ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2334/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 2756/117/2011, pe rol fiind apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpații S.G.M. și S.G., împotriva sentinței penale nr. 196 din 11 mai 2011, pronunțată în dosar nr. 2756/117/2011 al Tribunalului Cluj, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii trafic de droguri de risc și mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 toate cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen.

și pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen., s-a luat în discuție verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului S.G.M. Curtea, constatând că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat, fiind îndeplinite disp. art. 148 lit. a), b) si f) C. proc. pen., în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului S.G.M., arestat în Penitenciarul Gherla. În termen legal, inculpatul S.G.M.

a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând prin apărătorul ales revocarea măsurii arestării preventive, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzista, fiind depășit termenul rezonabil , raportat la împrejurarea că se află în arest preventiv de 1 an si 8 luni de zile, iar o hotărâre nedefinitivă de condamnare, nu justifica menținerea măsurii privative de libertate. A mai susținut ca a fost depistat cu virusul hepatitei C contactat în mediu penitenciar. Totodată, cu privire la îndeplinirea disp. art. 148 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu s-a sustras urmăririi penale, întorcându-se de bunăvoie în România și predându-se. În ceea ce privește art. 148 lit. b) C. proc.

pen. a precizat că cercetarea judecătorească este aproape finalizată, astfel că lăsat în libertate nu ar mai putea influența părțile din dosar. Privitor la disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen. a susținut că teza I este îndeplinită, însă în ceea ce privește teza a II a, respectiv pericolul concret pentru ordinea publica trebuie analizat în raport de persoana sa, respectiv faptul că nu are antecedente penale, suferă de tulburări de personalitate de tip schizoid, iar starea de detenție i-a accentuat depresia. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 19 iunie 2012 a constatat că sunt întrunite cumulativ prevederile disp. art. 148 lit. a), b) si f) C. proc. pen., în sensul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, i-a cerut coinculpatei L. să nu declare nimic cu ocazia audierii, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile presupus a fî comise de către inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora, dar și din gradul ridicat de pericol social al faptelor raportat la persistența infracțională manifestată.

În raport de actele dosarului, cu referire la recurentul inculpat din prezenta cauză, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 196 din 11 mai 201 la Tribunalului Cluj au fost condamnați, inculpații: - S.G. - la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art.41 alin. (2)C. pen. și complicitate la trafic de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - S.G.M.

- la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deținere de droguri de risc și mare risc, tară drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Cluj nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că s-a sustras urmăririi penale, a încercat zădărnicirea aflării adevărului, cerându-i coinculpatei L. să nu declare nimic cu ocazia audierii, precum și persistența infracțională manifestată, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Ca atare, încheierea pronunțată la 19 iunie 2012 este legala. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul S.G.M. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G.M. împotriva încheierii din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 2756/117/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2012.