ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2656/2011

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, instanță sesizată cu judecarea apelurilor declarate pentru alții

și de inculpatul

V.S.

împotriva sentinței penale nr. 342/F din 25 martie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, prin încheierea din 15

iunie 2011, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1)

și (3) C. proc. pen. a dispus printre altele, menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța încheierea,

instanța a reținut că arestarea preventivă a apelantului inculpat a avut ca temei

de drept dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru

ordinea publică.

Din verificarea lucrărilor

dosarului s-a constatat că măsura arestării preventive s-a dispus legal,

temeiurile nu s-au schimbat, se atestă presupunerea rezonabilă că inculpatul a

comis faptele, în ce-l privește existând deja o hotărâre de condamnare pe fond,

prin fapta sa, el afectând grav relațiile sociale și sănătatea colectivităților

umane.

Pericolul social concret pentru

ordinea publică, în cauză, rezultă, alături de modalitatea comiterii faptei

(trafic internațional de droguri de mare risc, respectiv heroină circa 800

gr.).

Analizând

actele de mai sus, instanța a constatat că nu este oportună revocarea măsurii

arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă.

Referindu-se la

aceasta din urmă, instanța a constatat că temeiul avut în vedere la luarea

măsurii arestării preventive nu s-a schimbat, subzistă încă, nefiind aplicabile

dispozițiile revocării sau înlocuirii.

În ce privește

criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al procedurii arestării

sau menținerii acesteia, prin prisma art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., instanța

a constatat că acesta nu a fost depășit, în fond inculpatul a fost condamnat,

chiar nedefinitiv, prin sentința apelată (la 21 decembrie 2010).

Împotriva încheierii,

inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată oral de

apărătorul desemnat din oficiu, pe considerentul că în dosar nu sunt probe

certe că inculpatul, o dată lăsat în libertate, ar putea prezenta pericol

pentru ordinea publică.

Recursul nu este

fondat.

Din verificarea

lucrărilor cauzei, se reține că încheierea recurată este legală și temeinică,

instanța de apel îndeplinindu-și atribuția instituită prin art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., constatând că temeiul arestării

preventive subzistă, se menține și sunt date certe care atestă că lăsarea în

libertate a inculpatului, la acest moment, prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Astfel, prin sentința penală nr. 342/F

din 25 martie 2011, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe

inculpatul V.S. pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la 18 ani închisoare, art. 26

rap. La art. 3 alin. (1) și (2) din aceeași lege cu art. 37 lit. a) C. pen. la

22 ani închisoare; art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. la 12 ani închisoare și, ca urmare a revocării liberării condiționate și

contopirii, inculpatul să execute în final 22 de ani închisoare, sporită cu 3

ani închisoare, în final 25 de ani închisoare, reținându-se că repetat a intrat

în conflict cu legea penală, săvârșind în continuare infracțiunea de trafic de

droguri în pofida că a mai fost condamnat anterior pentru același gen de fapte.

În dispunerea menținerii

arestului preventiv, instanța de apel a analizat temeiurile acestei măsuri,

acestea se mențin, subzistă în continuare, fapta comisă, modalitatea în care

s-a săvârșit fiind de natură a tulbura ordinea publică dacă inculpatul ar fi

lăsat în stare de libertate, sunt date certe care să conducă la presupunerea

rezonabilă că el se face vinovat de comiterea faptei, persoana sa prezentând o

temere pentru colectivitate, astfel cum s-a mai arătat, nefiind îndeplinite

condițiile legale pentru revocarea arestului preventiv sau înlocuirea acesteia

cu o altă măsură nerestrictivă de libertate.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat nefiind fondat, conform disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul V.S. împotriva încheierii din 15 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 59261/3/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 05 iulie

2011.