ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4363/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 decembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosar nr. 56889/3/2011,

în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen.,

s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului G.P.A., arestat

în baza mandatului de arestare preventivă nr. 87/UP din 1 aprilie 2011 emis de

Tribunalul București, în Dosarul nr. 23889/3/2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului G.P.A.

se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este

justificată.

S-a apreciat, de

asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul

rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul G.P.A., solicitând punerea sa în stare

de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, Secția a Ii-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și

a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta Curte în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită

a acesteia, de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea

acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa

cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte se

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului G.P.A. prin Sentința

penală nr. 801/F din 12 octombrie 2011 a Tribunalului București, Secția I

penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de

art. 25 din Legea nr. 365/2002 cumulată cu pedeapsa de 2 ani închisoare

stabilită prin Sentința penală nr. 1316/2006 a Tribunalului București, secția a

II-a penală urmând să execute urmând să execute pedeapsa de 4 ani și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de

inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței

de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P.A. împotriva Încheierii din 8

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

Dosar nr. 56889/3/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 28 decembrie 2011.