ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2455/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele :

Prin

încheierea din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul

nr. 4777/118/2012, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului

S.I.T. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 100 emis de

Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 3654/118/2012.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a

inculpatului S.I.T. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea

acesteia este justificată.

S-a apreciat,

de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din

jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere

specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs inculpatul S.I.T., solicitând punerea sa în

stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art.

160

b

alin. (1)

C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar,

este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză,

Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de

familie, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de

fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte

în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului,

apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă

parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința

penală nr. 234 din 23 mai 2012 a Tribunalului Constanța, secția penală, la

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) , art. 4 alin. (1) și (2) și art. 4 alin.

(1) cu aplicarea art. 16 din Legea 143/2000 și art. 320

1

C. proc.

pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1)

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.,

ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat,

constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

C.E.D.O.

În același

sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Analizând

posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la

acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în

libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator

administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo

altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă

scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin

raportare la exigențele art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la

libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și

suficiente a o justifica.

Pertinența și

suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de

care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.T. împotriva încheierii din 12

iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu

minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 4777/ 118/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 23 iulie 2012.