ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2481/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 17 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 53564/3/2011 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului B.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din anul 2011 emis de Tribunalul București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului B.C. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul B.C. solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 275/F din 13 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Referitor la termenul rezonabil al detenției preventive, prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că acesta trebuie analizat prin prisma timpului scurs de la luarea măsurii preventive, a complexității și circumstanțelor concrete ale fiecărui caz în parte. În speța de față, timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă raportat la complexitatea cauzei și nici nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 53564/3/2011 (nr. 1658/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 iulie 2012.