ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 223/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penala

nr. 698 din 11 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală,

printre altele, a condamnat pe inculpata S.G.A., în baza art. 2 alin. (1), (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., la o

pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare, și pe inculpatul P.M. în baza art. 2

alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., la o

pedeapsă de 9 ani și 6 luni închisoare.

Împotriva sentinței

primei instanțe au declarat apel, printre alții, inculpații S.G.A. și P.M.,

apeluri care formează obiectul dosarului nr. 45457/3/2011 al Curții de Apel

București, secția I penală.

La termenul din 12

ianuarie 2012, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel

București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a

menținut starea de arest a inculpaților în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc.

pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei

încheieri, inculpații S.G.A. și P.M., au declarat recurs solicitând admiterea

recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive.

Înalta Curte

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București

dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt

nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit.

c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a

fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității

judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în

necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în

esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se

poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de

art. 5 paragraful 1.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de

drept respectiv, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpaților.

Înalta Curte constată

că, în raport de modul de operare a activității infracționale respectiv că

inculpata S.G.A., în cursul lunilor martie, aprilie și mai 2011, la solicitarea

învinuitului M.M., a aprovizionat cu diverse cantități de heroină vânzători

ilegali, depozitând totodată heroină destinată vânzării în locuința sa, iar cu

ocazia percheziției domiciliare în locuința sa a fost găsită cantitatea de

132,62 grame heroină aparținând acestui învinuit și destinată aceluiași scop,

iar inculpatul P.M. în data de 08 martie 2011, în baza unei rezoluții infracționale

unice a vândut 0,12 grame heroină în amestec cu cafeina, pentru suma de 60 lei,

colaboratorului cu nume de cod A., iar în data de 09 martie 2011 a vândut

aceleiași persoane, tot pentru suma de 60 de lei cantitatea de 0,13 grame

heroină în amestec cu cafeina și griseofulin către diverși consumatori primită

de la învinuitul M.M., în general de la P.L. care, la rândul său o primea de la

inculpata S.G.A., cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare

mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumția de

nevinovăție, a inculpaților limitarea libertății persoanei încadrându-se în

dispozițiile legii.

Înalta Curte conform

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de S.G.A. și P.M. împotriva încheierii din 12

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 45457/3/2011.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare

conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații S.G.A. și P.M. împotriva

încheierii din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în dosarul nr. 45457/3/2011.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2012.