ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1655/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor Dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 23 aprilie 2012 Curtea de Apel Galați a menținut măsura arestării preventive a inculpatului F.A.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 146/U din 7 noiembrie 2011 emis de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 11753/121/2011. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului F.A.I. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul F.A.I., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art 385 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de numărul mare de inculpați dintre care o parte fiind minori, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. De altfel, în jurisprudența constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. În fața instanței de fond inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura simplificată recunoscând astfel faptele reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, confirmând astfel starea de fapt așa cum a fost descrisă prin rechizitoriu. În acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că simplu fapt că inculpatul a recunoscut și regretat faptele, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului.

Înalta Curte reține și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei acestei măsurii preventive. Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 112/28 februarie 2012 a Tribunalului Galați secția penală, la pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare sporită la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. ; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. precum și de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. S-a reținut că inculpatul, împreună cu alți inculpați condamnați prin aceeași sentință pentru același gen de infracțiuni, în perioada anilor 2010-2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, a cultivat, preparat, a deținut pentru consum propriu, oferit și vândut în mod repetat diferite cantități de produse canabis - hașiș și marijuana, droguri de risc înscrise în tabelul anexă nr. 3 la Legea nr. 143/2000.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.A.I. împotriva încheierii din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 512/121/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 mai 2012.