ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 28 iunie 2011 Curtea

de Apel Alba Iulia, secția penală, în temeiul art. 160

8

alin. (1) C.

proc. pen. raportat la art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. a admis în

principiu cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

inculpații D.V. și B.I.A.

În baza art. 160/8a alin. (2) C. proc. pen. a admis

cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații D.V.

și B.I.A. și a dispus punerea în libertate provizorie a inculpaților de sub

puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 10 din 13 ianuarie 2010,

respectiv nr. 3 din 13 ianuarie 2010 emise de Tribunalul Alba, secția penală,

în dosarul nr. 257/107/2010, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

În temeiul art. 160/2 alin. (3) C. proc. pen. a impus

fiecărui inculpat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele

obligații:

a) să nu depășească teritoriul țării; b) să se

prezinte la organele de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte

ori sunt chemați; c) să se prezinte la organul de poliție din cadrul I.P.J. Hunedoara,

desemnat cu supravegherea de instanță, conform programului de supraveghere

întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; d) să nu își

schimbe locuința fără încuviințarea instanței; e) să nu dețină, să nu folosească

și să nu poarte nici o categorie de arme;

A desemnat Poliția municipiului Orăștie cu

supravegherea respectării obligațiilor impuse inculpatului B.I.A. și respectiv

Poliția municipiului Deva cu supravegherea respectării obligațiilor impuse

inculpatului D.V.

A atras atenția fiecărui inculpat asupra dispozițiilor

art. 160/10 C. proc. pen. referitoare la revocarea liberării provizorii sub

control judiciar, precum și asupra faptului că, în caz de încălcare cu

rea-credință a obligațiilor care le revin, va institui față de aceștia măsura

arestării preventive.

A constatat că în cauză nu există date că inculpații

ar mai săvârși fapte de natură penală, iar acuzațiile aduse inculpaților nu

vizează comiterea unor fapte cu violență. A mai avut în vedere stadiul actual

al procedurilor, faptul că majoritatea inculpaților din cauză au fost deja

audiați în apel, precum și aspectele de ordin personal ale inculpaților (lipsa

antecedentelor penale în cazul inculpatului B.I.A., antecedente care nu atrag

starea de recidivă, în cazul inculpatului D.V.), care sunt în măsură să

consolideze garanțiile pe care autoritatea judiciară trebuie să le aibă în

vedere în momentul admiterii unei atare cereri, în vederea realizării unui

control judiciar ferm și eficient a considerat că, în cauză, lăsarea în

libertate a inculpaților poate fi supusă unor garanții reale și care să asigure

prezența lor la proces, precum și limitarea posibilităților de a influența

derularea procedurilor.

Împotriva încheierii din 28 iunie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia a formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T. Alba Iulia și solicitat admiterea recursului având in

vedere ca inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea a trei infracțiuni

respectiv, aderare la un grup infracțional, trafic de persoane si proxenetism,

fiind condamnați de instanța de fond la pedepse de câte 6 ani închisoare. A

susținut ca la data de 7 iunie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia a menținut starea

de arest a acestora, iar la data de 28 iunie 2011, fără sa fi intervenit vreo

schimbare a temeiurilor, a admis cererile formulate de cei doi inculpați și a

dispus punerea in libertate a acestora. Singurul aspect ce a intervenit in

acest interval de timp a fost faptul ca cei doi inculpați au dat declarații

prin care au spus ca nu recunosc săvârșirea faptelor deduse judecății, ceea ce

nu e suficient pentru admiterea cererilor acestora si pentru a se aprecia cu

privire la oportunitatea punerii lor in liberate.

A susținut ca se impune admiterea recursului si

respingerea cererilor inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de

recurs invocate, a probelor administrate cât și din oficiu, conform art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T.

Alba Iulia este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 42 din 2 martie 2011

Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului B.I.A.

,

la 4

ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup infracțional nestructurat,

prev. de art. 8 alin. (1) rap. la art. 2 lit. a) teza 2 și b, pct. 9 și 12 din

Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen.,

4 ani

închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de

proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin.

(1) și (2) C. pen.

cu aplic. art.41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale)

și 6

ani închisoare

și

3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art.13 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin.

(3) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare și 3 ani

interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prev.

de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut

măsura arestării preventive și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata

reținerii și arestării preventive de la data de 12 ianuarie 2010 până la data

de 02 martie 2011.

A condamnat și pe

inculpatul

D.(fost L.)V., la 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de

constituire grup infracțional nestructurat, prev. de art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003, rap. la art. 2 lit. a) teza 2 și b), pct. 9 și 12 din Legea nr.

39/2003 și art. 323 C. pen.,

4 ani închisoare și 3

ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de

proxenetism în

formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen. (4 acte materiale) și 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin.

(3) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare și 3 ani

interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen.

A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile

prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut

măsura arestării preventive și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata

reținerii și arestării preventive de la data de 12 ianuarie 2010 până la data

de 02 martie 2011.

Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea de Apel

Alba Iulia a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar ale

inculpaților D.V. și B.I.A. având în vedere că îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 160

2

alin. (1) si (2) C. proc. pen. nu conduc în

mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala

reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă și

reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care

urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea

preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi

asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce

se impun la liberare de către instanță. De asemenea, instanța de judecată

trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii

măsurii arestării preventive și să aibă în vedere toate circumstanțele cauzei,

nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau

cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori

pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea

penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de

acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a

nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea

preventivă.

Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie

poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii

arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri –chiar dacă sunt de

natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal

în ansamblul său.

Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc.

pen. corelate cu art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că pentru a se

putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții

pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la aceea că

liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca

neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiție vizează natura și gravitatea

infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate

acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani”.

Înalta Curte constată că infracțiunile pentru care

sunt cercetați inculpații D.V. și C.I.A., legea prevede pedepse cu închisoarea

sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererile

inculpaților sunt admisibile.

Condiția negativă vizează comportamentul inculpaților

și perspectiva acestor comportamente după liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160

2

C. proc. pen. se arată

că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care

nu există date din care ar rezulta necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date”

nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații,

situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana

inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească

temerea, să o justifice.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci când

instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată

durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și

gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor

Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau

deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul

articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în

cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care

să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu

poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia

a depășit o limită rezonabilă.

Raportându-ne la datele speței, Înalta Curte,

apreciază că în acest moment procesual, există „date”, în accepțiunea dispozițiilor

art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpații

D.V. și B.I.A. vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere

circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al

măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a

procedurii judiciare cu privire la inculpați și față de caracterul proporțional

al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva acestora și cu

scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 136 alin. (1) C.

proc. pen.

S-a reținut în esență că inculpații D.V. și B.I.A.,

împreună cu ceilalți coinculpații au constituit un grup infracțional

nestructurat specializat în comiterea infracțiunilor de proxenetism și trafic

de persoane, în orașul Geoagiu și municipiul Orăștie o perioadă îndelungată de

timp; în perioada 2008-2010 au săvârșit acte de îndemn la prostituție,

înlesnirea practicării prostituției, tragerea de foloase de pe urma acestor

activități ilicite, recrutare pentru prostituție a unor părți vătămate.

Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare

provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între

circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpaților D.V.

și B.I.A., respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunii, de lezarea

gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc

atingere unor activități de interes public, a infracțiunilor ce au fost

reținute în sarcina acestora de constituire a unui grup infracțional organizat,

proxenetism în formă continuată și trafic de minori.

Garanțiile de ordin personal (lipsa antecedentelor

penale în cazul inculpatului B.I.A. și antecedente care nu atrag starea de

recidivă, în cazul inculpatului D.V., aprecierea că nu există date că

inculpații ar mai săvârși fapte de natură penală, și faptul că acuzațiile aduse

inculpaților nu vizează comiterea unor fapte cu violență) cât și cele prevăzute

de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura

pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților D.V. și

B.I.A., având în vedere complexitatea cauzei și gradul de pericol social al

infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

Totodată, Înalta Curte constată că se impune

menținerea arestării preventive a inculpaților D.V. și B.I.A., având în vedere

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., acești fiind trimiși în judecată

pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care

prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse,

impune menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și

Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind

constituirea unui grup infracțional nestructurat, proxenetism în formă

continuată, trafic de minori, poate fi dedus atât din pericolul social concret

deosebit de ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale

inculpaților ori din modul în care aceștia au acționat .

În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C.

proc. pen. va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Alba Iulia împotriva încheierii din 28

iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1445/97/2010, privind pe inculpații B.I.A.

și D.V.

Va casa, în parte, încheierea atacată și rejudecând,

va respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

inculpații B.I.A. și D.V.

Va menține starea de arest a inculpaților B.I.A. și D.V.

și celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) și alin. (6) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Alba Iulia împotriva încheierii din 28 iunie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 1445/97/2010, privind pe inculpații B.I.A. și D.V.

Casează, în parte, încheierea atacată și

rejudecând, respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar

formulate de inculpații B.I.A. și D.V.

Menține starea de arest a inculpaților B.I.A.

și D.V.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii

atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpatul D.V, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie

2011.