioada 2008-2010 au săvârșit acte de îndemn la prostituție,
înlesnirea practicării prostituției, tragerea de foloase de pe urma acestor
activități ilicite, recrutare pentru prostituție a unor părți vătămate.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare
provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între
circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpaților D.V.
și B.I.A., respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunii, de lezarea
gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc
atingere unor activități de interes public, a infracțiunilor ce au fost
reținute în sarcina acestora de constituire a unui grup infracțional organizat,
proxenetism în formă continuată și trafic de minori.
Garanțiile de ordin personal (lipsa antecedentelor
penale în cazul inculpatului B.I.A. și antecedente care nu atrag starea de
recidivă, în cazul inculpatului D.V., aprecierea că nu există date că
inculpații ar mai săvârși fapte de natură penală, și faptul că acuzațiile aduse
inculpaților nu vizează comiterea unor fapte cu violență) cât și cele prevăzute
de art. 160
2
alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura
pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților D.V. și
B.I.A., având în vedere complexitatea cauzei și gradul de pericol social al
infracțiunilor reținute în sarcina acestora.
Totodată, Înalta Curte constată că se impune
menținerea arestării preventive a inculpaților D.V. și B.I.A., având în vedere
dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., acești fiind trimiși în judecată
pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care
prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse,
impune menținerea detenției provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și
Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind
constituirea unui grup infracțional nestructurat, proxenetism în formă
continuată, trafic de minori, poate fi dedus atât din pericolul social concret
deosebit de ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale
inculpaților ori din modul în care aceștia au acționat .
În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C.
proc. pen. va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Alba Iulia împotriva încheierii din 28
iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1445/97/2010, privind pe inculpații B.I.A.
și D.V.
Va casa, în parte, încheierea atacată și rejudecând,
va respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de
inculpații B.I.A. și D.V.
Va menține starea de arest a inculpaților B.I.A. și D.V.
și celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) și alin. (6) C.
proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
D.I.I.C.O.T. - Alba Iulia împotriva încheierii din 28 iunie 2011 a Curții de
Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,
pronunțată în dosarul nr. 1445/97/2010, privind pe inculpații B.I.A. și D.V.
Casează, în parte, încheierea atacată și
rejudecând, respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar
formulate de inculpații B.I.A. și D.V.
Menține starea de arest a inculpaților B.I.A.
și D.V.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii
atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina
statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu
pentru inculpatul D.V, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie
2011.