Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.08.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2526/2012

HOTĂRÂRE
08.08.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2526/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 23 iulie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 9031/62/2011 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C.A. (fiul lui I. și G.), arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 1 emis de Tribunalul Brașov. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului C.A. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul C.A., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională, de consecințele produse asupra părților vătămate, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut că împreună cu O.C. și R.A. a luat decizia de a acționa coordonat, sub îndrumarea inculpatului C.Ș., pe două paliere clar conturate în scopul comiterii de infracțiuni. Astfel, în intervalul ianuarie - aprilie 2011, O.C.

a fost mâna dreaptă a liderului grupării, implicându-se atât în activitățile infracționale de șantaj și lipsire de libertate, cât și în cele din sfera infracțiunilor informatice și a donării cardurilor bancare, un rol esențial în derularea activităților infracționale de violență revenindu-i deopotrivă și lui C.A.. în intervalul ianuarie - martie 2011 au aderat la grupul criminal organizat D.N.V., M.G.C., M.B.T., D.R.D., V.A.V., B.A., R.V., N.C.B., R.R.C., B.D.E., M.S.R., G.A.I., P.M. și P.M.S. Pe primul palier, activitatea infracțională coordonată de liderul grupului, a fost comisă de O.C., C.A., D.N.V., M.G.C., M.B.T., D.R.D., V.A.V. și B.A.

Modalitatea în care au acționat a fost una bine definită, fiecare membru având rolul prestabilit de către C.Ș., în sensul că unii membrii au exercitat asupra părților vătămate presiuni de natură psihică, apelându-le telefonic și proferând amenințări la adresa lor sau a familiei, iar alții au contactat direct părțile vătămate, agresându-le fizic sau verbal. Pentru a-i cointeresa pe membrii grupului, C.Ș. le promitea procente din sumele de bani ce urmau a fi obținute de la părțile vătămate. Pe cel de-al doilea palier infracțional, C.Ș. și O.C. au beneficiat de „sprijin" din partea lui R.A., R.V., N.C.B., R.R.C., B.D.E. și M.S.R. care s-au implicat în activități de montare a dispozitivelor pentru controlul desfășurării jocurilor electronice de tip „video multigame HOT SPOT" și din parte lui G.A.I., P.M.

și P.M.S. care s-au implicat în activități de skimming. Pe de altă parte se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 131/S din 28 mai 2012 a Tribunalului Brașov, secția penală, la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 2 și 4 din Legea nr. 39/2003, art. 189 C. pen., art. 194 C. pen. și art. 181 alin. (1) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva Încheierii din data de 23 iulie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 9031/62/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 august 2012. Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2984/2012
inculpat, aceasta a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea față de inculpatul C.A. a măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar elementele de fapt desprinse din probațiunea admini
ÎCCJ 2012-01-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 29/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 23 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar nr. 1317/89/2011, în baza art.
ÎCCJ 2012-07-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2458/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 12 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în D
ÎCCJ 2012-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3427/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 16 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze pentru minori și de familie, în Dosarul nr. 5136/281/20
ÎCCJ 2011-12-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4367/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 2344/
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă