ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1657/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor Dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 7 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în Dosarul 3396/116/2011 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului F.C. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr 16/U din 14 martie 2011 emis de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 1473/116/2011. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului F.C.

se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul F.C., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare . privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de consecința contând în pierderea unei vieți omenești, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol real, concret și actual pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. În fapt, s-a reținut că, în data de 10 septembrie 2010, cu intenție, inculpatul F.C. a înjunghiat-o în piept, cu un cuțit, pe partea vătămată C.Ș.L., care a decedat ulterior datorită leziunilor produse, deposedând-o de mai multe bunuri, iar în seara zilei de 23 februarie 2011, cu intenție, în loc public, a înjunghiat-o cu un cuțit pe partea vătămată B.A.M., fără a-i produce leziuni foarte grave, datorită hainelor groase purtate de aceasta, împiedicând astfel cuțitul să pătrundă mai adânc în organism.

În jurisprudența constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă. Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 51/22 martie 2012, a Tribunalului Călărași, la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen., tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., tâlhărie informă agravată, prev. și ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. 2 1 lit. b) C. pen.

și a infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

De altfel apărarea inculpatului în sensul că i-au fost administrate pastile pentru a recunoaște o faptă, despre care a afirmat în fața Înaltei Curți cu ocazia judecării prezentului recurs, că nu a comis-o, nu poate fi primită atâta timp cât inculpatul a solicitat instanței de fond să fie judecat și condamnat prin procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., ceea ce presupune recunoașterea totală și necondiționată a faptelor reținute prin rechizitoriu dar și însușirea probelor administrate în faza de urmărire penală. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva încheierii din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală , pronunțată în Dosarul nr. 3396/ 116/2011 '(1130/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 mai 2012.