ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3427/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 16 octombrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze pentru

minori și de familie, în Dosarul nr. 5136/281/2011, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de

arest preventiv a inculpatului A.C.L.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului A.C.L. se

situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de

asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul

rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul A.C.L., solicitând punerea sa în stare

de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate

hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia

acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, pe de o

parte, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de

reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive,

determinate de lege.

Pe de altă parte, se

constată că potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen. pot fi

atacate cu recurs încheierile date în primă instanță și în apel, prin care se

dispune cu privire la luarea, menținerea, revocarea, încetarea măsurilor

preventive.

Din interpretarea

textului de lege, anterior menționat, se observă că încheierile date de

instanța de judecată ca instanță de recurs prin care se dispune menținerea unei

măsuri preventive, sunt definitive, legiuitorul neprevăzând în mod expres nici

o cale de atac împotriva acestora.

Coroborând textele de

lege anterior menționate se constată că încheierea atacată de inculpat a fost

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, ca instanță de recurs,

purtând mențiunea definitivă, astfel că demersul procesual al acestuia apare ca

inadmisibil.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele arătat

anterior Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul A.C.L., ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.C.L. împotriva încheierii din

data de 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 5136/281/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 23 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA