ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2476/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 9 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 50144/3/2011 în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului I.C.  arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 14 ianuarie 2011 emis de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 3148/3/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedre la luarea măsurii arestării preventive față inculpatul I.C., iar detenția preventivă este singura aptă a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen., fiind insuficiente garanțiile ce se presupune că ar trebui să le asigure obligațiile impuse de instanță în cazul unei măsuri neprivative de libertate.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul I.C., solicitând punerea în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea acestora, de consecințele produse, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

În sarcina acestuia s-a reținut, în esență, că în cursul anului 2007 a aderat la un grup infracțional organizat constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, coordonat de numitul V.M.P.S. zis "E.", cetățean columbian și apoi a sprijinit activitățile acestui grup în perioada mai - decembrie 2007, ajutând la trimiterea, transportul și distribuirea cocainei provenind din America de Sud pe piața europeană, în sensul că a organizat traficul de cocaină pe cale maritimă pe ruta Ecuador (Guayaquil) - România (portul Constanța) prin identificarea unei societăți comerciale din România (O.F. S.R.L.) care să realizeze importuri de pește congelat din Ecuador (de la societatea P. S.A.), urmând ca în containerele cu pește congelat să fie disimulate cantități importante de cocaină.

Pe de altă parte se constată că prin Sentința penală nr. 42/F din data de 20 ianuarie 2012 a Tribunalul București, secția I penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 13 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat (constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc), complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Curții Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva Încheierii din data de 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 50144/3/2011 (832/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA