ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 622/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 622/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Analizând actele și
lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 februarie 2012
pronunțată în Dosarul nr. 4495/120/2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 3002 rap.
la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia
măsurii arestării preventive a inculpatului C.I.C. și a menținut această
măsură.
Pentru a pronunța
această încheiere Curtea a reținut că menținerea arestării preventive de către
instanța de fond se justifică din rațiuni ce țin atât de prezervarea interesului
public, cât și de buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Față de împrejurarea
că inculpatul este condamnat de prima instanță la pedeapsa cu închisoarea,
Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 5 paragraful
1 lit. a) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților
fundamentale, care prevăd că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu
este încălcat în situația în o persoană este deținută legal pe baza condamnării
pronunțate de către un tribunal competent.
Astfel, s-a apreciat
de curte că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive
și la menținerea acesteia nu s-au schimbat impunându-se menținerea în stare de
arest a inculpatului în condițiile art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) și (3)
C. proc. pen.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.I.C. pentru motivele
arătate în practicaua prezentei decizii.
Criticile aduse nu
sunt fondate.
Analizând legalitatea
și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,
cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate
celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este
fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reține
că măsura arestării preventive a inculpatului C.I.C. s-a dispus prin încheierea
din camera de consiliu din data de 24 mai 2011 pronunțată de Tribunalul
București, secția a II-a penală, fiind emis pe numele acestuia mandatul de arestare
preventivă nr. 141/ UP din 24 mai 2011 constatându-se că inculpatul se află în
situația prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Prin sentința penală
nr. 15 din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, secția penală, inculpatul
a fost condamnat în baza art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată și
completată raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 4 ( patru )
ani închisoare.
În baza art. 254
alin. (1) C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat
inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în
art. 64 alin. (1) literele a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2
(doi) ani și care se va executa potrivit dispozițiilor art. 66 C. pen.
În baza art. 71 alin.
(2) C. pen., a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) literele a) teza a II-a, b) și c) C.
pen.
În baza art. 88 C.
pen. a dedus din durata pedepsei aplicată perioada reținerii și a arestării
preventive începând cu 24 mai 2011 la zi.
În baza art. 1608a
alin. (6) C. proc. pen., s-a respins cererea de liberare provizorie sub control
judiciar formulată de către același inculpat.
În baza art. 350
alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului .
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut că, în fapt, în cursul lunilor
aprilie - mai 2011, inculpatul C.I.C. cu ajutorul și prin intermediul
inculpatului A.G.R., a pretins și primit de la D.M.D., administrator la SC
B.L.C. SRL, suma de 100.000 lei pentru a considera executată lucrarea de
extindere și modernizare iluminat public, ce a făcut obiectul unui contract
încheiat în anul 2009 între societatea mai sus menționată și Consiliul Local al
comunei Tărtășești, contract pentru care a fost plătită în avans suma de
300.000 lei, lucrările nefiind începute nici până în prezent.
Împotriva sentinței
penale mai sus-menționată a declarat apel inculpatul, cauza aflându-se în
prezent pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie, pentru soluționarea apelului declarat de inculpat.
Procedând la
verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a
apelatului-inculpat, se constată că în mod corect Curtea de Apel Ploiești a
apreciat ca legală și temeinică această măsură.
La dosar există
indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a comis fapta reținută în
sarcina sa, fiind astfel incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen.
Și condițiile
prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză cumulativ
în sensul că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în
libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în
care acest pericol rezultă din natura infracțiunilor reținute în sarcina
inculpatului, împrejurările în care faptele au fost comise, scopul urmărit,
calitățile sociale lezate, calitatea inculpatului la momentul săvârșirii
faptelor, suma semnificativă ce a făcut obiectul corupției.
În raport de art. 5
din Convenția europeană a Drepturilor Omului măsura lipsirii de libertate a
unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a
săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în
posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea
ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în
bune condiții a procesului penal.
Faptul că în cauză a
intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în
continuare privarea de libertate a inculpatei pentru buna desfășurare a
procesului penal.
Înalta Curte
apreciază că rezonanța faptei de corupție săvârșită de inculpat nu s-a diminuat
avându-se în vedere calitatea pe care acesta a avut-o la săvârșirea
infracțiunii aceea de primar al unei comune importante, iar lăsarea sa în
libertate sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a
nu părăsi țara sau localitatea ar putea crea o stare de insecuritate în
comunitatea locală din care acesta provine, ar constitui un semnal de
încurajare pentru cei care ar fi tentați să comită infracțiuni similare.
De asemenea nu se
impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin
restrictivă de libertate și față de împrejurarea că în cauză există date că
inculpatul ar fi încercat să influențeze pe unul din martori.
Referitor la situația
socio-familială și lipsa antecedentelor penale invocate de inculpat prin
apărător se reține că acestea nu reprezintă în sine temeiuri pentru continuarea
procesului penal cu inculpatul în stare de libertate deoarece împrejurările
invocate sunt preexistente arestării, fiind un risc asumat la momentul la care
a ales să comită infracțiunea dedusă judecății.
Față de
considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării
preventive față de inculpat pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este legală,
temeinică și corespunzător motivată în fapt și în drept, Înalta Curte urmează
ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat
recursul declarat de inculpat.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul C.I.C. împotriva încheierii din 22 februarie
2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de
familie, pronunțată în Dosarul nr. 4495/120/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 28 februarie 2012.