ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1164/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1164/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 martie 2011

pronunțată de Curtea de Bucureștii, secția I penală, în dosarul nr. 29233/02/3/2005

(1207/2010), s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului Z.M., arestat

în baza MAP nr. 68/U.P. din 11 aprilie 2008, emis de Tribunalul București, secția

I penală.

Cheltuieli judiciare s-a dispus a

rămâne în sarcina statului, inclusiv, contravaloarea onorariului translatorului

de limbă turcă, în cuantumul cuvenit pentru prestarea activității, timp de 2

ore.

Instanța de fond, deliberând asupra

stării de arest preventiv a inculpatului Z.M. a constatat că, prin

rechizitoriul nr. 362/ DIP/2007 întocmit de Ministerul Public, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,, acesta a fost trimis

în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; complicitate la

trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzut de art. 26 C. pen. raportat

la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt s-a reținut că la data de 13

ianuarie 2008, inculpatul Z.M.

, împreună cu inculpații T.I., O.S. și cu numitul O.F. au introdus pe

teritoriul României, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cu autotractorul

marca RENAULT, cu numărul de înmatriculare și semiremorca marca SCHMITZ, cu

numărul de înmatriculare, condus de învinuitul C.C., un număr de 160 de

pachete, ascunse într-un loc special amenajat în caroseria semiremorcii, în

care se afla cantitatea totală de 79.212,2 grame heroină, droguri care au fost depistate la data de 22 ianuarie 2008 în semiremorca

tractată de același autotractor condus de învinuitul C.C., mijloc de transport

depistat în raza Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, Județul Arad, pe

sensul de ieșire din țară, în timp ce se încerca părăsirea teritoriului

României.

De asemenea, s-a reținut că la data

de 10 aprilie 2008, fiind depistat de către organele de poliție pe raza

municipiului București, inculpatul Z.M. și-a declinat o identitate falsă,

respectiv numele V.I., prezentând și o carte de identitate falsă în acest sens.

În aceleași împrejurări, au fost

descoperite asupra inculpatului și alte înscrisuri falsificate care serveau la

stabilirea identității, purtau fotografia sa și alte nume, respectiv o carte de

identitate, un pașaport și un permis de conducere, emise aparent de

autoritățile bulgare.

Inculpatul Z.M. a fost arestat

preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 68/UP din 11 aprilie 2008

emis de către Tribunalul București, secția

I

penală, reținându-se incidența dispozițiilor art. 143

C. proc. pen. și ale art. 148 lit. a), d) și f) C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat că în cauză există indicii temeinice potrivit

art. 143 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și

complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc pentru care a fost

trimis în judecată, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare a

infracțiunii flagrante, procesele verbale întocmite de organele de poliție

judiciară, raportul de constatare tehnico-științifică, procesele verbale de

efectuare a perchezițiilor corporale, domiciliare și auto, raportul de

expertiză tehnică auto, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice,

declarațiile inculpaților T.I. și O.S., procesele verbale de recunoaștere după

planșele foto și declarațiile martorilor.

De asemenea s-a constatat că sunt

îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) și d) C.

proc. pen., în sensul că inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la

urmărirea penală, perioadă în care a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune –

cea de fals privind identitatea, precum și condițiile prevăzute de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, pentru infracțiunile

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare

de patru ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și

gravitatea acestor două fapte ce se presupune a fi fost comise de inculpat,

modalitatea în care se reține săvârșirea acestora, cantitatea mare de droguri

traficată, precum și persoana inculpatului care a refuzat să dea curs

citațiilor ce i-au fost trimise, intenționând să părăsească țara sub o altă

identitate.

Noțiunea de pericol nu este definită

expres în legea penală, însă din analiza jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului și a legii interne, rezultă că acest pericol trebuie

raportat nu numai la persoana inculpatului, ci și la natura și gravitatea

faptelor reținute în sarcina sa și

la modul în care a acționat. De

asemenea s-a apreciat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prin

gravitatea deosebită și prin reacția publicului tulbură, nu numai ordinea

publică dar și normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale,

datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale,

pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși,

creând o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării

preventive.

Curtea a apreciat că menținerea

măsurii arestării preventive este necesară pentru a nu se periclita buna

desfășurare a procesului penal. De asemenea, întrucât nu s-a produs nici o

schimbare care să determine instanța să constate că s-au schimbat temeiurile

care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive până la

acest moment și care să formeze convingerea că inculpatul poate fi cercetat în

stare de libertate, s-a dispus în sensul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În consecință, instanța de apel

constatând că măsura arestării preventive a inculpatului Z.M. este justificată

și prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în

condițiile în care a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță,

care însă nu înfrânge beneficiul dispozițiilor art. 5

2

C. proc. pen.,

în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen. a menținut această măsură preventivă.

Împotriva încheierii a declarat recurs

inculpatul Z.M. care, atât personal, cât și prin avocatul ales, a solicitat

casarea hotărârii și judecarea sa în stare de libertate.

În susținerea recursului, inculpatul

a arătat că în mod greșit instanța de apel a menținut starea de arest preventiv

pe considerentul că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare în primă

instanță, împrejurare față de care nu ar mai fi respectat principiul

reglementat de art. 5

2

C. proc. pen. potrivit căruia „până la

pronunțarea unei hotărâri definitive orice persoană este considerată nevinovată”.

În opinia apărării, măsura dispusă de instanța de fond a înfrânt principiul susmenționat,

argumentul esențial fiind acela că și în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre

de condamnare nedefinitivă, instanța are obligația ca la fiecare examinare a

legalității și temeiniciei arestării preventive să aibă în vedere toate

circumstanțele cauzei în raport de care să decidă dacă, menținerea stării de

arest se mai impune sau nu.

S-a mai susținut că durata măsurii

arestării preventive (3 ani) este excesivă în raport cu dispozițiile art. 5

paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care impun judecarea

unei persoane într-un termen rezonabil, iar dacă acest termen este depășit,

persoana urmează să fie judecată în stare de libertate.

Nu în ultimul rând, s-a solicitat să

se aibă în vedere situația inculpatului care nu are antecedente penale, este

căsătorit, are un copil minor în întreținere și este asociat la o societate

comercială profitabilă.

Concluzionând, inculpatul a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și, în principal, revocarea

măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Examinând încheierea atacată, atât

prin prisma motivelor indicate cât și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

instanța dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive dacă

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că recurentul-inculpat a fost arestat preventiv în baza mandatului de

arestare preventivă nr. 68/UP din 11 aprilie 2008 emis de Tribunalul București,

secția I penală.

Temeiurile de drept ale luării

măsurii arestării preventive le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. a), d)

și f) C. proc. pen., judecătorul care a dispus măsura, reținând că inculpatul a

fugit în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, perioadă în care cu

intenție a săvârșit o nouă infracțiune - cea de fals privind identitatea, că

există probe și indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că

inculpatul a comis infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4

ani și că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Prin sentința penală nr. 324/F din

14 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

recurentul-inculpat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă principală de 20

de ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și de art. 293 alin.

(1) C. pen.

În esență, în sarcina recurentului

inculpat s-a reținut că la data de 13 ianuarie 2008 a ajutat împreună cu

inculpații T.I., O.S. și cu numitul O.F. la introducerea pe teritoriul

României, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cu autotractorul cu

semiremorcă condus de C.C., a 160 pachete ce conțineau cantitatea totală de 79.212,29 grame heroină, ascunse într-un loc special amenajat în caroseria semiremorcii, droguri ce

au fost descoperite la data de 22 ianuarie 2008 în Punctul de trecere a

Frontierei Nădlac, în timp ce se încerca părăsirea de către inculpați a

teritoriului României. În același mod, împreună cu persoanele sus-menționate,

recurentul-inculpat a participat și la încercarea de scoatere din țară a

cantității de heroină sus-menționată, în vederea transportării și livrării

acesteia în Olanda.

S-a mai reținut că

recurentul-inculpat, împreună cu coinculpații T.I. și O.S. au deținut

cantitatea totală de 79.212,2 grame heroină pe teritoriul României în perioada

13 ianuarie 2007 - 22 ianuarie 2007 și că, la data de 10 aprilie 2008 fiind

depistat de către organele de poliție pe raza municipiului București, și-a

declinat o identitate falsă, prezentându-se sub numele V.I. Cu această ocazie, recurentul-inculpat

a prezentat organelor de poliție și o carte de identitate emisă, aparent, de

către autoritățile române, falsificată, pe care era înserată fotografia sa. De

asemenea asupra inculpatului recurent au fost descoperite mai multe înscrisuri

falsificate ce servesc la stabilirea identității, înscrisuri care purtau

fotografia sa și alte nume, respectiv, o carte de identitate, un pașaport și un

permis de conducere, emise aparent, de către autoritățile bulgare.

Raportând dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. la speța dedusă

judecății, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de inculpat prin

apărătorul său, că temeiurile care au determinat arestarea acestuia impun în

continuare privarea sa de libertate.

În cauză, există indicii temeinice

în sensul dispozițiilor art. 68

1

C. proc. pen. care duc la

presupunerea rezonabilă că recurentul inculpat Z.M. a săvârșit infracțiunile de

trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, complicitate la trafic internațional de droguri de mare

risc, faptă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare

de 4 ani, precum și infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art.

293 C. pen., fapte penale pentru care a fost trimis în judecată.

Totodată, Înalta Curte reține

existența probelor din care rezultă că lăsarea în libertate a

recurentului-inculpat prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Sub

acest aspect, sunt de reținut natura și gravitatea infracțiunilor de săvârșirea

cărora este bănuit inculpatul, cantitatea mare de droguri traficată,

împrejurările și modalitatea de comitere a presupuselor infracțiuni, caracterul

transfrontalier și modul organizat al activității infracționale [presupus a fi

săvârșită de mai multe persoane împreună, fapt ce a atras incidența în cauză a circumstanței

agravante legale prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.] și, nu în ultimul rând,

datele ce caracterizează persoana inculpatului care a refuzat să dea curs citațiilor

ce i-au fost trimise în vederea prezentării la organele de urmărire penală,

intenționând să părăsească țara sub o altă identitate.

În raport de argumentele mai sus

arătate, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar fi de

natură să creeze un sentiment de nesiguranță, de insecuritate în rândul opiniei

publice și, în special, în rândul comunității din care acesta face parte.

De asemenea, menținerea stării de

arest preventiv a inculpatului se impune pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea recurentului inculpat de

la judecată (așa cum s-a arătat, inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage

de la urmărirea penală, motiv pentru care unul din temeiurile ce au stat la

luarea măsurii arestării preventive le-au constituit prevederile art. 148 lit.

a) C. proc. pen.). Tot astfel, menținerea recurentului inculpat în stare de

arest preventiv este justificată și de necesitatea de a-l împiedica pe acesta

să comită alte infracțiuni. Relevanță sub acest aspect prezintă împrejurarea că

după ce a comis infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și de

complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc, recurentul

inculpat, fiind depistat de către organele de poliție s-a prezentat sub

identitate falsă cu scopul vădit de a îngreuna cercetările și de a scăpa de

răspundere penală.

În ce privește timpul scurs de la

data arestării recurentului-inculpat (3 ani de zile), Înalta Curte apreciază că

în cauză nu s-a depășit o durată rezonabilă în sensul dispozițiilor art. 6 din

Convenție pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În

acest sens se au în vedere complexitatea cauzei, determinată de numărul

inculpaților și al infracțiunilor deduse judecății și pentru dovedirea cărora a

fost necesară administrarea unui probatoriu complex, atât în acuzare, cât și în

apărare.

Susținerea recurentului-inculpat în

sensul că menținerea de către instanța de apel a stării de arest preventiv s-a

dispus exclusiv, pe considerentul că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de

condamnare în prima instanță, fără a se analiza toate circumstanțele care,

eventual, ar justifica o asemenea soluție, nu poate fi primită.

Instanța de apel a dispus menținerea

recurentului-inculpat în stare de arest preventiv, după ce a constatat că în

cauză sunt îndeplinite cerințele art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. Referirea din considerentele încheierii la

faptul că arestarea preventivă se impune a fi menținută și pentru că în cauză a

fost pronunțată împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare la pedeapsa

închisorii de 20 ani, nedefinitivă, este în concordanță cu prevederile art. 5

paragraf 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului

potrivit cărora nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului

când este reținut legal pe baza condamnării pronunțate de un tribunal

competent; argumentul sus-menționat nefiind însă de natură a aduce atingere principiului

prezumției de nevinovăție, așa cum s-a susținut de către apărătorul

inculpatului.

Circumstanțele personale ale

recurentului-inculpat - lipsa antecedentelor penale, copil minor în

întreținere, asociat la o societate comercială profitabilă - nu justifică prin

ele însele punerea în libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât, așa

cum s-a reținut în cele ce preced, după ce a comis infracțiuni legate de

droguri, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune - cea de fals

privind identitatea.

Față de cele mai sus-arătate, Înalta

Curte constată neîntemeiate, atât cererea recurentului inculpat de a se dispune

revocarea măsurii arestării preventive, instituție aplicabilă numai atunci când

nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive sau

atunci când aceasta este nelegală,cât și cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instituție ce

devine incidentă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea

măsurii, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

În consecință, reținând că sunt

îndeplinite, atât cerințele art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., cât și exigențele art. 5 paragraf 1 lit. a) din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul Z.M. și se va menține ca fiind legală

și temeinică încheierea pronunțată de instanța de apel.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă

turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Z.M. împotriva încheierii din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 29233.02/3/2008

(1207/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă

turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 martie 2011.