ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 388/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 4264/116/2011, printre altele, în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului P.I. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Totodată, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de apelantul inculpat, prin apărătorul din oficiu. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat inițial arestarea inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una dintre condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. Astfel, s-a constatat că probele administrate în cauză nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată (și condamnat în primă instanță la pedeapsa de 10 ani închisoare), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc. pen. De asemenea, s-a constatat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat imputată inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei. Față de aceste aspecte, curtea de apel a apreciat că, cel puțin la acest moment procesual, nu se justifică luarea față de inculpat de măsuri alternative la privarea de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a precizat oral în fața instanței că recursul promovat vizează doar dispoziția din încheierea atacată referitoare la menținerea stării de arest a inculpatului. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 4264/116/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.