ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3845/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009) s-a dispus respingerea cererii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. privind menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.D., conform art. 300 2 C. proc. pen. În baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul R.D. și s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestuia. În baza art. 160 2 alin. (3) C. proc.

pen., inculpatul va respecta următoarele obligații: - să nu depășească limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță; - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea (organul de poliție de la domiciliul inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; În baza art. 160 2 alin. (3) 1 C. proc. pen. inculpatul va respecta pe timpul liberării provizorii și următoarele obligații: - să nu se deplaseze la sediul Tribunalului Prahova; - să nu se apropie și să nu comunice în vreun fel, direct sau indirect cu nici unul dintre coinculpați.

În baza art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin se va lua măsura arestării preventive. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat preventiv, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să procedeze potrivit art. 160 b , dispunând menținerea măsurii dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, respectiv revocarea acesteia dacă temeiurile au încetat sau nu există temeiuri noi.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din data de 5 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., din probele administrate rezultând că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța de fond a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, astfel încât în mod legal nu se poate dispune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării, însă arată că față de stadiul prezent al cercetării judecătorești inculpatul poate fi cercetat și în stare de libertate, sub control judiciar, cu respectarea măsurilor la care va fi obligat de către instanță. Curtea a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile, relevante fiind declarațiile inculpatei P.V.I., care au fost constante pe tot parcursul urmăririi penale, aceasta relatând detaliat atât modul în care inculpatul a direcționat-o și i-a indicat cum să procedeze pentru realizarea scopului propus, respectiv punerea în libertate, în final, a celor doi inculpați, S.Z.

și P.F.N., contra sumelor de bani primite, schimbarea declarațiilor acestei inculpate în cursul judecății neputând conduce a aprecierea schimbării acelor indicii, valoarea probantă a declarațiilor acestei inculpate, ca și ale celorlalți inculpați și ale martorilor urmând a fi avută în vedere de către Curte la momentul analizei pe fond a cauzei, cu ocazia deliberării. Curtea a apreciat însă că la acest moment poate dispune cercetarea în libertate a inculpatului, cu obligarea acestuia la respectarea anumitor obligații și impunerea unui control judiciar, apreciind că se impune în acest context și analiza cererii de liberare provizorie sub control judiciar, față de soluția care a fost dispusă și în raport și de concluziile Parchetului, comune pe aspectele celor două cereri.

La analiza cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța verifică prioritar îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii și dacă se constată neîndeplinirea acestor condiții, cererea se respinge ca inadmisibilă, iar dacă se constată îndeplinite, se trece la analiza temeiniciei cererii. Art. 160 2 alin. (1) prevede că liberarea poate fi acordată în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani, textul prevăzând așadar o condiție pozitivă de admisibilitate privind limita maximă a pedepsei închisorii (respectiv forma de vinovăție cu care s-a săvârșit infracțiunea).

În ceea ce privește această condiție, Curtea constată îndeplinirea sa în cauza de față, pedepsele prevăzute pentru infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul fiind sub această limită maximă impusă de legiuitor. Alin. (2) al aceluiași text prevede că liberarea poate fi acordată dacă nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea unor mijloace materiale de probă sau prin alte asemenea fapte, textul având în vedere așadar și cerințe negative relative la admisibilitatea în principiu a cererii.

Analiza admisibilității în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar se impune a fi făcută din perspectiva art. 160 2 în integralitatea sa, așa cum arată explicit și titlul marginal al textului legal, Curtea apreciind la acest moment procesual că și aceste condiții sunt îndeplinite în cauză, având în vedere în mod deosebit împrejurarea că cercetarea judecătorească se află într-o fază avansată, au fost audiați toți inculpații, au fost depuse înscrisurile la care părțile au făcut referire, au fost audiați toți martorii, atât cei din rechizitoriu, cât și cei încuviințați inculpaților, a fost încuviințată efectuarea unei expertize tehnice, care urmează a fi efectuată de către experți dintr-un institut de specialitate, inculpatul având dreptul de a desemna un expert parte, aceasta fiind singura probă care nu a fost încă administrată efectiv, inculpatul nemaifiind în situația de a zădărnici în vreun fel aflarea adevărului în cauză.

Analiza textelor legale relative la măsurile preventive în ansamblul lor și prin coroborare, cu reținerea tuturor condițiilor impuse la luarea, revocarea, înlocuirea măsurii arestării preventive, analiza textului care definește scopul acestei măsuri conduce în mod evident la concluzia că acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului (nici o dispoziție legală nu condiționează liberarea provizorie de încetarea sau schimbarea temeiurilor arestării preventive), iar scopul arestării preventive - definit conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen. poate fi realizat inclusiv prin liberarea provizorie a inculpatului cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea mai multor condiții restrictive de drepturi de către acesta.

Apreciind că există în continuare indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile, pentru toate considerentele arătate în încheierile de ședință de la termenele anterioare, la care a menținut măsura arestării preventive, Curtea a constatat însă, pe de altă parte, că de la termenul la care s-a încuviințat proba cu expertiza tehnică, respectiv 29 iunie 2010 și până în acest moment, 28 octombrie 2010, adică 4 luni, I.N.E.C., desemnat pentru efectuarea expertizei, nu a efectuat - o și nici nu a răspuns într-un mod care să convingă Curtea că va efectua măcar demersuri pentru urgentarea depunerii raportului de expertiză, I.N.E.C. adresând după două termene cereri Curții spre a se lămuri cu privire la natura expertizei solicitate.

În acest context, dincolo de faptul că a fost sancționată cu amenda atitudinea directorului I.N.E.C.

de către Curte, Curtea a apreciat că nu poate ignora împrejurarea că durata acestui proces se poate prelungi, din motive neimputabile inculpatului, care nici până la acest termen nu a avut o conduită de natură a tergiversa soluționarea cauzei, ci din cauza unei autorități care funcționează în slujba statului, Curtea apreciind, în acord cu jurisprudența C.E.D.O., că nu se poate dispune menținerea unei persoane în stare de arest preventiv pe o perioadă care poate depăși durata unui termen rezonabil din motive imputabile autorităților astfel încât, reținând și că toate probele, cu excepția acestei expertize, au fost administrate, Curtea a apreciat că procesul penal poate continua cu inculpatul în stare de libertate, cu impunerea unui control judiciar de către Curte, prin obligarea acestuia la respectarea următoarelor obligații: a) să nu depășească limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță; b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță (de la domiciliul inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

f) să nu se deplaseze la sediul Tribunalului Prahova, unde și-a desfășurat anterior activitatea g) să nu se apropie de coinculpați și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, Curtea reținând că inculpatul nu mai exercită funcția de judecător, fiind suspendat de la data punerii în mișcare a acțiunii penale și nu se impune suplimentar vreo altă obligație în acest sens.

Susținerile procurorului de ședință în sensul că măsura arestării preventive este singura suficientă în acest moment nu pot fi reținute justificat de calitatea de magistrat judecător a inculpatului și multitudinea operațiunilor săvârșite, respectiv insistența inculpatului pentru obținerea unor soluții favorabile persoanelor pe care acesta la judeca, așa cum a susținut procurorul, căci menținerea în stare de arest preventiv a unei persoane se raportează, adevărat, și la natura și modalitatea de săvârșire a faptei de aceasta este acuzată, dar nu poate fi o justificare, în sine, a menținerii acestei măsuri până la depășirea unui termen rezonabil, în contextul în care cercetarea judecătorească este aproape de final, rămânând de administrat o singură probă, aceea cu expertiza și în contextul în care inculpatul se află și s-a aflat până la acest moment, pe tot parcursul judecății și al urmăririi penale în stare de arest preventiv, adică pe tot parcursul strângerii probelor de către organul de urmărire penală și pe tot parcursul administrării nemijlocite a probelor de către instanța de judecată.

Raportarea procurorului la considerentele încheierii Curții din data de 02 septembrie 2010, când s-a discutat și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului apare astfel artificială, încercând în mod eronat să inducă ideea că singura măsură pe care o poate lua Curtea ar fi aceea a menținerii măsurii arestării, procurorul omițând să observe că de la acel moment au mai trecut 2 luni, în care, în pofida insistențelor Curții, I.N.E.C. nu a oferit nici un minim indiciu că va efectua expertiza tehnică încuviințată.

De asemenea, Curtea a apreciat că susținerile procurorului în sensul că acea expertiză a fost încuviințată la cererea inculpatului și, ca o consecință, acesta ar fi cel din cauza căruia se tergiversează soluționarea cauzei nu pot fi reținute pe de o parte, pentru că proba a fost încuviințată din considerentele arătate, înregistrările făcute de acuzare fiind contestate de apărare, Curtea, ca instanță imparțială și independentă apreciind că se impune opinia avizată a unui expert în domeniu, iar pe de altă parte, nu se poate imputa inculpatului culpa autorităților desemnate cu efectuarea expertizei, inculpatul respectând obligațiile impuse de instanță sub acest aspect. Iar dreptul inculpatului și al oricărei părți de a solicita probe este cenzurat exclusiv de instanță, procurorul având sub aspectul solicitării de probe, aceleași drepturi în fața instanței de judecată.

Referirile procurorului la sentimentul de insecuritate generat de inculpat și faptele sale în rândul societății prin raportare la faptele penale săvârșite de persoanele pe care acesta le-ar fi favorizat să se elibereze, în calitatea sa de judecător au fost apreciate de Curte ca nerelevante față de obiectul cauzei, presupusele fapte penale la care s-a făcut referire fiind comise mult după arestarea preventivă a inculpatului și în orice caz, fără o legătură cu activitatea inculpatului și cu faptele pentru care acesta este trimis în judecată. Reținând toate aceste considerente, Curtea a apreciat că cercetarea în stare de libertate, cu impunerea controlului de către instanță, prin obligarea inculpatului de a se supune măsurilor arătate, corespunde în acest moment procesual, în raport de stadiul cercetării judecătorești, în cea mai bună măsură realizării scopului procesului penal, așa cum arată și art. 136 C. proc.

pen. și urmează să admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar și ca o consecință, reținând cererea explicită formulată de Parchet sub aspectul menținerii măsurii arestării preventive, va respinge cererea acestuia întemeiată pe disp. art. 300 2 C. proc. pen. Împotriva hotărârii pronunțate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. solicitând casarea acesteia și în rejudecare, menținerea măsurii arestării preventive și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.D. În motivele scrise de recurs și în susținerea orală se arată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent.

În acest sens sunt invocate natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, gravitatea acestora dar și faptul că în acest moment nu se poate invoca depășirea termenului rezonabil. Se apreciază că admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului apare ca fiind inadecvată, atât în raport cu momentul procesual dar mai ales cu faptul că această cerere nu îndeplinește integral condițiile impuse de lege. Temerea că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului se deduce, în opinia parchetului, și din perseverența inculpatului evidențiată de multitudinea operațiunilor efectuate în interesul unor persoane, dialogul continuu pe care inculpatul l-a avut cu coinculpata P.V.

în scopul menținerii legăturii cu mituitorii, cât și de insistența cu care acesta și-a urmărit satisfacerea interesului personal, constând în obținerea, cu titlu de mită, a unor sume importante de bani pretinse și primite prin intermediul martorei P.I. Toate aceste elemente nu pot constitui, susține parchetul, garanții ale unei bune conduite a inculpatului în cazul liberării provizorii, astfel încât să existe certitudinea bunei desfășurări a procesului penal așa cum se prevede în art. 136 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul în conformitate cu disp. art. 385 14 C. proc. pen. constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Inculpatul R.D. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev.de art. 254 alin. (2) rap.

la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - 2 fapte - și infracțiunea de favorizarea infractorului prev.de art. 264 C. pen. - 2 fapte. În esență, s-a reținut că în cursul lunii septembrie 2009 inculpatul, în calitate de judecător la Tribunalul Prahova - acesta îndeplinind și funcția de președinte al Secției Penale - a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I. - avocat în Baroul Prahova - suma de 25.000 euro și a acceptat promisiunea oferirii sumei de 3.000 euro pentru a dispune punerea în libertate a numitului S.Z., cercetat în stare de arest preventiv, în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. Din suma pretinsă, inculpatul a primit suma totală de 21.000 euro, în două tranșe, de la S.Z.

și S.I., prin intermediul inculpatei P.V.I. A rezultat, totodată, faptul că inculpatul S.Z. a fost pus în libertate prin încheierea din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei Ploiești, inculpatul R.D. făcând parte din completul care a soluționat cauza în recurs la Tribunalul Prahova. Totodată, s-a reținut că, prin intermediul aceleiași avocate, inculpata P.V.I., în cursul lunii octombrie, inculpatul a pretins suma de 20.000 euro de la numitul M.E., din care a primit efectiv suma de 9.000 euro, pentru a dispune punerea în libertate a inculpatului P.F.N., cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești - dosar aflat pe rolul Tribunalului Prahova pentru judecarea fondului cauzei.

Rezultă din probe că inculpații S.Z. cât și inculpatul P.F.N. - cu privire la care inculpatul a înlesnit punerea lor în libertate - au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, în sarcina inculpatului P.N. reținându-se inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la săvârșirea mai multor infracțiuni privind comerțul electronic și șantaj, iar S.Z. pentru infracțiuni de înșelăciune și șantaj. Prin încheierea din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, reținându-se ca temei al arestării, dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 9/UP din 5 noiembrie 2009 pe o durată de 29 de zile, de la 6 noiembrie 2009 până la 4 decembrie 2009, fiind prelungit ulterior - în faza de urmărire penală - iar în cursul judecății măsura a fost menținută conform dispozițiilor art. 300 2 rap. la art. 160 3 C. proc. pen. Prin încheierea recurată, instanța de fond a apreciat, astfel cum s-a arătat că, deși există, în continuare indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile, nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive fiind suficient, pentru buna desfășurare a procesului penal, controlul judiciar instituit prin dispozițiile art. 160 8 alin. (2) C. proc.

pen. Raportându-ne însă la situația de fapt rezultată din probele administrate, gravitatea faptelor este evidentă, este de necontestat. Natura faptelor de care inculpatul este acuzat, modalitatea în care se presupune că au fost săvârșite infracțiunile, calitatea sa de magistrat - reprezentant al puterii judecătorești obligat să respecte legea, să înlăture orice umbră de îndoială asupra imparțialității sale, orice suspiciune că părțile din proces ar putea fi favorizate de un membru al completului de judecată - generează o stare de insecuritate socială, de neîncredere în sistemul judiciar, de neîncredere în însăși forța legii de a sancționa și de a descuraja săvârșirea unor fapte similare de persoane îndrituite cu exercitarea unor funcții publice.

Gravitatea unei fapte - alături de celelalte elemente care caracterizează fapta și făptuitorul - justifică menținerea măsurii arestării preventive, prin ea însăși, oricât de bun ar fi fost comportamentul inculpatului anterior. Conceptul de pericol pentru ordinea publică nu este definit de legiuitor, acesta lăsând la latitudinea judecătorului, a instanței, să aprecieze, în raport de datele cauzei, dacă acest pericol subzistă. Pericolul pentru ordinea publică trebuie analizat, pe de o parte, prin prisma gravității faptelor - care evident nu se confundă cu gradul de pericol social al infracțiunii - iar pe de altă parte prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului, a comportamentului său viitor.

În aceste condiții nu putem vorbi de existența unor probe care să contureze un comportament viitor al inculpatului ci doar de indicii puternice, de probe, care reflectă fapte săvârșite anterior, elemente în baza cărora, instanța apreciază dacă lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. În cauză, astfel cum s-a arătat anterior, existența în continuare a unor indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R.G. a săvârșit infracțiunile, impun cu necesitate menținerea măsurii arestării preventive. Administrarea unei probe - expertiza tehnică - necesară lămuririi cauzei, întârzierea efectuării acesteia, nu constituie un argument suficient de puternic pentru a aprecia că se impune lăsarea în libertate a inculpatului.

În ceea ce privește durata rezonabilă a detenției, instanța europeană a decis, cu valoare de principiu că termenul final al perioadei detenției la care se referă art. 5 paragraful 3, este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. De asemenea, s-a decis că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție justifică menținerea detenției provizorii. În atare condiții, Înalta Curte constată că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.D. nu contravine nici dreptului intern și nici dreptului la libertate ocrotit de C.E.D.O.

atâta timp cât lipsirea de libertate a acestuia este dispusă în deplină concordanță cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenție, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, iar pe de altă parte, durata detenției preventive, raportat la natura și complexitatea cauzei, nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3. În raport de elementele prezentate anterior, Înalta Curte - în opinie majoritară - apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive, controlul judiciar fiind insuficient pentru buna desfășurare a procesului penal. Este adevărat că individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive sau se poate dispune liberarea provizorie.

Dar, îndeplinirea condițiilor cerute de lege nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția preventivă este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Examinând speța dedusă judecății prin prisma normelor cuprinse în legea internă, corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte - în opinie majoritară - apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte - în opinie majoritară - va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva încheierii din 28 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Apel București, secția I penală, și în rejudecare, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a inculpatului R.D. În baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de același inculpat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva încheierii de ședință din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009), privind pe intimatul inculpat R.D. Casează încheierea recurată și rejudecând: Conform art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului R.D. În baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., respinge ca neântemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul R.D. Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat R.D.

până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 octombrie 2010.