ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2464/2011

Asupra recursului penal de față: Prin Încheierea de ședință din 1 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 36604/3/2010(213/2011), s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300 C. proc. pen., cu referire la art. 160 alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a apelantului-inculpat M.G.T., trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G.T., criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv, în raport de dubiile existente cu privire la vinovăția sa și starea de sănătate foarte precară. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că recurentul-inculpat M.G.T. este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada mai - iunie 2009, a furnizat în repetate rânduri numitului N.R.

diferite cantități de heroină, transportate din Bulgaria în România prin intermediul unor cărăuși, iar la data de 19 iunie 2009, prin intermediul inculpatului T.A.V. (care a transportat drogurile din Bulgaria în România și le-a remis lui D.A.C.) și al lui S.S.S. a furnizat aceleiași persoane o cantitate de 1987,4 grame de heroină contra sumei de 28.000 euro. Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați în combaterea traficului de droguri și a activităților de investigație și supraveghere ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informații. În cauză, arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în timpul urmăririi penale pe temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C. proc.

pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de sentimentul de insecuritate generat de lăsarea în libertate a unui inculpat acuzat de săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri, precum și a unor date din care rezultă că inculpatul va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală. Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, atât subsecvent condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, cât și în apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de fată. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat M.G.T., Înalta Curte constată subzistența temeiului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. care justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel. Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni și consecințele dezastruoase pe care le produc asupra sănătății publice. În lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, traficanții distribuitori, cazul inculpatului în speță, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de traficanți susținând atât capii rețelelor de distribuție, prin punerea în circulație a drogurilor, cât și viciul în sine, prin recrutarea și/sau alimentarea consumatorilor.

Natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat - în perioada mai - iunie 2009, inculpatul furnizând importante cantități de heroină, în repetate rânduri, numitului N.R. care, la rândul său distribuia drogurile grupării infracționale din zona Gării de Nord condusă de S.V.A., durata activității infracționale, cantitatea mare de droguri distribuită în România, modalitatea de transportare a drogurilor - prin intermediul unor cetățeni bulgari, precum și caracterul transfrontalier al activității defășurate demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere potențialul risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care inculpatul s-a declarat a fi și consumator de droguri.

Susținerile apărării referitoare la nevinovăția inculpatului și la starea precară de sănătate a acestuia care ar justifica cel puțin o mai mare clemență din partea instanței, în sensul dispunerii cercetării inculpatului în stare de libertate, sunt neîntemeiate întrucât, pe de o parte, în această procedură, instanța nu poate avansa asupra fondului, ci trebuie doar să stabilească existența datelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumției de nevinovăție, iar pe de altă parte, starea de sănătate a inculpatului sau orice alte circumstanțe personale favorabile nu sunt decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției.

În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. menținându-se și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpatului. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G.T. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G.T. împotriva Încheierii din 1 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 36604/3/2010(213/2011). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2011.