ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2523/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2523/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3055/120/2012, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților L.E. (fiul lui P. și M.), arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 12/U emis de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 2333/120/2012, L.M. (fiica lui I. și S.), arestată în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 13/U emis de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 2333/120/2012, L.C. (fiul lui P. și M.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 16/U emis de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 2333/120/2012, L.D.
(fiul lui E. și C.) arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 15/U emis de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 2333/120/2012, D.O. (fiul lui R. și M.) arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 14/U emis de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 2333/120/2012. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaților L.E., L.M., L.C., L.D., D.O. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpații L.E., L.M., L.C., L.D., D.O., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de consecințele asupra dezvoltării fizice și psihice a persoanelor vătămate, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect au reținut și instanțele anterioare. În esență, în sarcina inculpaților s-a reținut că în perioada de la sfârșitul anului 2010 și până la începutul anului 2012, au constituit un grup infracțional în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, recrutând mai multe fete - A.G.
zisă „G.", D.D.S. zisă „S.", S.S.L., B.G.A., ultimele trei minore, pe care le-a determinat să practice prostituția în Italia, în folosul lor. Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpaților prin Sentința penală nr. 277 din 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, la pedepse cu închisoarea cuprinse între 4 și 6 ani și 8 luni și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaților, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.
pen. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.E., L.M., L.C., L.D., D.O. împotriva Încheierii din data de 30 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3055/120/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile parțiale pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2012. Procesat de GGC - N
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.