ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3464/2011

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

investită cu soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpatul C.A.C.

împotriva sentinței penale nr. 575 din 1 iulie 2011 a Tribunalului București, secția

I

penală, a dispus, în baza art. 300

2

C.

proc. pen. raportat la art. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

S-a reținut,

în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și

impun în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind îndeplinite și

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. S-a reținut că lăsarea

în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea de săvârșire și

de consecințele acestor fapte. Totodată, s-a reținut că menținerea arestării se

justifică și raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut

multiple condamnări anterioare.

S-a mai

reținut că, și din perspectiva C.E.D.O., existența unei hotărâri de condamnare

constituie un temei justificat pentru menținerea arestării preventive a

inculpatului.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul.

Recursul

inculpatului nu este fondat.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod

corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului

nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea

inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Referitor la

acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru

fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de droguri

de mare risc, săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere a acesteia și

datele ce caracterizează persoana inculpatului, menținerea măsurii preventive

se impune pentru buna desfășurare a procesului penal.

Așa fiind,

temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu

s-au schimbat, neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea

inculpatului în primă instanță, la o pedeapsă de 9 ani închisoare, chiar dacă

nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă

indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică

în continuare privarea de libertate.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.A.C.

împotriva încheierii din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.A.C. împotriva încheierii

din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 35060/3/2011 (2796/2011).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 6 octombrie 2011.