ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2646/2011

Asupra recursului de fata;

În baza lucrărilor din dosar, constata

următoarele:

Prin încheierea din 20 iunie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 22526/3/2011 (1947/2011).

în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus

menținerea stării de arest preventiv a

inculpatului T.G.,

arestat în baza mandatului

de arestare preventivă nr. 60/UP din 17 martie 2011

emis de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 19790/3/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a

reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (19 C. proc.

pen., respectiv, din probele administrate în cauză, rezultă indicii

temeinice care justifică presupunerea rezonabilă

că inculpatul a săvârșit

faptele pentru care a fost trimis în judecată

și sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., respectiv, pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului

este mai mare de 4 ani și există date și indicii că judecat în stare de

libertate, inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică,

raportat la natura infracțiunilor, la modalitate de săvârșire, la recrudescența

faptelor de acest gen, precum și la scopul

urmărit de inculpat, respectiv,

acela de a obține venituri materiale, în

mod ilicit.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul T.G.,

solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că

nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în

vedere la luarea măsurii

arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta este nefundat, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în

exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța

constată că

temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de

libertate dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și

de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete ale

comiterii faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cu consecințele asupra

sănătății publice, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului,

apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, așa cum corect s-a

reținut și instanța de apel.

Pe de altă parte se

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală

nr. 391/F a Tribunalului București, secția

a II-a penală, la pedeapsa

rezultantă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară,

hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient

pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de

condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul

inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății

acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel

privind menținerea arestării preventive, astfel că, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul

apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva

încheierii din 20 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 22526/3/2011 (1947/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2011.