ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4271/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4271/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, prin încheierea nr. 131/F din 10 decembrie 2009, în baza dispozițiilor art. 160 8 a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.F.L. (zis H., fiul lui M. și M.) și a dispus punerea lui în libertate provizorie. În baza art. 160 8 a alin. (3) și a art. 160 2 alin. (3) C. proc.
pen., inculpatul a fost obligat ca, pe timpul liberării provizorii, să respecte următoarele obligații: a)să nu depășească limita teritorială a județului Argeș; b)să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c)să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea – Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș – conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; d)să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Curții de Apel Pitești; e)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 160 2 alin. (3) 1 C. proc.
pen., s-a mai dispus ca inculpatul, pe durata liberării provizorii, să respecte și următoarele obligații: - să nu se apropie de partea vătămată D.S., de membrii familiei acestuia, de ceilalți inculpați, de martorii și experții cauzei și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia; - să nu se afle în locuința părții vătămate D.S. și a persoanei vătămate P.M.M. În baza art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen., inculpatului i s-a atras atenția ca, în caz de încălcare, cu rea credință, a obligațiilor, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. În baza art. 160 2 alin. (4) C. proc. pen., încheierea s-a dispus a fi comunicată inculpatului și instituțiilor arătate în art. 145 alin. (2) 1 din același cod.
Totodată, s-a dispus punerea în libertate a inculpatului la momentul rămânerii definitive a încheierii, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 17 din 05 noiembrie 2009 emis de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 1410/46/2009. Împotriva încheierii, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, motivul invocat fiind netemeinicia hotărârii. Recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce se vor detalia. La 05 noiembrie 2009, prin încheierea nr. 7/F/CC pronunțată în Dosarul nr. 1410/46/2009, Curtea de Apel Pitești – a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.
– Serviciul Teritorial Pitești, și în baza dispozițiilor art. 149 1 alin. (1), ale art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului și a altor 7 coinculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., a infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) din același cod, faptele fiind comise în concurs real, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. La 26 noiembrie 2009, în Dosarul nr. 1498/46/2009, aceeași instanță, în baza dispozițiilor art. 159 alin. (7) C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, recursul declarat de acesta fiind respins, ca nefondat, prin încheierea din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Ca situație de fapt, referitor la inculpat, s-a reținut că în seara de 20 octombrie 2008, în jurul orei 21,00, el, împreună cu 4 coinculpați, îmbarcați în autoturismul unuia dintre ei, s-au deplasat la domiciliul martorei P.M.M., aici au exercitat violențe asupra lui D.S., l-au lipsit de libertate ilegal, l-au forțat să urce în vehiculul cu care ei veniseră și l-au dus în zona barajului de acumulare de la Budeasa. Aici, loc izolat, D.S. a fost obligat să stea circa 2 ore, a fost dezbrăcat și amenințat că va fi aruncat în lac, a fost iar violentat și lovit repetat, i s-au aplicat tratamente degradante și a fost amenințat că va fi omorât dacă nu va plăti sumele de bani datorate. Procedând la judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța, alături de îndeplinirea condițiilor impuse de art. 160 (alin. (1) și (2)) C. proc.
pen., examinează dacă se mențin sau nu temeiurile arestării preventive - și ca atare, este atributul său de a o acorda sau nu, simpla îndeplinire a condițiilor de admisibilitate a cererii nu conduce și la admiterea acesteia dacă inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce se deduce atât din valorile atinse prin faptele infracționale, cât și din datele concrete ale persoanei făptuitorului. Din verificarea lucrărilor dosarului, se reține că instanța, apreciind pericolul activității inculpatului și unele date ce caracterizează persoana sa, le-au acordat acestora din urmă valoare ce nu se regăsește printre temeiurile măsurii arestării preventive (ex. contribuție minimă la comiterea faptelor, circumstanțe atenuante personale, statura mică, constituția astenică).
Inculpatul însă este cel care cunoștea locul unde se afla D.S., el fiind cel care i-a îndrumat pe ceilalți coparticipanți la locuința acestuia, în lipsa informațiilor date de el, posibil, nu s-ar mai fi acționat. Liberarea provizorie presupunând menținerea împrejurărilor legale care au permis arestarea preventivă, în ce privește temeinicia cererii, se constată că apreciindu-se gravitatea faptelor, pentru acestea existând indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a avut contribuție, precum și împrejurările în care s-au derulat (pe timp de noapte, partea vătămată fiind abandonată într-un loc izolat și îndepărtat de comunitate), lăsarea lui în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești împotriva încheierii nr. 131/F din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1530/46/2009, privind pe inculpatul D.F.L. Casează încheierea atacată și pe fond respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.