ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2224/2011

Asupra recursului de față;

In baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele :

Prin încheierea din 13 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul 19387/3/2010, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului T.D.L., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 89/UP din data de 27 martie 2010 emis de Tribunalul București, secția

I

penală, în dosarul nr. 15923/3/2010.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului T.D.L. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul T.D.L., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. l60

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și trafic de droguri de mare risc, fapte care prezintă un grad de pericol social ridicat prin valoarea socială ocrotită de legea penală și lezată prin activitatea infracțională .

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Se apreciază, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 794 din 12 noiembrie 2019 a Tribunalului București, secția penală, la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc în concurs real și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D.L. împotriva încheierii din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr. 19387/3/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei , reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 mai 2011.