ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2652/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din Camera de Consiliu din 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011), în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului G.N.A., deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 70/UP din 2 martie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția l-a penală, în dosarul nr. 1892/2/2011 (821/2011). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., respectiv, din probatoriul administrat rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani, iar, față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, lăsarea în libertate a acestuia creează pericol pentru ordinea publică. Împotriva încheierii sus-menționate a declarat recurs inculpatul G.N.A. pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 385 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefundat, pentru considerentele ce urmează.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel, și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate. Potrivit Codului de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsat în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate a inculpatului induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent neintervenind nici o situație care să înlăture starea de fapt în raport de care s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate afectează ordinea publică. De asemenea, durata arestării preventive se situează în limitele de rezonabilitate specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011) în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011) Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2011.