ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 359/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 359/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 908 din 30

noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, a fost

condamnat, printre alți, inculpatul O.V. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani

închisoare.

Împotriva

sentinței, inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Prin încheierea

din 18 ianuarie 2011, instanța de apel, în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

din C. proc. pen., constatând că subzistă

temeiurile care au impus luarea măsurii preventive, a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului, urmând ca la un alt termen de judecată să fie

soluționat pe fond apelul acestuia.

Împotriva

încheierii, inculpatul O.V. a declarat prezentul recurs, motivele fiind

menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul

inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art.

300

2

cu referire la art. 160

b

din C. proc. pen., în

cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeincia arestării

preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.

Verificând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel,

motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de

o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a

dispărut (art. 143 și art. 148 din C. proc. pen.) și acestea impun în

continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o

hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii, hotărâre care, chiar

nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să

justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragr. 1 lit.

a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza

Wemhoff contra Germaniei.

În raport de

faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dar mai ales a

împrejurărilor concrete, corect instanța de apel a reținut că se impune

continuarea privării de libertate (pag. 3 a încheierii recurate).

Înalta Curte

reține și aspectele menționate în sentință, cu referire la persoana

inculpatului O.V. și la activitatea sa infracțională care a făcut obiectul

judecății (pag. 63-64 sentință);

Față de cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

inculpatului.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul O.V. împotriva încheierii din 18

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 45992/3/2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 1 februarie 2011.