ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1197/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1197/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 803 din 16 noiembrie 2010 ,
Tribunalul București, secția a II-a penală,
printre altele, a dispus:
În temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2) din
Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.
a) și art. 76 lit. a) C. pen.
a condamnat
pe inculpatul G.A., zis „A.", la pedeapsa de 7
ani închisoare.
In temeiul disp. art. 71 C.
pen. a interzis inculpatului exercițiul
drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul disp. art. 65 C. pen. a interzis
inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a
II-a
și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
In temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. a menținut
starea de
arest a inculpatului (arestat
prin mandatul de arestare preventivă nr. 122/U.P din
30 aprilie 2010).
În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și
c) și art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.P., zis „B.", la
pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis
inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și
lit. b) C. pen.
In temeiul disp art. 65 C. pen.
a interzis inculpatului exercițiul
drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3
ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. a
menținut starea de arest a inculpatului (arestat prin mandatul de arestare
preventivă nr. 123/U.P din 30 aprilie 2010).
In temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2) din
Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.
a) și c) art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.O.P., zis „F.",
la pedeapsa de 6 ani închisoare.
In temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis
inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și
lit. b) C. pen.
In temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen. a interzis
inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și
lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. e) C. pen. a
condamnat pe inculpatul S.O.P. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis
inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și
lit. b) C. pen.
În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit.
b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Î
n temeiul
disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul disp. art. 65 C.
pen. a interzis inculpatului exercițiul
drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3
ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor art.
350 C. proc. pen. a menținut
starea de
arest a inculpatului (arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 124/U.P
din 30 aprilie 2010).
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel,
printre alții, inculpații G.A.C., B.P. și S.O.P.
apel care formează obiectul dosarului nr. 25534/3/2010(3251/2010) al
Curții de Apel București, secția a II-a penală.
La termenul din 2 martie 2011, fixat pentru judecarea
apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București,
verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de
arest a inculpaților B.P. și S.O.P. în temeiul art. 300
2
combinat cu
art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., și a revocat măsura arestării
preventive a apelantului inculpat G.A.C. și a dispus punerea de îndată în
libertate a inculpatului G.A.C. dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză,
pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpații G.A.C., B.P.
și S.O.P., au declarat recurs,
cauza
fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2493/1/2011.
Recurenții inculpați B.P. și S.O.P. au solicitat
admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii
arestării preventive.
Recurentul inculpat G.A.C. a declarat, personal, în
fața instanței de recurs că înțelege să-și retragă recursul declarat și să se
ia act de cererea sa.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate,
cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.
și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată
următoarele: La termenul de judecată din data de 25 martie 2011, din oficiu, Înalta
Curte a pus în discuția părților inadmisibilitatea declarării recursului
declarat de inculpatul G.A.C., în raport cu împrejurarea că prin încheierea
atacată cu prezentul recurs, s-a dispus, printre altele, revocarea măsurii
arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C., și punerea de îndată în
libertate a inculpatului G.A.C., dacă nu este arestat în altă cauză,
Înalta Curte, constată că recursul declarat de
inculpatul G.A.C., este inadmisibil,
în
raport cu soluția pronunțată de instanța de apel, respectiv de revocarea
măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C., și punerea de
îndată în libertate a acestuia.
Constată de asemenea că excepția inadmisibilității
primează cererii de retragere a recursului formulată personal de către
recurentul inculpat G.A.C. la termenul de judecată din 25 martie 2011, întrucât
cererea de recurs nu mai este supusă controlului judecătoresc atâta vreme cât
este constatată inadmisibilă.
Prin urmare va dispune respingerea ca inadmisibil a
recursului declarat de inculpatul G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011
a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr.
25534/3/2010 (3251/2010).
Constată că recursurile declarate de inculpații B.P.
și S.O.P. sunt nefondate
pentru
următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta
Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la
libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepția privării
licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și
limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului
invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau
reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,
atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau
când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să
săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia
privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la
aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca,
arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de
fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie
să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea
individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei
persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
In cauza supusă analizei, Înalta Curte constată
respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și
exigențele ce decurg din prevederile Convenției.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de
control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia
arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța
constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare
privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării
preventive".
Înalta Curte constată că, în raport de modul de
operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor,
respectiv că în cursul lunii aprilie 2010 inculpatul B.P. zis „B." în baza
aceleiași
rezoluții infracționale, atât
personal cât și prin intermediul inculpatului S.O.P.
zis „F." a
vândut heroină, drog de mare risc pe care, personal l-a procurat de la
inculpatul G.A.C. zis „A.", iar în data de 29 aprilie 2010 a fost surprins
de către organele de poliție deținând în autoturismul său cantitatea de 7,55
grame heroină, pe care o procurase anterior de la același coinculpat, precum și
cantitatea de 1,53 grame Cannabis, droguri de mare risc și risc, pe care le
deținea în vederea vânzării, iar inculpatul S.O.P. zis „F.", în cursul
lunii aprilie 2010 a desfășurat activități ilegale cu droguri de mare risc, în
modalitatea vânzării, iar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de
14 aprilie 2010 a vândut învinuitului T.I.A. cantitatea de 0,16 grame heroină, cu
suma de 50 lei (acesta din urmă fiind depistat de către lucrătorii de
poliție), iar în data de 22 aprilie 2010 și 24
aprilie 2010 a vândut colaboratorului „D.D." cantitatea totală de 0,21
grame heroină, cu suma de 100 lei,(situație
de fapt reținută de instanța
de fond); cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe
care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani,
lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea
publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna
desfășurare a justiției.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă
cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă
că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție
de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate
rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este
învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de
infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte
persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai
faptelor respective.
In acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că
sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300
2
coroborat cu art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în
continuare, privarea de libertate a inculpaților B.P. și S.O.P.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării
preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar
pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea
concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează
această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la
care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri
suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,
respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a
Drepturilor Omului.
În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză,
menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție
și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil,
limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Înalta Curte conform art. 385
15
alin. (1)
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de B.P. și S.O.P. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 25534/3/2010
(3251/2010).
Înalta Curte conform art. 385
15
alin. (1)
pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de inculpatul G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curții
de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 25534/3/2010
(3251/2010).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga
recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei
hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul
G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curții de Apel București, secția
a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații,
B.P. și S.O.P. împotriva aceleiași încheieri.
Obligă recurentul inculpat G.A.C. la plata sumei de
100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenții inculpați B.P. și S.O.P. la plata
sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din
oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2011.