ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2527/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 iulie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în Dosarul nr. 3295/120/2012, în baza art. 300

2

raportat la

art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest

preventiv a inculpatei L.D.I. (fiica lui I. și E.), arestată în baza Mandatului

de arestare preventivă nr. 23/U din 30 martie 2012 emis de Tribunalul Dâmbovița

în Dosarul nr. 2756/120/2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatei L.D.I. se situează

pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea,

că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul

rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpata L.D.I., solicitând punerea sa în stare de

libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și 385

14

C. proc. pen., constată că acesta

este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită

a acesteia, de consecințele produse asupra victimei care este membru al

familiei, cât și de circumstanțele personale ale inculpatei, apreciază că

lăsarea acesteia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

În esență, s-a reținut

că în cursul lunii ianuarie 2012, în două rânduri, inculpata a întreținut

raporturi sexuale normale și orale, prin constrângere, cu fiul său L.G.B., în

vârstă de 12 ani.

Pe de altă parte se

constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatei prin Sentința penală

nr. 197 din 06 iunie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, secția penală, la pedeapsa

cea mai grea de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

), alin. (3) C. pen. cu aplicarea

art. 41 - 42 C. pen. și art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, b), d) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare,

apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata L.D.I. împotriva Încheierii din data de

18 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3295/120/2012.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea clin oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 august 2012.

Procesat de GGC - N