ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 785/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 martie 2012

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. 2756/117/2011,

în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului S.G.M.

Pentru a se

hotărî astfel s-a reținut că inculpații S.G.M. și S.G. au fost trimiși în

judecată și condamnați prin sentința penală nr. 196 din 11 mai 2011 a

Tribunalului Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la droguri

de mare risc, complicitate la trafic de droguri de risc, deținere de droguri de

mare risc, fără drept, pentru consum propriu și nerepectarea regimului armelor

și munițiilor.

În esență, ca

situație de apt, s-a reținut că inculpatului S.G.M. a produs, a fabricat, a preparat,

a procurat, a pus în vânzare și a deținut în vederea revânzării, substanțe care

reprezintă droguri de mare risc, iar în cauză există indicii temeinice în sensul

art.

143 C. proc. pen.

din care rezultă presupunerea că

inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat.

În privința condițiilor

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ca temei de arestare preventivă a inculpatului,

instanța de judecată a apreciat că acesta este de asemenea incident în cauză.

Cu privire la

cerința cuprinsă în teza

I

a acestui articol aceasta este

îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.

În ceea ce privește

pericolul social pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului rezultă

și prin raportare la persoana acestuia care, după cum reiese din indiciile conferite

de declarațiile martorilor consumatori de droguri și coinculpaților L., M., C. și

S.G., dar și din conținutul acelorași convorbiri purtate pe internet cu coinculpatul

C., apare să fi fost liderul rețelei de trafic de droguri de mare risc.

În ce privește

respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă

trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală

- nefîind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent

de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă

a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei

detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale

fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la

un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție,

are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".

Concluzia Curții

este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și

Ambruszkieicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie

2008).

În speța de față,

menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată prin existența

unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și

totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.

De asemenea, persistența

unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție

sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul S.G.M. a declarat, în termen legal, recurs, iar apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive,

prin punerea inculpatulu în stare de libertate.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța

legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În raport cu stipulațiile

art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când

există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există

motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni,

fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților

cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de

insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea

unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului,

Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită

fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond.

În plus, simpla

trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra

gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului

fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în

rândul comunității în care au fost comise și din care inculpatul provine (ca și

adresă de reședință). Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte

din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate,

ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând

astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea

constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal fac necasară menținerea arestării preventive a inculpatului S.G.M.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.G.M. împotriva încheierii din 6 martie 2012a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2756/117/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 martie 2012.