ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 388/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 4264/116/2011, printre altele, în baza art. 300

2

cu

referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului P.I. și s-a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Totodată, a fost

respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de

apelantul inculpat, prin apărătorul din oficiu.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au

determinat inițial arestarea inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una

dintre condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen.

Astfel, s-a constatat

că probele administrate în cauză nu au făcut să înceteze presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată

(și condamnat în primă instanță la pedeapsa de 10 ani închisoare), fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc. pen.

De asemenea, s-a

constatat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat

imputată inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în

libertate a acestuia prezintă încă pericol concret pentru ordinea publică,

având în vedere modalitatea de comitere a faptei.

Față de aceste

aspecte, curtea de apel a apreciat că, cel puțin la acest moment procesual, nu

se justifică luarea față de inculpat de măsuri alternative la privarea de

libertate.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., solicitând

revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de

libertate.

Apărătorul desemnat

din oficiu pentru recurentul inculpat a precizat oral în fața instanței că

recursul promovat vizează doar dispoziția din încheierea atacată referitoare la

menținerea stării de arest a inculpatului.

Concluziile formulate

de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor și

a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea

în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5

paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta

Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 25

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 4264/116/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.