ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1655/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor Dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din 23 aprilie 2012 Curtea de Apel Galați a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului F.A.I., arestat în baza mandatului de

arestare preventivă nr. 146/U din 7 noiembrie 2011 emis de Tribunalul Galați în

Dosarul nr. 11753/121/2011.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului

F.A.I. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este

justificată.

S-a

apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele

generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă

și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în

vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs inculpatul F.A.I., solicitând punerea sa în

stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art 385

14

C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în

exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În

cauză, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a

procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta

Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea

deosebită a acesteia, de numărul mare de inculpați dintre care o parte fiind

minori, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că

lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

De

altfel, în jurisprudența constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea

deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni

pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție

preventivă.

În speța

dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile

procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor

care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și

legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

În fața

instanței de fond inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura

simplificată recunoscând astfel faptele reținute în sarcina sa prin actul de

inculpare, confirmând astfel starea de fapt așa cum a fost descrisă prin

rechizitoriu.

În acord

cu instanța de apel, Înalta Curte constată că simplu fapt că inculpatul a

recunoscut și regretat faptele, pentru a putea beneficia de dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., nu justifică înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara astfel cum a solicitat

apărătorul inculpatului.

Înalta

Curte reține și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere

circumstanțele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării

preventive cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei acestei

măsurii preventive.

Astfel

că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat

pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material

probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar

nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să

atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Pe de

altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin

sentința penală nr. 112/28 februarie 2012 a Tribunalului Galați secția penală,

la pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare sporită la 3 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. ; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.  precum și de art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen.  și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată

de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

C.E.D.O.

S-a

reținut că inculpatul, împreună cu alți inculpați condamnați prin aceeași

sentință pentru același gen de infracțiuni, în perioada anilor 2010-2011, în

baza unei rezoluții infracționale unice, a cultivat, preparat, a deținut pentru

consum propriu, oferit și vândut în mod repetat diferite cantități de produse

canabis - hașiș și marijuana, droguri de risc înscrise în tabelul anexă nr. 3

la Legea nr. 143/2000.

În

același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat

într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în

dispozițiile și limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.A.I. împotriva încheierii din 23

aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 512/121/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 18 mai 2012.