ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2338/2012

Asupra recursului de față, Î n baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 10 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3277/116/2011, printre altele, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.M.M. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului P.M.M. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P.M.M., solicitând punerea sa în stare de libertate. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. De altfel, în jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. În fața instanței de fond inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura simplificată recunoscând astfel faptele reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, confirmând astfel starea de fapt așa cum a fost descrisă prin rechizitoriu. În acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că simplu fapt că inculpatul a recunoscut și regretat faptele, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă neprivativă de libertate, astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului.

Înalta Curte reține și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei acestei măsurii preventive. Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 164 din 30 noiembrie 2011 a Tribunalului Călărași, secția penală, la pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., și lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 99 C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. și în baza art. 71 C. pen. a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

S-a reținut că inculpatul în data de 04 mai 2011 în jurul orelor 12-12.30, împreună cu alți inculpați condamnați prin aceeași sentință pentru același gen de infracțiuni, s-a deplasat cu autoturismul din București în localitatea F. unde a răpit-o pe partea vătămată Z.N., minoră în vârstă de 14 ani, pe care a dus-o în municipiul București, unde prin constrângere fizică inculpatul a întreținut raport sexual cu victima împotriva voinței acesteia, lipsind-o de libertate, de acțiune de mișcare și după consumarea raportului sexual. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva încheierii din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3277/116/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2012.