ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3780/2010

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea din 21 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr.

11294/2/2009 (2766/2009), Curtea de Apel București, secția I penală,

în baza art. 160

8

alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea

formulată de inculpatul R.D. (fiul lui E. și al D.) și a dispus

punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestuia.

În baza art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen.,

s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații:

- să nu depășească limita

teritorială a țării decât în condițiile stabilite de

instanță;

- să se prezinte la organul de poliție

desemnat cu supravegherea (organul de poliție de la domiciliul

inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori

de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința

fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 160

2

alin. (3)

1

din

C. proc. pen. inculpatul va respecta pe timpul liberării provizorii

și următoarele obligații:

- să nu se deplaseze la sediul Tribunalului Prahova;

- să nu se apropie și să nu comunice în

vreun fel, direct sau indirect cu niciunul dintre coinculpați.

În baza art. 160

2

alin. (3)

2

C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de

încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin se

va lua măsura arestării preventive.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că prin rechizitoriul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.,

inculpatul R.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în

concurs real a două infracțiuni de luare de mită prevăzute

de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

și a două infracțiuni de favorizarea infractorului

prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2009, în calitate de

judecător la Tribunalul Prahova, a pretins și primit prin intermediul

inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, aproximativ suma de 20.000 euro,

iar în cursul lunii octombrie 2009, a pretins și primit alți 20.000

euro, prin intermediul aceleiași persoane, pentru a facilita punerea în

libertate a lui P.F.N.

Inculpatul a fost arestat preventiv în baza art. 143,

148 lit. f) C. proc. pen. prin încheierea din 5 noiembrie 2009, măsura

preventivă fiind menținută succesiv de instanță.

La data de 21 octombrie 2010, instanța a procedat

la verificarea legalității și temeiniciei luării

măsurii arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art.

300

2

C. proc. pen., luând în discuție și cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

Din analiza textelor de lege referitoare la

măsurile preventive și scopul acestora, Curtea a concluzionat că

acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este împiedicată

de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a

inculpatului.

Curtea a arătat că există în continuare

indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în

judecată.

Având însă în vedere că în cauză s-a

dispus efectuarea unei expertize tehnice, iar de la data de 29 iunie 2010,

până în prezent, Institutul Național de Expertize Criminalistice nu a

întocmit lucrarea, Curtea a apreciat că durata procesului se poate prelungi

din motive neimputabile inculpatului.

Curtea a invocat jurisprudența C.E.D.O. potrivit

căreia nu se poate dispune menținerea unei persoane în stare de arest

preventiv pe o perioadă care poate depăși durata unui termen

rezonabil, din motive imputabile autorităților, în condițiile în

care toate probele au fost administrate, cu excepția expertizei.

În consecință, Curtea a apreciat că

procesul penal poate continua cu inculpatul în stare de libertate, cu impunerea

unui control judiciar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.

S-a arătat că instanța,

soluționând cererea de liberare provizorie sub control judiciar prin admitere,

nu a examinat și nu a dat eficiența cuvenită existenței

datelor din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a

săvârși alte infracțiuni sau de a zădărnici aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă.

Inculpatul R.D. a negat comiterea infracțiunilor,

existând posibilitatea să intervină asupra administrării sau

readministrării unor probe, inclusiv în legătură cu concluziile

expertizei tehnice, creându-se premisele influențării bunei

desfășurări a procesului în curs.

Faptele deduse judecății constau în

infracțiuni de corupție comise de un judecător, natura acestora

și îndeplinirea scopului măsurilor preventive luate față de

inculpatul acuzat de astfel de infracțiuni constituind un element de

analiză în soluționarea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, mai ales în condițiile în care inculpatul nu și-a asumat

responsabilitatea săvârșirii lor.

Pe de altă parte, termenul rezonabil raportat la

măsura arestării preventive trebuie raportat la complexitatea cauzei,

numărul persoanelor implicate, natura infracțiunilor pretins a fi

săvârșite, nepunându-se problema depășirii unui astfel de

termen în această cauză. De altfel, expertiza tehnică a

cărei efectuare ar atrage întârzierea soluționării în fond a

cauzei, este o probă propusă de inculpat.

Printr-o altă critică, Parchetul a învederat

faptul că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul nefiind audiat, exprimându-și doar

însușirea cererii formulate de apărătorul său și luând

ultimul cuvânt.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și, pe fond, respingerea cererii de liberare provizorie sub

control judiciar și menținerea stării de arest a inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

este obligat ca, în afara motivelor invocate de recurent, să examineze

întreaga cauză sub toate aspectele, devoluând asupra fondului.

Verificând legalitatea încheierii atacate, Înalta

Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost

luată cu încălcarea procedurii prevăzută în instituția

liberării provizorii și a dreptului la apărare al inculpatului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen., soluționarea cererii de liberare provizorie se

face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului,

precum și ale procurorului.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că instanța nu s-a conformat dispoziției

legale arătate, inculpatul R.D. nefiind ascultat.

Dispoziția textului de lege nu este

facultativă și nici nu poate fi asimilată ori suplinită de

însușirea de către inculpat a cererii de liberare provizorie

(operațiune distinctă, anterioară ascultării și

prevăzută de art. 160

7

C. proc. pen.) și nici de

ultimul cuvânt al acestuia în proces.

Ascultarea inculpatului este o dispoziție obligatorie

care complinește garanțiile procesuale privind asigurarea dreptului

la apărare al acestuia.

Constatând nerespectarea procedurii privind

soluționarea cererii de liberare provizorie cu consecința

încălcării dreptului la apărare al inculpatului, Înalta Curte

constată că vătămarea adusă nu poate fi

înlăturată decât prin anularea actului lovit de nulitate, potrivit

dispozițiilor art. 197 C. proc. pen., anularea acestuia fiind

necesară aflării adevărului și justei soluționări

a cauzei.

Ascultarea inculpatului se dovedește a fi

necesară scopului enunțat mai sus întrucât poziția

procesuală a lui R.D. poate fi revelatoare pentru instanța care

trebuie să examineze și să aprecieze asupra existenței

datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să

săvârșească alte infracțiuni sau să

zădărnicească aflarea adevărului, împrejurări care

condiționează acordarea beneficiului liberării provizorii,

potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Ascultarea inculpatului în condițiile

respectării principiului contradictorialității dă

posibilitatea instanței să aprecieze în deplină

cunoștință de cauză asupra îndeplinirii cerințelor

prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Așa fiind, Înalta Curte nu va mai examina

motivele de netemeinicie a hotărârii arătate în recursul procurorului

și, constatând nelegalitatea acesteia, va casa încheierea și va

trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct.

2 lit. c), art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva

încheierii din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția

I penală, pronunțată în Dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009),

privind pe inculpatul R.D.

Casează încheierea atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, respectiv Curtea de Apel București.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a

inculpatului R.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă

de 25 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 26 octombrie 2010.