ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4460/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4460/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 decembrie 2010, Curtea

de Apel București, secția I penală, a respins solicitarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de

menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului R.D. și a admis cererea

de liberare provizorie sub control judiciar a acestuia, dispunând totodată

punerea lui de îndată în libertate. În baza art. 160

8a

alin. (2) C.

proc. pen., s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele obligații:

- să nu depășească

limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță;

- să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea (organul de poliție de la

domiciliul inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de

acesta sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

În baza art. 160

2

alin. (3

1

) C. proc. pen., inculpatul va respecta pe timpul liberării

provizorii și următoarele obligații:

- să nu se deplaseze

la sediul Tribunalului Prahova;

- să nu se apropie și

să nu comunice în vreun fel, direct sau indirect cu niciunul dintre

coinculpați.

Pentru a dispune astfel,

curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 207/P/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R.D.

pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin.

(2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două infracțiuni de

favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. și în stare de libertate a inculpaților P.V.I., pentru săvârșirea a

două infracțiuni de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art.

254 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două

infracțiuni de complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 26 rap.

la art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., S.I. și M.E., pentru

săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) rap. la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și respectiv pe inculpatul S.Z., pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 rap.

la art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut în esență

că în cursul lunii septembrie 2009, inculpatul R.D., în calitate de judecător

la Tribunalul Prahova, a pretins și primit, prin intermediul inculpatei P.V.I.,

avocat în Baroul Prahova, suma de aproximativ 20.000 euro de la inculpații S.I.

și S.Z. pentru punerea în libertate a acestuia din urmă, cercetat în stare de

arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ploiești.

S-a mai reținut că în

cursul lunii octombrie 2009, același inculpat, fiind învestit cu soluționarea

cererii formulate de inculpatul P.F.N. în Dosarul nr. 1084/105/2009 al

Tribunalului Prahova, cu ajutorul inculpatei P.V.I., l-a ajutat pe P.F.N.,

facilitându-i punerea în libertate pentru suma de 20.000 euro.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat preventiv, instanța

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive și să procedeze potrivit art. 160

b

, dispunând menținerea

măsurii dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, respectiv revocarea acesteia dacă temeiurile au încetat sau nu

există temeiuri noi.

Inculpatul a fost

arestat preventiv prin Încheierea din data de 5 noiembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, apreciindu-se că sunt

îndeplinite în cauză condițiile prev. de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f)

C. proc. pen., din probele administrate rezultând că există indicii temeinice

că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, pedepsele prevăzute

de lege pentru aceste infracțiuni sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea

în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea de apel a

apreciat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea

dispozițiilor legale și că subzistă temeiurile care au determinat luarea

acestei măsuri, astfel încât în mod legal nu se poate dispune revocarea sau

înlocuirea măsurii arestării, însă a arătat că față de stadiul prezent al

cercetării judecătorești, acesta poate fi cercetat și în stare de libertate,

sub control judiciar, cu respectarea măsurilor la care va fi obligat de către

instanță. S-a apreciat că o astfel de măsură poate fi dispusă, având în vedere

în mod deosebit împrejurarea că cercetarea judecătorească se află într-o fază

avansată, au fost audiați toți inculpații, au fost depuse înscrisurile la care

părțile au făcut referire, au fost audiați toți martorii, atât cei din

rechizitoriu, cât și cei încuviințați inculpaților, a fost încuviințată

efectuarea unei expertize, care urmează a fi efectuată de către experți

dintr-un institut de specialitate, inculpatul având dreptul de a desemna un

expert parte, aceasta fiind singura probă care nu a fost încă administrată

efectiv, inculpatul nemaifiind în situația de a zădărnici în vreun fel aflarea

adevărului în cauză.

De asemenea, Curtea a

constatat că procesul s-ar putea prelungi în mod nejustificat datorită

neefectuării la timp a expertizei încuviințate, acest lucru nedatorându-se

conduitei inculpatului, ci autorităților statului. În aceste condiții, Curtea a

apreciat, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că nu

se poate dispune menținerea unei persoane în stare de arest preventiv pe o

perioadă care poate depăși durata unui termen rezonabil din motive imputabile

autorităților.

În atare situație,

Curtea a apreciat că procesul penal poate continua cu inculpatul în stare de

libertate, cu impunerea unui control judiciar de către Curte, prin obligarea

acestuia la respectarea următoarelor obligații:

a) să nu depășească

limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță;

b) să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță(de la domiciliul

inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de organul de

poliție sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

e) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de armă;

f) să nu se deplaseze

la sediul Tribunalului Prahova, unde și-a desfășurat anterior activitatea;

g) să nu se apropie

de coinculpați și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, Curtea

reținând că inculpatul nu mai exercită funcția de judecător, fiind suspendat de

la data punerii în mișcare a acțiunii penale și nu se impune suplimentar vreo

altă obligație în acest sens.

Totodată, Curtea a

respins argumentele parchetului de menținere a inculpatului în stare de arest,

arătând că:

- menținerea măsurii

arestării preventive nu se poate impune în continuare justificat de calitatea

de magistrat-judecător a inculpatului și multitudinea operațiunilor săvârșite;

- expertiza a fost

încuviințată la cererea inculpatului, însă nu acesta ar fi cel din cauza căruia

se tergiversează soluționarea cauzei pentru că proba a fost încuviințată,

înregistrările făcute de acuzare fiind contestate de apărare, iar Curtea, ca

instanță imparțială și independentă, a apreciat că se impune opinia avizată a

unui expert în domeniu;

- chiar dacă Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins anterior cererea inculpatului de punere

în libertate, menținerea soluției Instanței Supreme nu trebuie impusă Curții,

având în vedere faptul că încheierile referitoare la măsurile preventive nu au

autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea

Încheierii din 2 decembrie 2010 și, rejudecând, să se dispună respingerea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și menținerea stării de

arest preventiv a inculpatului R.D.

Examinând motivele de

recurs prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că

acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se

poate acorda numai dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții: pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile intenționate să nu depășească pedeapsa

închisorii de 18 ani, să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru

faptele reținute în sarcina inculpatului este de 15 ani închisoare, iar în

cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea

sau distrugerea mijloacelor de probă.

Așa fiind, este de

subliniat că de la momentul luării măsurii preventive și până în prezent nu au

survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a

făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă sau să se sustragă de

la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar

exista date că încearcă sa zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea

adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea,

alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

În consecință, Înalta

Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar întrunește

toate cerințele legale prev. de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., astfel că în mod corect curtea de apel a admis în principiu cererea

formulată de inculpat.

Înalta Curte

consideră că aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control

judiciar trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele

concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanțiază persoana

inculpatului.

În ceea ce privește

natura și pericolul social al faptelor, este adevărat că infracțiunile de care

este acuzat inculpatul, în măsura în care se vor dovedi că există și au fost

săvârșite cu vinovăție de acesta, sunt grave, afectând imaginea și

credibilitatea justiției, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui

criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și

constituțional al liberării provizorii.

A considera că o

persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv

și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără

posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis

fiind contrar legii. În opinia Înaltei Curți, o mare pondere în aprecierea

temeiniciei unei cereri de liberare provizorii sub control judiciar trebuie să

o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest

sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat că la

menținerea unei persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se

raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special

cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său,

profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei,

Hotărârea din 27 iunie 1968).

În speță, cu privire

la persoana inculpatului R.D., Înalta Curte reține că acesta nu este cunoscut

cu antecedente penale, are un domiciliu stabil, este absolvent de studii

superioare și are o familie închegată, familie ce trebuie susținută chiar și

financiar de către inculpat.

În concluzie, Înalta

Curte constată nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege

pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, dar apreciază că,

raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, aceasta

este și întemeiată, scopul măsurii preventive (asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau

executării pedepsei) putând fi realizat și prin lăsarea în libertate a

inculpatului, cu restrângerea unor drepturi și libertăți prin instituirea unor

obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției că în caz de

încălcare cu rea-credință a acestor obligații va fi din nou arestat.

Având în vedere cele

arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b), urmează a

respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii din 2 decembrie

2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

11294/2/2009.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2010.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei

majoritare, apreciez că în cauză se impune admiterea recursului Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

declarat împotriva Încheierii din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția I penală, casarea încheierii, respingerea cererii de liberare provizorie

sub control judiciar și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului,

pentru următoarele considerente:

Natura faptelor de

care inculpatul este acuzat, modalitatea în care se presupune că au fost

săvârșite infracțiunile, calitatea sa de magistrat - reprezentant al puterii

judecătorești, obligat să respecte legea, să înlăture orice umbră de îndoială

asupra imparțialității sale, orice suspiciune că părțile din proces ar putea fi

favorizate de un membru al completului de judecată - generează o stare de

insecuritate socială, de neîncredere în sistemul judiciar, de neîncredere în

însăși forța legii de a sancționa și de a descuraja săvârșirea unor fapte

similare de persoane îndrituite cu exercitarea unor funcții publice.

Gravitatea unei fapte

- alături de celelalte elemente care caracterizează fapta și făptuitorul -

justifică menținerea măsurii arestării preventive, prin ea însăși, oricât de

bun ar fi comportamentul inculpatului, anterior.

De altfel, în

calitate de magistrat, inculpatul nici nu putea avea un alt comportament. Lipsa

antecedentelor penale, buna pregătire profesională, reputația pozitivă în

familie și societate sunt condiții esențiale pentru exercitarea profesiei de

magistrat.

Dacă s-ar admite

cererea de liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpat s-ar

induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în rândul

opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de

justiție, sentiment generat de faptul că inculpatul provenea din rândurile

celor special formați să respecte și să aplice legea.

În acest context nu

se poate acorda o pondere semnificativă elementelor de circumstanțiere

relevante pentru inculpat și trebuie luată în considerare natura presupusei

activități infracționale desfășurată de acesta, condițiile concrete în care

acesta a acționat.

Pericolul pentru

ordinea publică trebuie analizat, pe de o parte prin prisma gravității faptelor

- care evident nu se confundă cu gradul de pericol social al infracțiunii - iar

pe de altă parte prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului, a

comportamentului său viitor.

În aceste condiții,

nu putem vorbi de existența unor probe care să contureze un comportament viitor

al inculpatului, ci doar de indicii puternice, de probe, care reflectă fapte

săvârșite anterior, elemente în baza cărora instanța apreciază dacă lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

În cauză, existența

în continuare a unor indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă

că inculpatul R.G. a săvârșit infracțiunile impun cu necesitate menținerea

măsurii arestării preventive.

Lăsarea în libertate

a inculpatului exclude atragerea dezideratelor impuse de legea penală chemată

să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de

insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor în actul de justiție.

Manifestările de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze astfel

de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii

societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și

aplicarea legii.

Administrarea unei

probe - expertiza tehnică - necesară lămuririi cauzei, întârzierea efectuării

acesteia nu constituie un argument suficient de puternic pentru a aprecia că se

impune lăsarea în libertate a inculpatului.

În ceea ce privește

durata rezonabilă a detenției, instanța europeană a decis, cu valoare de

principiu, că termenul final al perioadei detenției la care se referă art. 5

parag. 3, este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau

aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă

instanță.

De asemenea, s-a

decis că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție justifică

menținerea detenției provizorii.

În atare condiții,

apreciez că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.D. nu

contravine nici dreptului intern și nici dreptului la libertate ocrotit de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât lipsirea de libertate

a acestuia este dispusă în deplină concordanță cu prevederile art. 5 pct. 1 lit.

c) din Convenție, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune, iar pe de altă parte, durata detenției preventive, raportat la

natura și complexitatea cauzei, nu excede termenului rezonabil la care face

referire art. 5 parag. 3.

În raport de

elementele prezentate anterior, în opinie minoritară apreciez că se impune

menținerea măsurii arestării preventive, controlul judiciar fiind insuficient

pentru buna desfășurare a procesului penal.

Este adevărat că

individualizarea măsurii preventive este întotdeauna la latitudinea

judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă

se impune luarea, respectiv menținerea, față de inculpat a măsurii arestării

preventive sau se poate dispune liberarea provizorie.

Dar, îndeplinirea

condițiilor cerute de lege nu conferă celui arestat un drept la liberarea

provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea, și nu obligația, de

a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că

detenția preventivă este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate

fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

Examinând speța

dedusă judecății prin prisma normelor cuprinse în legea internă, corelate cu

prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

apreciez că se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat

principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei,

respectiv a făptuitorului.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen., se impune

admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii din 2

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, și, în rejudecare,

în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a

inculpatului R.D.

În baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, formulată de același inculpat.

PREȘEDINTE,

XXXX

Procesat

de GGC - AZ