ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3905/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Încheierea nr. 108/F din 26 octombrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 739/46/2010, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.L.A. A dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului. A dispus punerea în libertate a inculpatului I.L.A., de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 06 mai 2010, emis de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 641/46/2010, dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză. Inculpatul a fost obligat să respecte, pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, obligațiile prev. de art. 160 2 alin. (3) lit. a) - e) C. proc.

pen., respectiv: a) - să nu depășească limita teritorială a localității M., județul Argeș, decât în condițiile stabilite de instanță; b) - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, respectiv Poliția Mărăcineni, județul Argeș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; d) - să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; e) - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. Tot pe durata liberării provizorii sub control judiciar, s-au impus inculpatului și obligațiile prev. de art. 160 2 alin. (3 1 ) lit. c) și f) C. proc.

pen., și anume: - să nu se apropie de denunțătorii C.C.l. și C.V., membrii familiei acestora, persoana împreună cu care se bănuiește că a comis faptele, martorii, experții ori alte persoane stabilite de Curtea de Apel Pitești sau Înalta Curte de Casație și Justiție, și să nu comunice cu acestea direct sau indirect; - să nu exercite profesia de avocat, consilier juridic ori altă activitate care presupune studii juridice. S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor care îi revin, se va lua față de inculpat măsura arestării preventive. O copie a prezentei încheieri se va comunica inculpatului și instituțiilor prev. de art. 145 alin. (21) C. proc.

pen., pentru acestea din urmă, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, conform art. 160 8a alin. (4) C. proc. pen. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2010, inculpatul I.L.A. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, arătând că îndeplinește atât condițiile formale cât și cele de fond. În motivarea liberării sale, inculpatul a arătat că cercetarea judecătorească este în prag de finalizare iar economiile sale cât și suportul moral și material îi permit să desfășoare o viață decentă. De asemenea, licența pe care o are în domeniul economic va fi valorificată, fiind o sursă legală pentru obținerea de noi venituri.

În fine, lipsa antecedentelor penale, poziția sinceră pe care a avut-o pe tot parcursul procesului penal au fost argumente în plus aduse de inculpat, acesta arătând că punerea sa în libertate este în acord și cu disp. art. 136 alin. (7) C. proc. pen. Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea a reținut următoarele: Din perspectiva disp. art. 160 8a , examinarea temeiniciei liberării provizorii sub control judiciar presupune o apreciere a oportunității punerii în liberate a inculpatului în momentul de față și consecințele acesteia. Această cerință a fost realizată, în primul rând prin audierea denunțătorilor, dar și a tuturor martorilor propuși în acuzare. Nu în ultimul rând, Curtea a reamintit conduita pozitivă a inculpatului manifestată în cursul procesului penal, până în prezent, lipsa antecedentelor penale precum și garantarea respectării obligațiilor ce-i incumbă pe durata liberării provizorii.

Un argument în plus, o constituie sursa legală de obținere a veniturilor care-i permit să se abțină de la încălcarea oricărei reguli de conduită. În raport de acestea, natura, gravitatea și modalitatea în care se bănuiește că au fost săvârșite faptele imputate nu mai au greutatea anterioară și nu mai constituie argumente în favoarea detenției. De altfel, inculpatul, formulând cererea, a fost de acord că prin instituția liberării provizorii nu se critică legalitatea și temeinicia măsurii. În continuarea acestei idei, Curtea, în acord cu disp. art. 136 alin. (7) C. proc. pen. a reamintit că scopul măsurii preventive va fi atins prin liberarea provizorie. Este adevărat că examinarea temeiniciei liberării provizorii sub control judiciar s-a făcut și printr-o analiză a motivelor ce au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, recent, la termenul de judecată din 05 octombrie 20120, Curtea a reținut detenția.

Tot atât de real s-a considerat și faptul că o revocare a detenției și o punere în libertate a inculpatului fără restricții, nu ar fi fost în interesul desfășurării normale a procesului penal. Instituirea în sarcina inculpatului a unor obligații reprezintă o garanție în plus a atingerii dezideratului impus prin dispozițiile legale mai sus amintite. Concluzionând, în opinia Curții liberarea provizorie sub control judiciar a fost considerată oportună. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, solicitând în esență, admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate și în rejudecare: în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc.

pen., respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.L.A. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești sub toate aspectele, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, cu majoritate de voturi apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive. În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie. Astfel, în art. 160 2 C. proc. pen.

se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag.

3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă. Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte în opinie majoritară apreciază că, în acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului I.L.A.

de către judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Rezultă din probele administrate că, prin Rechizitoriul nr. 65/P/2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 257 C. pen.

rap. la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată, și fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracțiunea de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. în legătură directă cu art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În actul de sesizare se reține că inculpatul I.L.A., în calitate de avocat a pretins suma de 14.000 RON de la denunțătorii C.C.l. și C.V., primind efectiv suma de 3.400 euro de la aceștia, prevalându-se de o influență reală pe care ar aveau-o asupra magistraților din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, dându-le de înțeles denunțătorilor că numai prin remiterea acestei sume de bani judecătorului însărcinat cu soluționarea litigiului, ar putea obține o soluție favorabilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen.

rap. la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată. Se mai reține că, pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, anterior menționată, inculpatul a întocmit în fals chitanța din 20 aprilie 2010 în care a menționat în fals că a încasat suma de 8.000 RON de la SC P.C.S. SRL, cu titlu de onorariu de avocat, faptă prev. și ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. în legătură directă cu art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată. Starea de arest a inculpatului I.L.A. a fost prelungită și menținută de instanța de fond, succesiv, ultima încheiere fiind pronunțată de Curtea de Apel Pitești la data de 05 octombrie 2010, acordându-se termen de judecată la data de 16 noiembrie 2010. Prin acea încheiere, aceeași instanță a reținut că la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 rap.

la art. 64 1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, că împrejurările în care se bănuiește că au fost săvârșite traficul de influență și de falsul în înscrisuri sub semnătură privată, natura și gravitatea faptelor imputate, constituie argumente suficiente în sensul întrunirii cerințelor art. 143 C. proc. pen.; că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care justifică menținerea măsurii arestării preventive, că prima condiție referitoare la limitele pedepselor prevăzute de lege este îndeplinită, din analiza celei de-a doua condiții referitoare la existența probelor certe în sensul că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și prin prisma dispozițiilor art. 300 2 C. proc.

pen. a rezultat că, lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere gravă relațiilor și valorilor sociale care formează ordinea publică și prin urmare, există probe certe în sensul prejudicierii ordinii publice, prin punerea în libertate. Astfel s-a apreciat că, inculpatul a săvârșit fapta în calitatea sa de avocat, calitate care potențează pericolul social determinând o stare de neliniște și insecuritate în rândul societății, fiind afectată imaginea corpului avocaților, dar și a magistraților,creându-se convingerea că reușita în cauzele deduse judecății intervine în afara cadrului procesual, iar hotărârea judecătorească este justificată de alte rațiuni și nu de probele administrate în cauză.

În concluzie, s-a apreciat că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, Curtea considerând că nicio altă măsură preventivă, restrictivă de libertate, nu este suficientă, iar, menținerea detenției preventive nu anticipează aplicarea pedepsei și nici nu încalcă prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul. Ulterior, prin Încheierea de ședință nr. 108/F din data de 26 octombrie 2010, deși nu au apărut elemente noi, instanța a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.L.A. Raportându-ne la gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească nu s-a finalizat - impunându-se administrarea probatoriilor cu acte în circumstanțiere solicitată de apărătorii inculpaților, Înalta Curte, apreciază că există „date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. În aceste condiții, Înalta Curte, apreciază că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului (inculpatul fiind arestat la data de 06 mai 2010), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 lit. d) C. proc. pen.

se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, împotriva Încheierii nr. 108/F din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 739/46/2010, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.L.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești - împotriva Încheierii nr. 108/F din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 739/46/2010, privind pe intimatul inculpat I.L.A. Casează încheierea recurată și rejudecând: În baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.L.A. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat I.L.A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești - rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 noiembrie 2010. Cu opinia separată a doamnei magistrat judecător G.B., în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești - împotriva Încheierii nr. 108/F din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 739/46/2010, privind pe intimatul inculpat I.L.A.

Convenția Europeană asupra Drepturilor și Libertăților Fundamentale a Omului, la care România este parte contractantă, statuează prin art. 5 pct. 3 că orice persoană arestată sau deținută legal are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Potrivit dreptului intern, reprezentat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., sub titlul, scopul și categoriile măsurilor preventive se statuează astfel: în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă [alin. (1) ] . Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune [alin. (2)]. Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă (cazul Wemhoff c/a Germania, Hotărârea din 27 iunie 1968). Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanțele au obligația de a analiza posibilitatea dispunerii unor măsuri alternative, art. 5 din Convenție prevăzând nu numai dreptul de a fi judecat într-un interval rezonabil, sau de a fi eliberat în cursul procesului, ci și ca eliberarea să poată fi condiționată de existența unor garanții că acuzatul se va prezenta la proces;

această obligație nu este una absolută, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, măsurile alternative, cum ar fi liberarea provizorie, trebuie să fie nu doar posibile din punct de vedere teoretic, ci și efective. Pe de altă parte, situația premisă pentru analizarea posibilității liberării provizorii o reprezintă starea de arest preventiv în care trebuie să se afle inculpatul care solicită înlocuirea unei măsuri preventive privative de libertate cu o alta restrictivă de libertate. În speță, inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată întrucât, în data de 4 mai 2010, a primit suma de 800 euro, iar la 6 mai 2010 a mai primit încă 2600 euro de la același denunțător C.C.l.

pentru a interveni pe lângă un magistrat al Tribunalului Comercial Argeș în vederea soluționării favorabile a unei cauze civile în care erau implicați denunțătorul și soția sa C.V. De asemenea, s-a mai imputat inculpatului că ar fi întocmit în fals chitanța din 20 aprilie 2010 în care ar fi menționat nereal că a încasat cu titlu de onorariu de avocat de la SC P.C.S. SRL suma de 8000 RON. Faptele de care este acuzat inculpatul sunt sancționate cu maximum 10 ani închisoare, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. În ceea ce privește a doua cerință impusă de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., se constată că toate probele cauzei au fost administrate, inculpatul aflându-se în imposibilitate obiectivă de a mai influența în vreun fel părți, martori sau experți, ori să încerce zădărnicirea aflării adevărului, în condițiile în care a avut o poziție sinceră, a regretat faptele, a ajutat chiar la stabilirea situației de fapt, astfel că și sub acest aspect nu există niciun impediment pentru admiterea cererii. Este de menționat totodată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că riscul sustragerii inculpatului nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei la care se expune, lipsa temerii că inculpatul nu s-ar prezenta în fața judecătorilor ulterior liberării prezentând garanții suficiente și adecvate pentru admiterea cererii.

În plus, detenția provizorie nu poate fi justificată suficient și pertinent decât prin tulburarea, în mod real a ordinii publice, legitimitatea măsurii preventive fiind susținută numai de o ordine publică efectiv amenințată; or, în speță, împrejurarea că inculpatul ar fi comis faptele în calitate de avocat „afectând imaginea corpului avocaților dar și al magistraților" nu este suficientă pentru a justifica o detenție provizorie mai mare de 7 luni. Constatând îndeplinite cerințele impuse prin art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în conformitate și cu dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., în mod corect prima instanță a admis cererea de liberare provizorie formulată de inculpat, apreciind corespunzător asupra temeiniciei și oportunității acesteia, astfel că recursul declarat de parchet este nefondat.

JUDECĂTOR G.B. Procesat de GGC - CT