ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2527/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 3295/120/2012, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatei L.D.I. (fiica lui I. și E.), arestată în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 23/U din 30 martie 2012 emis de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 2756/120/2012. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatei L.D.I. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpata L.D.I., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și 385 14 C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecințele produse asupra victimei care este membru al familiei, cât și de circumstanțele personale ale inculpatei, apreciază că lăsarea acesteia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În esență, s-a reținut că în cursul lunii ianuarie 2012, în două rânduri, inculpata a întreținut raporturi sexuale normale și orale, prin constrângere, cu fiul său L.G.B., în vârstă de 12 ani. Pe de altă parte se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatei prin Sentința penală nr. 197 din 06 iunie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, secția penală, la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. b 1 ), alin. (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. și art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.D.I. împotriva Încheierii din data de 18 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3295/120/2012. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea clin oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2012. Procesat de GGC - N