ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1006/2012

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 60789/3/2011

în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a

dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului S.V.A., arestat în baza

mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 54615/3/2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

constatând că măsura arestării preventive a inculpatului S.V.A. se situează pe coordonatele

legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat,

de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența

C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului

administrat în cauză.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul S.V.A., solicitând punerea sa în stare de

libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că acesta este nefondat

pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor

de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea

de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

Înalta Curte în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a

acesteia, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea

acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum

corect a reținut și instanța de fond. În sarcina inculpatului s-a reținut că la

data de 22 iulie 201 la rugat-o pe mama sa, coinculpata S.S. să preia un colet de

la firma S.T. din incinta autogării M., colet expediat din Spania și în care a fost

găsită cantitatea de 573,2 grame rezină de canabis.

Pe de altă parte

se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală

nr. 74 din 1 februarie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la pedeapsa

cea mai grea de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 3 alin. (1) și art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) Legea nr. 143/2000 și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca

pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind

un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens,

Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția

de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil,

limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel

că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.V.A. împotriva încheierii din 26 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 60789/3/2011.

Obligă recurentul-inculpat la plata

sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

03 aprilie 2012.