ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1197/2011

HOTĂRÂRE
25.03.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1197/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de fată;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 803 din 16 noiembrie 2010 ,

Tribunalul București, secția a II-a penală,

printre altele, a dispus:

Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. a) C. pen.

a condamnat

pe inculpatul G.A., zis „A.", la pedeapsa de 7

ani închisoare.

In temeiul disp. art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a

și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

In temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. a menținut

starea de

arest a inculpatului (arestat

prin mandatul de arestare preventivă nr. 122/U.P din

30 aprilie 2010).

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și

c) și art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.P., zis „B.", la

pedeapsa de 6 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

In temeiul disp art. 65 C. pen.

a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3

ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpatului (arestat prin mandatul de arestare

preventivă nr. 123/U.P din 30 aprilie 2010).

Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c) art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.O.P., zis „F.",

la pedeapsa de 6 ani închisoare.

In temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

In temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. e) C. pen. a

condamnat pe inculpatul S.O.P. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Î

n temeiul

disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3

ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art.

350 C. proc. pen. a menținut

starea de

arest a inculpatului (arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 124/U.P

din 30 aprilie 2010).

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel,

printre alții, inculpații G.A.C., B.P. și S.O.P.

apel care formează obiectul dosarului nr. 25534/3/2010(3251/2010) al

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

La termenul din 2 martie 2011, fixat pentru judecarea

apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București,

verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de

arest a inculpaților B.P. și S.O.P. în temeiul art. 300

2

combinat cu

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., și a revocat măsura arestării

preventive a apelantului inculpat G.A.C. și a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului G.A.C. dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză,

pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri, inculpații G.A.C., B.P.

și S.O.P., au declarat recurs,

cauza

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2493/1/2011.

Recurenții inculpați B.P. și S.O.P. au solicitat

admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive.

Recurentul inculpat G.A.C. a declarat, personal, în

fața instanței de recurs că înțelege să-și retragă recursul declarat și să se

ia act de cererea sa.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate,

cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată

următoarele: La termenul de judecată din data de 25 martie 2011, din oficiu, Înalta

Curte a pus în discuția părților inadmisibilitatea declarării recursului

declarat de inculpatul G.A.C., în raport cu împrejurarea că prin încheierea

atacată cu prezentul recurs, s-a dispus, printre altele, revocarea măsurii

arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C., și punerea de îndată în

libertate a inculpatului G.A.C., dacă nu este arestat în altă cauză,

Înalta Curte, constată că recursul declarat de

inculpatul G.A.C., este inadmisibil,

în

raport cu soluția pronunțată de instanța de apel, respectiv de revocarea

măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C., și punerea de

îndată în libertate a acestuia.

Constată de asemenea că excepția inadmisibilității

primează cererii de retragere a recursului formulată personal de către

recurentul inculpat G.A.C. la termenul de judecată din 25 martie 2011, întrucât

cererea de recurs nu mai este supusă controlului judecătoresc atâta vreme cât

este constatată inadmisibilă.

Prin urmare va dispune respingerea ca inadmisibil a

recursului declarat de inculpatul G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr.

25534/3/2010 (3251/2010).

Constată că recursurile declarate de inculpații B.P.

și S.O.P. sunt nefondate

pentru

următoarele considerente:

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la

libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării

licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și

limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca,

arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de

fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie

să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea

individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei

persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.

In cauza supusă analizei, Înalta Curte constată

respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și

exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive".

Înalta Curte constată că, în raport de modul de

operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor,

respectiv că în cursul lunii aprilie 2010 inculpatul B.P. zis „B." în baza

aceleiași

rezoluții infracționale, atât

personal cât și prin intermediul inculpatului S.O.P.

zis „F." a

vândut heroină, drog de mare risc pe care, personal l-a procurat de la

inculpatul G.A.C. zis „A.", iar în data de 29 aprilie 2010 a fost surprins

de către organele de poliție deținând în autoturismul său cantitatea de 7,55

grame heroină, pe care o procurase anterior de la același coinculpat, precum și

cantitatea de 1,53 grame Cannabis, droguri de mare risc și risc, pe care le

deținea în vederea vânzării, iar inculpatul S.O.P. zis „F.", în cursul

lunii aprilie 2010 a desfășurat activități ilegale cu droguri de mare risc, în

modalitatea vânzării, iar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de

14 aprilie 2010 a vândut învinuitului T.I.A. cantitatea de 0,16 grame heroină, cu

suma de 50 lei (acesta din urmă fiind depistat de către lucrătorii de

poliție), iar în data de 22 aprilie 2010 și 24

aprilie 2010 a vândut colaboratorului „D.D." cantitatea totală de 0,21

grame heroină, cu suma de 100 lei,(situație

de fapt reținută de instanța

de fond); cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe

care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani,

lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna

desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă

că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate

rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este

învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai

faptelor respective.

In acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că

sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în

continuare, privarea de libertate a inculpaților B.P. și S.O.P.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar

pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea

concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează

această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la

care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri

suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză,

menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție

și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil,

limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Înalta Curte conform art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de B.P. și S.O.P. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 25534/3/2010

(3251/2010).

Înalta Curte conform art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 25534/3/2010

(3251/2010).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei

hotărâri.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul

G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații,

B.P. și S.O.P. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă recurentul inculpat G.A.C. la plata sumei de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții inculpați B.P. și S.O.P. la plata

sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3446/2011
Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 803 din 06 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art 2 alin
ÎCCJ 2011-06-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2495/2011
din 23 iunie 2009 a I.C.C.J., care s-a alăturat la pedeapsa aplicată prin această sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 1 (un an) interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu ex
ÎCCJ 2011-07-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2703/2011
art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații B.B., B.S., L.A.R., I.N., I.P., I.V.T., U.M., P.M. sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin sent
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 847/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 293 din 31 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, s-au dispus următoarele: 1.în baza art. 2 alin. (1)
ÎCCJ 2011-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4079/2011
culpații M.V. și S.F. nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte reține că prin Sentința penală nr. 293 din 31 martie 2011, Tribunalul București, secția a II–a penală, printre altele, în ba
Sursă