ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2464/2011

Asupra recursului

penal de față:

Prin Încheierea de ședință din 1 iunie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

36604/3/2010(213/2011), s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300 C.

proc. pen., cu referire la art. 160 alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea

stării de arest a apelantului-inculpat M.G.T., trimis în judecată sub acuzația

săvârșirii infracțiunilor de complicitate la introducere în țară de droguri de

mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la

trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constatându-se că temeiurile care

au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate

a inculpatului, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire

a faptelor reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G.T., criticând

dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind

necesitatea menținerii sale în arest preventiv, în raport de dubiile existente

cu privire la vinovăția sa și starea de sănătate foarte precară.

Examinând încheierea

atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Din actele dosarului

se reține că recurentul-inculpat M.G.T. este acuzat de săvârșirea

infracțiunilor de complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la trafic de

droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada mai - iunie

2009, a furnizat în repetate rânduri numitului N.R. diferite cantități de

heroină, transportate din Bulgaria în România prin intermediul unor cărăuși,

iar la data de 19 iunie 2009, prin intermediul inculpatului T.A.V. (care a

transportat drogurile din Bulgaria în România și le-a remis lui D.A.C.) și al

lui S.S.S. a furnizat aceleiași persoane o cantitate de 1987,4 grame de heroină

contra sumei de 28.000 euro.

Depistarea

inculpatului a avut loc pe baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție

specializați în combaterea traficului de droguri și a activităților de

investigație și supraveghere ulterior desfășurate în vederea identificării

persoanelor cu privire la care existau respectivele informații.

În cauză, arestarea

preventivă a inculpatului a fost dispusă în timpul urmăririi penale pe

temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., în considerarea

existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a

necesității protejării ordinii publice de sentimentul de insecuritate generat

de lăsarea în libertate a unui inculpat acuzat de săvârșirea unor infracțiuni

de trafic de droguri, precum și a unor date din care rezultă că inculpatul va

încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală.

Ulterior, măsura

preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, atât subsecvent

condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, cât și în apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de

fată.

Analizând temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de

recurentul-inculpat M.G.T., Înalta Curte constată subzistența temeiului

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. care justifică în continuare

privarea de libertate a inculpatului, așa cum în mod întemeiat a apreciat și

instanța de apel.

Infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de

ridicat de pericol social având în vedere frecvența pe care o înregistrează în

prezent acest tip de infracțiuni și consecințele dezastruoase pe care le produc

asupra sănătății publice.

În lanțul

infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, traficanții

distribuitori, cazul inculpatului în speță, reprezintă o verigă importantă,

activitatea acestui tip de traficanți susținând atât capii rețelelor de

distribuție, prin punerea în circulație a drogurilor, cât și viciul în sine,

prin recrutarea și/sau alimentarea consumatorilor.

Natura și gravitatea

deosebită a infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările

concrete în care se reține că acesta a acționat - în perioada mai - iunie 2009,

inculpatul furnizând importante cantități de heroină, în repetate rânduri,

numitului N.R. care, la rândul său distribuia drogurile grupării infracționale

din zona Gării de Nord condusă de S.V.A., durata activității infracționale,

cantitatea mare de droguri distribuită în România, modalitatea de transportare

a drogurilor - prin intermediul unor cetățeni bulgari, precum și caracterul

transfrontalier al activității defășurate demonstrează o periculozitate socială

sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se

pune în pericol siguranța publică, având în vedere potențialul risc de reluare

a activității infracționale, în contextul în care inculpatul s-a declarat a fi

și consumator de droguri.

Susținerile apărării

referitoare la nevinovăția inculpatului și la starea precară de sănătate a

acestuia care ar justifica cel puțin o mai mare clemență din partea instanței,

în sensul dispunerii cercetării inculpatului în stare de libertate, sunt

neîntemeiate întrucât, pe de o parte, în această procedură, instanța nu poate

avansa asupra fondului, ci trebuie doar să stabilească existența datelor din

care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru

care este cercetat, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumției de

nevinovăție, iar pe de altă parte, starea de sănătate a inculpatului sau orice

alte circumstanțe personale favorabile nu sunt decisive în analiza ce privește

valabilitatea continuării prevenției.

În consecință,

reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației

inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat

arestarea inițială, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

menținându-se și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpatului.

Așa fiind, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G.T. și va dispune obligarea sa

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

Conform art. 192

alin. (6) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă bulgară se va plăti

din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G.T. împotriva Încheierii din 1

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 36604/3/2010(213/2011).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 20 iunie 2011.