ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1612/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din data de 6

aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 36604/3/2010 (231/2011) s-a dispus, între altele, menținerea stării

de arest a inculpaților apelanți T.A.V. și M.G.

Onorariul interpretului s-a

dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

În

motivarea încheierii, instanța de apel a reținut că prin rechizitoriul nr. 2293

D/P/2009 din data de 29 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București au fost

trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații T.G.M. zis „G.”

sau „Z.”, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la introducere în

țară de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art.

3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.; complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 C.

pen., raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și T.A.V.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de: introducere în țară de droguri de mare

risc, prev. și ped. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; trafic

de droguri de mare risc prev.și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut, în esență, că la

data de 19 iunie 2009, inculpatul T.A.V. în complicitate cu inculpatul T.G.M.

și cu S.S.S., a transportat cantitatea de 1987,4 grame heroină din Bulgaria în

România și a remis-o lui D.A.C. zis „C.”.

Prin sentința penală nr. 902 din

21 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea

inculpatului M.G. la pedeapsa de 16 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru

infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la pedeapsa

de 11 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prev. și ped. de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.G. să execute pedeapsa cea mai grea

de 16 ani închisoare în condițiile art. 57, art. 71 C. pen. și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. după executarea pedepsei închisorii.

Prin aceeași sentință, a fost

condamnat inculpatul T.A.V. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru

infracțiunea prev. și ped. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și

4 ani interzicerea drepturilor prev. și ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. și la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și

ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și 4 ani interzicerea drepturilor

prev. și ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul T.A.V. să execute pedeapsa cea mai

grea de 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. și ped. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru ambii inculpați, în

temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest, iar în baza art. 88

C. pen. din pedepsele aplicate s-a dedus prevenția de la 5 iunie 2010 la zi.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, sesizată cu apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței

penale nr. 902/2010, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 143 și art. 148 lit. f) C.

proc. pen. a apreciat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare

privarea de libertate a inculpaților.

Astfel, s-a reținut că sunt

întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică

rezultă din natura infracțiunilor, din modalitatea concretă de săvârșire a

acestora și din gradul ridicat de pericol social al faptelor comise.

Pentru considerentele mai sus

arătate, instanța de apel în baza art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen.

raportat la art. 300

2

din același cod a

menținut starea de arest a inculpaților și, pe cale de consecință, a respins ca

nefondate cererile de revocare și de înlocuire a arestării preventive formulate

de inculpați prin apărători.

Împotriva dispoziției din

încheiere vizând menținerea măsurii arestării preventive au declarat recurs inculpații.

Inculpatul M.G. a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate

pentru a-și putea formula apărările. Inculpatul a susținut că nu a comis

faptele deduse judecății și că nu prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică dacă ar fi lăsat în libertate.

Inculpatul T.A.V. a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea în

stare de libertate, deoarece temeiurile care au fost avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive nu se mai mențin, nu are antecedente penale, nu

cunoaște coinculpații din cauză, astfel că nu poate influența probele ce

urmează a fi administrate în fața instanței de apel.

Examinând încheierea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursurile nu sunt fondate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. la care

trimite art. 300

2

din același cod, menținerea arestării preventive

se dispune când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că prin încheierea din data de 11 noiembrie 2009 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a

recurentului inculpat T.G.M. pe o perioadă de 30 de zile pentru infracțiunea prev.

și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., emițându-se mandatul de arestare

preventivă nr. 249 din 11 noiembrie 2009 (fila 19 dosar instanță recurs).

Prin încheierea

susmenționată s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile și a

recurentului inculpat T.A.V. pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., emițându-se mandatul de arestare

preventivă nr. 250 din 11 noiembrie 2009 (fila 20 dosar instanță recurs).

Temeiul de drept al

luării măsurii arestării preventive în cazul ambilor recurenți inculpați l-au

constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Raportând

dispozițiile art. 160

b

alin. (1) și (3) raportat la art. 300

2

C. proc. pen. mai sus invocate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată

– contrar celor susținute de recurenți – că temeiurile care au determinat

arestarea inculpaților impun în continuare privarea de libertate a acestora.

În cauză există probe

care duc la presupunerea rezonabilă că recurenții inculpați au comis

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța

de fond și că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Pericolul pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta recurenții inculpați dacă ar fi puși în

libertate în acest moment procesual rezultă din gravitatea deosebită a

infracțiunilor pentru care au fost deferiți justiției, din modul și împrejurările

în care se reține că au comis faptele și din consecințele grave pe care acestea

le au asupra sănătății persoanelor care urmau să intre în posesia drogurilor de

mare risc pe care inculpații le-au introdus fără drept în România.

Lăsarea în libertate

a recurenților inculpați, trimiși în judecată pentru infracțiuni grave

(complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc și complicitate la

trafic de droguri de mare risc – inculpatul T.G.M., respectiv, introducere în

țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc - inculpatul T.A.V.)

ar crea un sentiment de insecuritate, de neîncredere în rândul opiniei publice,

credința că justiția, cei care contribuie la înfăptuirea ei nu acționează

îndeajuns împotriva infracționalității.

Lipsa antecedentelor

penale invocată de inculpați prin apărători în susținerea recursurilor nu este

de natură a duce prin ea însăși la punerea în libertate a recurenților, iar

aspectele vizând nevinovăția urmează a fi analizate de instanța de apel

investită cu soluționarea apelurilor formulate de recurenți împotriva hotărârii

prin care instanța de fond a dispus condamnarea lor.

În consecință,

reținând că menținerea stării de arest preventiv a inculpaților este legală și justificată

în raport de dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. și de cele ale art. 5 paragraful 1 lit. a) din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului – inculpații fiind

deținuți legal în baza unei hotărâri de condamnare dispusă de prima instanță -,

recursurile formulate în cauză se privesc ca nefondate și se vor respinge ca

atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin.

(2) și (4) C. proc. pen., recurenții inculpați M.G.T. și T.A.V. vor fi obligați

la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba bulgară se va avansa din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de inculpații M.G. și T.A.V. împotriva încheierii din 6

aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul

apărătorilor desemnați din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi

20 aprilie 2011.