ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3780/2010

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 21 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009), Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 160 8 alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul R.D. (fiul lui E. și al D.) și a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestuia. În baza art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații: - să nu depășească limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea (organul de poliție de la domiciliul inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 160 2 alin. (3) 1 din C. proc. pen. inculpatul va respecta pe timpul liberării provizorii și următoarele obligații: - să nu se deplaseze la sediul Tribunalului Prahova; - să nu se apropie și să nu comunice în vreun fel, direct sau indirect cu niciunul dintre coinculpați. În baza art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin se va lua măsura arestării preventive. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., inculpatul R.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a două infracțiuni de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2009, în calitate de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins și primit prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, aproximativ suma de 20.000 euro, iar în cursul lunii octombrie 2009, a pretins și primit alți 20.000 euro, prin intermediul aceleiași persoane, pentru a facilita punerea în libertate a lui P.F.N. Inculpatul a fost arestat preventiv în baza art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. prin încheierea din 5 noiembrie 2009, măsura preventivă fiind menținută succesiv de instanță.

La data de 21 octombrie 2010, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei luării măsurii arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., luând în discuție și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Din analiza textelor de lege referitoare la măsurile preventive și scopul acestora, Curtea a concluzionat că acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului. Curtea a arătat că există în continuare indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Având însă în vedere că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, iar de la data de 29 iunie 2010, până în prezent, Institutul Național de Expertize Criminalistice nu a întocmit lucrarea, Curtea a apreciat că durata procesului se poate prelungi din motive neimputabile inculpatului. Curtea a invocat jurisprudența C.E.D.O. potrivit căreia nu se poate dispune menținerea unei persoane în stare de arest preventiv pe o perioadă care poate depăși durata unui termen rezonabil, din motive imputabile autorităților, în condițiile în care toate probele au fost administrate, cu excepția expertizei. În consecință, Curtea a apreciat că procesul penal poate continua cu inculpatul în stare de libertate, cu impunerea unui control judiciar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie. S-a arătat că instanța, soluționând cererea de liberare provizorie sub control judiciar prin admitere, nu a examinat și nu a dat eficiența cuvenită existenței datelor din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă. Inculpatul R.D. a negat comiterea infracțiunilor, existând posibilitatea să intervină asupra administrării sau readministrării unor probe, inclusiv în legătură cu concluziile expertizei tehnice, creându-se premisele influențării bunei desfășurări a procesului în curs.

Faptele deduse judecății constau în infracțiuni de corupție comise de un judecător, natura acestora și îndeplinirea scopului măsurilor preventive luate față de inculpatul acuzat de astfel de infracțiuni constituind un element de analiză în soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, mai ales în condițiile în care inculpatul nu și-a asumat responsabilitatea săvârșirii lor. Pe de altă parte, termenul rezonabil raportat la măsura arestării preventive trebuie raportat la complexitatea cauzei, numărul persoanelor implicate, natura infracțiunilor pretins a fi săvârșite, nepunându-se problema depășirii unui astfel de termen în această cauză. De altfel, expertiza tehnică a cărei efectuare ar atrage întârzierea soluționării în fond a cauzei, este o probă propusă de inculpat.

Printr-o altă critică, Parchetul a învederat faptul că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul nefiind audiat, exprimându-și doar însușirea cererii formulate de apărătorul său și luând ultimul cuvânt. S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și menținerea stării de arest a inculpatului. Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. este obligat ca, în afara motivelor invocate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, devoluând asupra fondului. Verificând legalitatea încheierii atacate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost luată cu încălcarea procedurii prevăzută în instituția liberării provizorii și a dreptului la apărare al inculpatului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen., soluționarea cererii de liberare provizorie se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului, precum și ale procurorului. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța nu s-a conformat dispoziției legale arătate, inculpatul R.D. nefiind ascultat. Dispoziția textului de lege nu este facultativă și nici nu poate fi asimilată ori suplinită de însușirea de către inculpat a cererii de liberare provizorie (operațiune distinctă, anterioară ascultării și prevăzută de art. 160 7 C. proc. pen.) și nici de ultimul cuvânt al acestuia în proces. Ascultarea inculpatului este o dispoziție obligatorie care complinește garanțiile procesuale privind asigurarea dreptului la apărare al acestuia.

Constatând nerespectarea procedurii privind soluționarea cererii de liberare provizorie cu consecința încălcării dreptului la apărare al inculpatului, Înalta Curte constată că vătămarea adusă nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 197 C. proc. pen., anularea acestuia fiind necesară aflării adevărului și justei soluționări a cauzei. Ascultarea inculpatului se dovedește a fi necesară scopului enunțat mai sus întrucât poziția procesuală a lui R.D. poate fi revelatoare pentru instanța care trebuie să examineze și să aprecieze asupra existenței datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, împrejurări care condiționează acordarea beneficiului liberării provizorii, potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. Ascultarea inculpatului în condițiile respectării principiului contradictorialității dă posibilitatea instanței să aprecieze în deplină cunoștință de cauză asupra îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Așa fiind, Înalta Curte nu va mai examina motivele de netemeinicie a hotărârii arătate în recursul procurorului și, constatând nelegalitatea acesteia, va casa încheierea și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c), art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva încheierii din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009), privind pe inculpatul R.D. Casează încheierea atacată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel București. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului R.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 octombrie 2010.