ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3269/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din analiza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 961/F din 15

noiembrie 2010, Tribunalul București, secția I penală, printre altele, a

condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni

închisoare, pe inculpatul S.M., la pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare,

pe inculpatul M.T.M. la pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, pe

inculpatul R.F. la pedeapsa cea mai grea de 10 ani și o lună închisoare.

Împotriva sentinței

primei instanțe au declarat apel, inculpații R.F., M.I., S.M. și M.T.M. care

formează obiectul Dosarului nr. 28424/3/2010 (38/2011) al Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

La termenul de

judecată din data de 14 septembrie 2011, fixat pentru judecarea apelurilor,

instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea

și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților

M.I., S.M. și M.T.M., în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., și a revocat măsura arestării preventive a

inculpatului R.F. și a dispus punerea sa în libertate, pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei

încheieri, inculpații M.I., S.M. și M.T.M., au declarat recurs solicitând

admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive. A mai declarat recurs și Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București solicitând admiterea recursului, casarea în parte a încheierii

recurate și reținând cauza spre rejudecare să se dispună în temeiul art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii

arestării preventive față de inculpatul R.F.

Înalta Curte

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București

dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați,

sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c).

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune

sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se

poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de

art. 5 parag. 1.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de

fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte constată

că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptelor, respectiv că în noaptea de 9/10 martie 2010, inculpații

S.M., M.T.M., M.I., și numitul B. zis P. (persoană neidentificată până în

prezent), înarmați, cu premeditare și pentru a le intimida pe părțile vătămate

și a le determina astfel să părăsească spațiul închiriat pentru activități de

colectare a fierului vechi, împreună cu alte persoane, au pătruns în imobilul din

București, str. Z., sector 5, iar în timp ce inculpatul minor M.I. asigura paza

locului, le-au înjunghiat pe părțile vătămate M.G. și R.E. (concubini, care

locuiau acolo fără forme legale din data de 7 martie 2010) care au suferit

leziuni grave în zone corporale vitale, sustrăgându-le totodată sume de bani;

cât și faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pe care

inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani,

lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna

desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3

din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la cererea

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara,

formulată de către apărătorul inculpatului M.T., se constată următoarele:

Conform art. 139

alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când

a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea

preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere

aprecierile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a

fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 și 148 lit. f), 149

1

C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea

în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar

luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a

procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care

inculpatul este cercetat. Împrejurarea că nu are antecedente penale, nu sunt

motive suficiente pentru a dispune lăsarea în libertate a inculpatului.

În concluzie, Înalta

Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi

atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă.

Înalta Curte conform

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I., S.M. și M.T.M. împotriva

Încheierii din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în Dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011).

Înalta Curte constată

că nu este fondat nici recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, în ceea ce-l privește pe inculpatul R.F.

Instanța de apel a

luat în considerare declarația numitului M.C., participant la săvârșirea

infracțiunii coroborată cu alte probe administrate în cauză și a constatat că

la acest moment temeiurile care au stat la baza luării și menținerii arestării

preventive a acestuia au încetat, nemaifiind îndeplinită una din condițiile

cumulative pentru menținerea arestării, respectiv cea prevăzută de art. 143 C.

proc. pen.

În declarația dată în

fața instanței de apel la data de 14 septembrie 2011, numitul M.C. a susținut

că în seara de 9 martie 2010 (data săvârșirii faptei) a intrat în locuința

părților vătămate împreună cu inculpații M.I., M.I., S.M. și M.T.M., dar nu la

îndemnul inculpatului R.F. susținând că suma de 100 RON primită de la acesta

i-a fost dată pentru a-i presta o muncă ulterioară și nu pentru a-i determina

de a intra în locuința părților vătămate în vederea intimidării cu scopul de a

părăsi un spațiu închiriat și agresării fizice a acestora.

Față de această probă

administrată, Înalta Curte constată că în mod judicios a reținut instanța de

apel că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

față de inculpatul R.F. s-au schimbat nemaiexistând temei care să justifice

menținerea stării de arest a acestuia. Temeiul care a justificat luarea măsurii

arestării preventive a inculpatului R.F. a constat în aceea că acesta a

instigat pe inculpați să săvârșească infracțiunile de omor, violare de

domiciliu, tâlhărie împotriva părților vătămate.

Or, în împrejurările

constatate de instanța de apel prin declarația dată de numitul M.C. s-a

schimbat integral tocmai temeiul ce a constituit dispunerea măsurii arestării

preventive a inculpatului R.F.

Critica Parchetului

în sensul că pe baza unei singure declarații instanța de apel a dispus

revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului R.F., declarație care nu

se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, sunt susțineri ce pot

fi luate în considerare la judecarea cauzei pe fond, și nu în cadrul

verificării temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive a inculpatului

R.F., măsura arestării preventive putând fi revocată sau înlocuită cu o altă

măsură ca urmare a intervenirii unui temei nou, altul decât cel care a fost

avut în vedere la luarea inițială a măsurii arestării preventive a

inculpatului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

28424/3/2010 (38/2011), privind pe intimatul inculpat R.F.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpații la cheltuieli judiciare conform

dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011), privind pe

intimatul inculpat R.F.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I., S.M. și M.T.M. împotriva

aceleiași încheierii.

Obligă recurenții

inculpați M.I., S.M. și M.T.M. la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat R.F. până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 septembrie 2011.