ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 944/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 944/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea din data de 2 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a II-a penală, în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010) s-a constatat
legalitatea și temeinicia arestării preventive a apelanților inculpați B.P., S.O.P.
S-a menținut
starea de arest preventiv a apelanților inculpați B.P. și S.O.P.
S-a revocat
măsura arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C.
S-a dispus
punerea de îndată în libertate a inculpatului G.A.C. dacă nu este reținut sau
arestat în altă cauză.
Prin aceeași
încheiere s-a revocat măsura arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C.,
și s-a dispus punerea în libertate a acestui inculpat dacă nu este reținut sau
arestat în altă cauză.
În motivarea
încheierii, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 803 din 6
noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în
dosarul nr. 25534/3/2010, au fost condamnați inculpații: G.A.C. la pedeapsa de
7 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și
art. 76 lit. c) C. pen.; B.P., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru
infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu
aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C.
pen. și S.O.P., la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru infracțiunile
prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41
alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen. și de art. 4
alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit.
a) C. pen.
În
esență, instanța de fond a reținut că în cursul lunii aprilie 2010, inculpatul G.A.C.
a desfășurat activități ilicite cu droguri de mare risc, heroină, în
modalitatea punerii în vânzare prin intermediul inculpatului B.P., iar în data
de 29 aprilie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, tot prin
intermediul inculpatului B.P. a pus în vânzare cantitatea de 7,55 grame
heroină.
Inculpatul
B.P., în cursul lunii aprilie 2010, în baza aceluiași rezoluții infracționale,
atât personal, cât și prin intermediul inculpatului S.O.P. zis „F.”, a vândut
heroină, drog de mare risc pe care personal l-a procurat de la inculpatul G.A.C.,
iar în ziua de 29 aprilie 2010 a fost surprins de organele de poliție deținând
în autoturismul său, cantitatea de 7,55 grame heroină pe care o procurase
anterior de la coinculpatul G.A.C., precum și cantitatea de 1,53 grame
cannabis, droguri de mare risc și de risc, pe care le deținea în vederea
vânzării.
În
cursul lunii aprilie 2010, inculpatul S.O.P. a desfășurat activități ilegale cu
droguri de mare risc, în modalitatea vânzării, iar în data de 14 aprilie 2010,
în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut inculpatului T.I.A.
cantitatea de 0,16 grame heroină cu suma de 50 lei (acesta din urmă fiind
depistat de către lucrătorii de poliție).
De
asemenea, la datele de 22 aprilie 2010 și 24 februarie 2010, inculpatul S.O.P.
a vândut colaboratorului „D.D.” cantitatea totală de 0,21 grame heroină cu suma
de 100 lei, iar în ziua de 29 aprilie 2010 a deținut cantitatea de 44,1 grame
cannabis în vederea consumului propriu.
Examinând
legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, curtea
de apel a reținut că aceștia au fost arestați preventiv prin încheierea din 30
aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, apreciind că în
speță sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen. și că este incident
cazul prevăzut de art. 148 lit. f) din același cod.
În
ce-i privește pe inculpații, B.P. și S.O.P., instanța de apel a constatat că
temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestora se mențin, fiind
îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen.
Astfel,
probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze
presupunerea rezonabilă că sus-numiții inculpați au săvârșit fapte de natură
penală, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68
1
C. proc. pen.
De
asemenea, s-a constatat a fi incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C.
proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pretins a fi săvârșite de
inculpați fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate
prezentă pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest din urmă
aspect, s-au avut în vedere natura și gravitatea faptelor, precum și datele ce
caracterizează persoana inculpaților, S.O.P. neavând ocupație și nici loc de
muncă, fiind și consumator de droguri.
În
concluzie, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la
art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300
2
cu referire la
art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile
art. 136 din același cod privind scopul măsurilor preventive, instanța de apel
a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a
inculpaților B.P. și S.O.P. și a menținut starea de arest preventiv a acestora.
În
ceea ce îl privește pe inculpatul G.A.C., instanța de apel, reevaluând actele
și lucrările dosarului, din perspectiva îndeplinirii cerințelor prevăzute de
art. 143 C. proc. pen. a constatat că temeiurile care au determinat arestarea
acestuia nu mai subzistă.
A
reținut curtea de apel că, este adevărat că prima instanță a dispus condamnarea
inculpatului G.A.C. pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată
însă, având în vedere stadiul procesual al cauzei, caracterul devolutiv total
al apelului, consistența probelor administrate în acuzare, atitudinea constantă
de negare a faptelor, durata arestării preventive (de circa 1 an), contestarea
de către inculpat a unora dintre probe și solicitarea de către acesta a unor
noi probe referitor la situația de fapt și pentru a da eficiență și prezumției
de nevinovăție, a apreciat că nu se mai impune privarea de libertate în
continuare a inculpatului.
În
consecință, constatând neîndeplinită una dintre condițiile menținerii stării de
arest, în conformitate cu disp. art. 300
2
rap. la art. 160
b
alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a revocat măsura
arestării preventive a inculpatului G.A.C. și a dispus punerea de îndată în
libertate a acestuia dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Împotriva
dispoziției din încheiere vizând revocarea măsurii arestării preventive a
inculpatului G.A.C. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial București, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei rețineri a
prevederilor art. 300
2
rap. la art. 160
b
alin. (2) C.
proc. pen.
În
motivele scrise de recurs și susținute oral în ședința de judecată, procurorul
a arătat că instanța de apel a evaluat greșit probele administrate în cauză din
perspectiva disp. art. 143 rap. la art. 68
1
C. proc. pen. și în
consecință a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii,
înlăturarea dispoziției vizând revocarea măsurii arestării preventive a
inculpatului și menținerea măsurii arestării preventive, în conformitate cu
dispozițiile art. 300
2
rap. la art. 160
b
alin. (1) și (3)
C. proc. pen.
Examinând
încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în
conformitate cu disp. art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta
Curte constată că recursul este fondat.
În
conformitate cu disp. art. 160
b
alin. (2) C. proc. pen. la care
trimite art. 300
2
din același cod, revocarea măsurii arestării
preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului se dispune dacă
instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care
au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu mai există temeiuri noi
care să justifice privarea de libertate.
Din
actele și lucrările dosarului rezultă că prin rechizitoriul nr. 623/D/P/2010
din data de 25 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție – D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial București s-a dispus trimiterea
în judecată în stare de arest preventiv, alături de alți inculpați, a
intimatului inculpat G.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri
de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 143/2000.
În
fapt, prin actul de trimitere în judecată s-a reținut că în cursul lunii
aprilie 2010, intimatul inculpat G.A.C. zis „A.” a desfășurat activități
ilicite cu droguri de mare risc (heroină) în modalitatea punerii în vânzare
prin intermediul inculpatului B.P. zis „B.” și, în baza aceleiași rezoluții
infracționale, în data de 29 aprilie 2010, prin intermediul aceluiași inculpat,
a pus în vânzare cantitate de 7,55 gr heroină.
Intimatul
inculpat a fost arestat preventiv la data de 29 aprilie 2010, măsura arestării
preventive fiind prelungită, în conformitate cu disp. art. 155 și urm. C. proc.
pen. și ulterior, menținută de instanță în temeiul art. 300
2
rap. la
art. 160
b
alin. (1) și (3) din același cod.
Temeiul
de drept al luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispozițiile
art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul care a dispus măsura
reținând că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit
infracțiunea pentru care a fost cercetat și că lăsarea sa în libertate prezintă
un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin
sentința penală nr. 803 din data de 16 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul
nr. 25534/3/2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus,
condamnarea intimatului inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare
în condițiile art. 57, art. 71 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de
art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.
pen., menținerea stării de arest a inculpatului și computarea prevenției de la
29 aprilie 2010 la zi.
Înalta
Curte constată, contrar celor reținute de instanța de apel, că temeiurile care
au determinat arestarea intimatului inculpat nu au încetat, ci subzistă și
impun în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind îndeplinite
cerințele art. 300
2
rap. la art. 160
b
alin. (3) C. proc.
pen.
Astfel,
în cauză există probe și indicii temeinice în accepțiunea dată acestei din urmă
noțiuni de art. 68
1
C. proc. pen. care duc la presupunerea
rezonabilă că intimatul inculpat G.A.C. a săvârșit infracțiunea de trafic de
droguri de mare risc în formă continuată, faptă penală pentru care a fost
cercetat în stare de arest preventiv și ulterior, trimis în judecată și
condamnat de prima instanță, chiar dacă hotărârea pronunțată în cauză nu este
definitivă.
În
acest sens, relevante sub aspectul incidenței în cauză a disp. art. 143 C.
proc. pen. sunt: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din
care reiese că intimatul inculpat a comercializat heroina prin intermediul
coinculpaților B.P. și S.O.P.; procesul-verbal de supraveghere operativă în
care se consemnează că la data de 29 aprilie 2010, inculpatul B.P. a mers la
locuința intimatului inculpat de unde a plecat după aprox.10 minute (filele
201-203 dos.urm.pen.); procesul verbal de percheziție din care rezultă că în
autoturismul condus de inculpatul B.P. s-au găsit 1,53 grame cannabis și 7,55
grame heroină în amestec cu cofeina, droguri despre care acesta a declarat în
mod constant că le-a procurat de la intimatul inculpat G.A.C. contra sumei de
1300 lei, bani găsiți la percheziția domiciliară efectuată la locuința
intimatului inculpat la data de 29 aprilie 2010, declarația martorei B.R. din
care reiese că soțul său, inculpatul B.P. se aproviziona cu droguri de la
intimatul inculpat G.A.C.; declarația martorei cu identitate protejată „N.M.”
care a relatat că intimatul inculpat vindea marfa prin dealeri, unul dintre
aceștia fiind B.P., că se aproviziona cu cantități mari de heroină – 0,500 kg
–1 kg de la un cetățean turc și le depozita la vecini; procesul verbal de
redare a convorbirilor telefonice purtate între intimatul inculpat și
inculpatul B.P. anterior vizitei pe care acesta din urmă a efectuat-o la
locuința intimatului.
Contestarea
de către intimat a unora din probele administrate în cursul urmăririi penale și
ulterior în faza cercetării judecătorești la instanța de fond, ca și atitudinea
procesuală a acestuia de nerecunoaștere a infracțiunii pentru care a fost
deferit justiției, reținute de instanța de apel ca argumente pentru revocarea
măsurii arestării preventive, sunt chestiuni ce vizează fondul cauzei. Cu
ocazia verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, instanța de
apel trebuia să constate doar dacă temeiurile care au determinat arestarea
preventivă au încetat sau, dimpotrivă, subzistă și impun în continuare privarea
de libertate a inculpatului.
De
asemenea, Înalta Curte constată că în cauză este incident cazul prevăzut de
art. 148 lit. f) C. proc. pen. și anume, pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea pretins a fi săvârșită de inculpat este mai mare de 4 ani
închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică.
La
aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta intimatul inculpat pentru ordinea
publică dacă ar fi lăsat în libertate se au în vedere natura și gravitatea
deosebită a infracțiunii de săvârșirea căreia este bănuit (trafic de droguri de
mare risc, faptă comisă în formă continuată), urmările faptei asupra sănătății
persoanelor cărora inculpatul le vindea drogurile și, nu în ultimul rând,
împrejurarea că inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la o pedeapsă
de 7 ani închisoare, în cauză fiind incidente astfel dispozițiile art. 5
paragraf 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului
și a Libertăților Fundamentale.
În
ce privește perioada de 10 luni și 9 zile scursă de la data arestării
intimatului inculpat, Înalta Curte constată că nu poate fi apreciată ca
nerezonabilă, având în vedere complexitatea cauzei determinată de numărul mare
de inculpați și de fapte penale reținute în sarcina acestora precum și
probatoriul complex, administrat, în cursul urmăririi penale, și în faza
cercetării judecătorești, atât în acuzare cât și în apărare.
În
consecință, constatând incidența în cauză, atât a disp. art. 300
2
rap. la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., în sensul că temeiurile
care au determinat arestarea intimatului inculpatului G.A.C. impun în
continuare privarea de libertate a acestuia, cât și a prevederilor art. 5
paragr. 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și
a Libertăților Fundamentale, față de împrejurarea că intimatul inculpat este
deținut legal pe baza unei hotărâri pronunțate de un tribunal competent, în
baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul
declarat de procuror, se va casa în parte încheierea atacată și, în rejudecare,
se va înlătura dispoziția de revocare a măsurii arestării preventive. În baza
art. 300
2
cu referire la art. 160
b
alin. (1) și (3) C.
proc. pen. se va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării
preventive a intimatului inculpat G.A.C. și se va menține această măsură.
Neconstatându-se
din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a încheierii recurate se
vor menține celelalte dispoziții ale acesteia.
Potrivit
disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în
sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100
lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism București împotriva încheierii din 2
martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în
dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).
Casează, în parte, încheierea atacată și, în
rejudecare, înlătură dispoziția de revocare a măsurii arestării preventive a
intimatului inculpat G.A.C.
În baza art. 300
2
cu referire la
art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată legalitatea și
temeinicia măsurii arestării preventive și menține această măsură.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii
atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu
pentru intimatul inculpat G.A.C., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în
sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie
2011.