ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3525/2011

Asupra recursului penal de față: Prin încheierea de ședință de la 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2756/117/2011, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului S.G.M., trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina acestuia. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.G.M., criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv.

În acest sens, în cuprinsul motivelor scrise de recurs, făcându-se ample trimiteri la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a susținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă întrucât inculpatul nu s-a sustras niciodată de la urmărirea penală, astfel încât să se poată presupune că ar exista riscul sustragerii lui de la judecată sau de la executarea pedepsei, nu s-a făcut dovada că ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului prin incendierea mijloacelor materiale de probă - substanțe și instrumentar de la laborator ce se pretinde a fi fost utilizate în activitatea infracțională, iar pericolul social pentru ordinea publică s-a „disipat" prin trecerea timpului, datele personale ale inculpatului - nivelul de instrucție școlară, profilul socio-moral deosebit, lipsa antecedentelor penale, constituind garanții ferme că judecarea cauzei se poate desfășura în bune condiții și cu acuzatul în stare de libertate.

În același sens a fost menționată comportarea sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare și faptul că pe baza denunțurilor sale ar fi fost posibilă depistarea și punerea sub acuzare a altor traficanți de droguri. De asemenea, a fost invocată durata nerezonabilă a detenției preventive a inculpatului. În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, în principal, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea sa în libertate, iar în subsidiar, dispunerea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că recurentul - inculpat S.G.M.

este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc constând în aceea că, începând cu data de 15 februarie 2010, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a produs, fabricat, preparat, procurat, pus în vânzare, a efectuat alte operațiuni privind circulația drogurilor și a deținut în scopul revânzării următoarele substanțe: cantitatea de aproximativ 79 kilograme fragmente vegetale care conțin JWH018 și 3 kilograme substanță pură care conține JWH018, cantitatea de aproximativ 11,879 kilograme fragmente vegetale în care s-a pus în evidență DMT, cantitatea de aproximativ 199,74 kilograme lichid DMT, cantitatea de 10 doze LSD, cantitatea de aproximativ 65 grame în care s-a pus în evidență CP 4 7, 497-C8, cantitatea de aproximativ 17 ml în care s-a pus în evidență 2C-B, 34,7 kilograme lichid în care s-a pus în evidență 2C-B și cantitatea de 0,1 grame mefedronă, substanțe care sunt droguri de mare risc cuprinse în Tabelul Anexă nr. I și II la Legea nr. 143/2000.

În cadrul aceleiași acuzații s-a reținut și faptul că, în aceeași perioadă, inculpatul a produs, fabricat, preparat, procurat, pus în vânzare, a efectuat alte operațiuni privind circulația drogurilor și a deținut în scopul revânzării următoarele substanțe: cantitatea de aproximativ 13,91 kilograme de salvinorin A, 1,4 grame etcatinonă, 10 grame mitraginină, 11 ml ketamină, 84,562 kilograme 2C-C, substanțe care sunt droguri de risc cuprinse în Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.

Împotriva inculpatului s-a formulat și acuzația de deținere de droguri de risc și de mare risc fără drept pentru consum propriu constând în aceea că, în cursul anului 2010, după data de 15 februarie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a deținut și a consumat singur sau împreună cu alte persoane, în mod repetat salvinorin A, etcatinonă, mitraginină, ketamină, 2C-C, substanțe care se regăsesc în Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, dar și alte substanțe: JWH018, JWH073, JWH250, DMT, LSD, CP47,497-C8, 2C-B și mefedronă, care se regăsesc în Tabelele Anexă nr. I și II la Legea nr. 143/2000, și care se consumă în diferite variante, reprezentând droguri de mare risc.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului și faptul că, în cursul anului 2010, a deținut, fără a avea autorizația specială prevăzută de Legea nr. 295/2004, un pistol marca E. și 17 cartușe aflate în stare de funcționare, activitate în raport de care împotriva inculpatului a fost formulată și acuzația de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. și ped. de art. 279 alin. (1) C. pen. Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați în combaterea traficului de droguri și a activităților de investigație și supraveghere ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informații. Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în timpul urmăririi penale, temeiurile avute în vedere fiind cele prevăzute de art. 148 lit. a), b) și f) C. proc.

pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de sentimentul de insecuritate generat de lăsarea în libertate a unui inculpat acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și a dovezilor privind sustragerea inculpatului de la urmărirea penală și încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului în cauză prin influențarea declarațiilor unor părți și distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă. Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, atât subsecvent condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul Cluj, cât și în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat S.G.M., Înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel. Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului - cu referire specială la traficul și deținerea, fără drept, pentru consum propriu, de droguri de risc și mare risc, se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiune și consecințele dezastruoase pe care le produce asupra sănătății publice.

Pericolul social deosebit al faptelor săvârșite de inculpat este particularizat în cazul concret dedus judecății prin amploarea și diversitatea activității desfășurate de acuzat care era menită să asigure atât producerea/fabricarea drogurilor, cât și comercializarea acestora, practic inculpatul acționând în fiecare dintre modalitățile incriminate de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Alte elemente de circumstanțiere a gradului de pericol social al faptelor inculpatului sunt cantitatea deosebit de mare de droguri traficată sau deținută în vederea consumului (de ordinul sutelor de kg), numărul foarte mare de persoane implicate în activitatea de trafic și de consum, în piramida activității infracționale conduse de inculpat fiind implicați, pe poziții inferioare, coinculpații C.D., L.A.A., M.D.A.

și A.P.F., numărul deopotrivă de mare al consumatorilor alimentați cu droguri de către inculpat și ajutoarele acestuia, varietatea substanțelor traficate, precum și câștigurile substanțiale obținute de inculpat din activitatea desfășurată care au fost destinate exclusiv extinderii activității infracționale. Față de aspectele menționate, se constată că natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat demonstrează o periculozitate socială sporită care justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere potențialul risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care inculpatul este și consumator de droguri.

Prin urmare, cum și prima condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este îndeplinită, Înalta Curte constată subzistența temeiului prevăzut de textul de lege susindicat care, chiar și numai prin el însuși, justifică menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest. Deopotrivă, Înalta Curte constată că și temeiurile inițiale prevăzute de art. 148 lit. a) și b) C. proc. pen. subzistă în cauză, argumentele instanței de apel, raportate datelor concrete ale speței, fiind pe deplin lămuritoare pe aspectele vizând sustragerea inculpatului de la urmărirea penală și încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului în cauză.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire și gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpatului S.G.M., circumstanțele favorabile inculpatului nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat S.G.M.

și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G.M. împotriva încheierii din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2756/117/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2011.