Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 149/2012

HOTĂRÂRE
20.01.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 149/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 ianuarie 2012 instanța de apel, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, printre alții și a inculpatului P.M.M. a dispus în temeiul art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 300 2 C. proc. pen., menținerea stării de arest. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat că există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul e posibil să fi săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condițiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite, acesta fiind condamnat prin sentința penală nr. 164 din 30 noiembrie 2011 de Tribunalul Călărași la o pedeapsă rezultantă de 8 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) teza I cu aplicarea art. 99 C. pen.

și art. 320 1 C. proc. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. Împotriva încheierii atacate inculpatul a declarat recurs pentru motivele arătate în partea introductivă. Recursul inculpatului este nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Potrivit art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc.

pen.) și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauza a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei. În raport de gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dar mai ales a împrejurărilor concrete, corect instanța de apel a reținut că se impune continuarea privării de libertate, iar Înalta Curte apreciază încheierea atacată legală și temeinică, iar motivele de recurs neîntemeiate.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3277/116/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 298/2012
at la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Prin sentința penală nr. 163 din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Călărași, respingând cererile inculpaților de achitare a dispus, în baza textului de lege susmenționat, condamnarea lor la cât
ÎCCJ 2012-06-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2338/2012
Asupra recursului de față, Î n baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 10 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3277/116/2011, printre altele, a menținut măsura a
ÎCCJ 2011-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 359/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 908 din 30 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, a fost condamnat, printre alți, inculpatul O.V. la o p
ÎCCJ 2011-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1675/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția I-a penală, ca instanță de apel, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 300/2 r
ÎCCJ 2012-07-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2444/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 iulie 2012 pronunțată în dosarul nr. 6941/3/2011 (1594/2012), Curtea de Apel Bucuresti, secția a II a penală, pe rol fiind soluționarea ape
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă