ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3708/2011

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția

I

penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate

printre alții, de inculpatul Z.M., a dispus menținerea stării de arest

preventive a inculpatului, respingerea cererii privind constatarea ca încetată

de drept a măsurii arestării preventive și respingerea cererii de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara.

Instanța a reținut, în esență, următoarele:

Inculpatul Z.M. a fost arestat preventiv în baza

mandatului

nr. 68/UP din 11 aprilie 2008, emis de Tribunalul București, se

cția

I

penală, reținându-se

incidența dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.

și art. 148 lit. a), d)

și f) C. proc. pen.

Faptele de

trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., complicitate la trafic

internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 75 lit. a) C. pen. și fals privind identitatea

prev.

de

art. 293 alin. (1) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit.

a) C. pen. au făcut obiectul cercetărilor penale în primă instanță de la data

sesizării cu rechizitoriu, 29 iulie 2008 și până la data pronunțării sentinței

penale nr. 712 din 7 iulie 2009 de către Tribunalul București, secția

I

penală, când s-a dispus condamnarea inculpatului la o

pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare.

Prin decizia

penală nr. 231/A din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și de inculpații Z.M., T.I. și O.S. împotriva

sentinței penale nr. 712 din 7 iulie 2009 de către Tribunalul București, secția

I

penală, a desființat sentința apelată și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare, cu privire la toți inculpații, la aceeași

instanță de fond, Tribunalul București, menținându-se măsura arestării

preventive a inculpatului Z.M.

Procedând la

rejudecarea cauzei, prin sentința penală nr. 324/F din 14 aprilie 2011, în baza

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen., art. 26 - art. 3 alin. (1) și (2) din aceeași lege cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., art. 293 alin. (1) C. pen., a fost

condamnat inculpatul Z.M. la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11 mai 2010, având ca

obiect apelurile declarate de inculpații Z.M., T.I. și O.S.

De la această

dată și până la termenul din 6 septembrie 2011 cauza a fost amânată de către

instanța de apel ca urmare a insistăm inculpatului Z.M. în citarea martorului

S.V. prin INTERPOL și a martorului V.T. cu mandat de aducere.

S-a reținut că

și la acest moment procesual, nu au încetat și nici nu s-au modificat

temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.

Astfel, în

cauză, există indicii temeinice, potrivit art. 143 alin. (1) C. proc. pen., și

art. 68/1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul

a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc și complicitate la

trafic internațional de droguri de mare risc. De asemenea, sunt îndeplinite și

condițiile prevăzute de art. 148 lit. a) C. proc. pen., în sensul că inculpatul

a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, perioadă în care a

săvârșit cu intenție o altă infracțiune, fals privind identitatea, precum și

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea mai mare de 4

ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică. Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care

l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpatului rezultă din natura și

gravitatea faptelor presupus comise, modalitatea în care s-a reținut că au fost

săvârșite, cantitatea mare de drog traficată, precum și persoana inculpatului

care a refuzat să dea curs citațiilor ce i-au fost trimise, intenționând să

părăsească țara sub o altă identitate.

În ce privește

circumstanțele referitoare la persoana inculpatului, care are o reședință în

România, un copil în întreținere rezultat din căsătoria cu o femeie de origine

română s-a reținut că nu pot fi luate ca garanții procesuale, atâta timp cât

acestea existau și în momentul în care urma să treacă fraudulos granița

României.

S-a reținut că

nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât nu s-au

schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

În ce privește

cererea inculpatului de a se constata încetată de drept măsura arestării

preventive, instanța a constatat că aceasta s-a menținut la data de 6 aprilie

2010, dată la care s-au pus concluzii și pe fondul cauzei, iar pronunțarea

hotărârii a fost amânată pe data de 14 aprilie 2010, când Tribunalul București

a menținut măsura conform art.350 C. proc. pen., astfel că măsura preventivă

expira de drept la data de 12 iunie 2010, iar Curtea de Apel București a

menținut această măsură la data de 8 iunie 2010.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse

în partea introductivă a hotărârii.

Examinând

actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că

recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în

mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpatului, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii

arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea

subzistă și că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret

pentru ordinea publică.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe

probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare

expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că sunt incidente trei temeiuri care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. a), d), f) C. proc. pen.,

respectiv inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală,

perioadă în care a săvârșit cu intenție o altă infracțiune, fals privind

identitatea și sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de

lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la

acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că detenția este justificată

atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul

dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare

caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de

distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de complicitate la

trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, fapte pentru care s-a

dispus trimiterea sa în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea

inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa cum în mod

corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă

atât din natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite în concurs,

care au lezat mai multe valori sociale, cât și din urmările produse de astfel

de fapte.

Pe de altă

parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor

sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de

perseverența inculpatului, dar și una socială care impun o reacție fermă,

deoarece lăsarea acestuia în libertate ar induce un sentiment de insecuritate

în ordinea publică.

În ce privește

termenul rezonabil, Curtea constată că, raportat la momentul procesual și la

complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de

numărul inculpaților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este

de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive,

în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se

apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata

procedurilor în fața organelor judiciare.

Așa fiind,

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și

nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele

strânse în cursul urmăririi penale și administrate în cursul cercetării

judecătorești au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpatului,

neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de

inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, condamnarea

inculpatului în primă instanță, la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare,

chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea

acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Drept urmare,

se constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta

impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării

adevărului.

În ce privește

cererea inculpatului de a se constata încetată de drept măsura arestării

preventive, se constată că aceasta a fost respinsă în mod corect de instanța de

apel.

Astfel, măsura

arestării preventive a fost menținută la data de 6 aprilie 2010, dată la care

s-au pus concluzii și pe fondul cauzei, iar odată cu pronunțarea hotărârii,

care a fost amânată pe data de 14 aprilie 2010, Tribunalul București a menținut

măsura conform dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., de la această dată curgând

termenul prevăzut de art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare,

măsura preventivă expira de drept la data de 12 iunie 2010, iar Curtea de Apel

București a menținut această măsură la data de 8 iunie 2010, în conformitate cu

dispozițiile legale în materie.

De altfel,

instanța este investită numai cu verificarea legalității și temeiniciei

temeiurilor care au determinat menținerea arestării preventive de la anterioara

menținere a stării de arest, iar nu cu cenzurarea lor în alte momente

procesuale ale cauzei.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat Z.M.

împotriva încheierii din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

I p

enală, pronunțată în dosar nr. 62011/3/2010 (1679/2011) să

fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Z.M. împotriva încheierii

din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

pronunțată în dosar nr. 62011/3/2010 (1679/2011).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 octombrie 2011.